.

În urma analizării efectelor avute de măsura provizorie de avertizare prin SMS a celor care apelează abuziv numărul de urgență 112, a reieșit faptul că bombardamentul cu SMS-uri nu este o măsură suficientă, efectul acestuia fiind scăzut și diminuându-se rapid.

Măsura, inițiată anul trecut de un grup de lucru format din MCSI, STS, ANCOM și reprezentanții principalilor operatori de telefonie și adoptată printr-o decizie a ANCOM, consta în transmiterea de mesaje de avertizare către cei care apelează de mai multe ori nejustificat serviciul 112 și a fost aplicată timp de trei luni, în perioada 20 martie – 20 iunie a acestui an, în cadrul unui proiect pilot menit să testeze eficacitatea acestei soluții.

 
Pe baza statisticilor furnizate de operatorul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) după încheierea celor trei luni de testare, ANCOM a evaluat impactul acestei măsuri, luând în considerare atât apelurile abuzive, cât și pe cele reale din perioada bombardamentului cu SMS-uri, și, pentru comparație, apelurile inițiate în cele trei luni premergătoare aplicării măsurii.

Statisticile analizate de ANCOM arată că, deși se constată o scădere cu 36,84% a numărului de apeluri abuzive în cele trei luni de bombardament față de media celor trei luni anterioare bombardamentului, se constată și o scădere cu 39,11% a numărului de apeluri reale, astfel că ponderea medie a apelurilor abuzive în totalul apelurilor către 112 a înregistrat o ușoară creștere de la 53,1% în cele trei luni anterioare bombardamentului la 54% în perioada de bombardament.

Astfel, numărul mediu total de apeluri către 112 în lunile decembrie 2008-februarie 2009 a fost de 986.654 apeluri pe lună, în timp ce numărul mediu lunar de apeluri abuzive în aceeași perioadă a fost de 524.195, adică 53,1% din total. În perioada „bombardamentului", adică 20 martie-20 iunie, numărul mediu total de apeluri către SNUAU a fost de 612.687 apeluri pe lună, în timp ce numărul mediu de apeluri abuzive în aceeași perioadă a fost de 331.078, adică 54% din total.

Un indicator care arată că măsura produce totuși un efect asupra apelanților abuzivi este numărul de  apeluri de la un anumit număr de telefon. De exemplu, utilizatorul numărului 0722.00x.xxx a sunat în prima lună de bombardament de 2.432 de ori către serviciul de urgență, de 1.567 de ori în cea de-a doua lună și de 1.708 ori în ultima lună (media apelurilor de la acest număr în cele trei luni pre-bombardament fiind de 3.030 de apeluri pe lună).

Același comportament se înregistrează și în cazul numărului 0745.71x.xxx, de pe care s-a sunat de 2.921 de ori, respectiv de 1.546 și de 2.045 de ori. Efectul constatat la majoritatea numerelor de pe care se apelează frecvent abuziv 112 a fost de scădere în primele două luni și revenire pe trend crescător în a treia lună de „bombardament".

Datele prelucrate de ANCOM arată că succesul măsurii pilot de combatere a apelării abuzive nu a fost cel scontat. Scăderea importantă, la prima vedere, a numărului de apeluri abuzive (de la 495.819 în luna februarie, la 355.477 în intervalul 20 martie-20 aprilie și 315.837 în perioada 21 aprilie-20 mai) poate fi pusă în mare parte pe seama ineditului măsurii implementate, dar se înscrie și în fluctuația numărului total de apeluri către SNUAU.

Din interpretarea datelor statistice a reieșit că efectele acestei măsuri tind să se plafoneze în timp, iar, în ceea ce îi privește pe cei care apelează abuziv în mod repetat 112 se constată o revenire pe trend crescător a numărului de apeluri abuzive efectuate de la același număr de telefon.

"În urma acestei analize, ANCOM consideră necesară definirea și implementarea unui set de măsuri simultane de combatere a apelării abuzive la 112, set care poate conține transmiterea unei avertizări prin SMS a celui care apelează abuziv 112, dar și o soluție de restrângere temporară a accesului acestuia la serviciile comerciale de telefonie pentru ca cel ce apelează abuziv să nu mai poată folosi telefonul decât pentru a suna la 112. Deblocarea nu se va putea face decât de către operatorul care a vândut cartela și numai după prezentarea datelor personale ale utilizatorului, ceea ce va permite poliției să aplice amenzile prevăzute de lege, care pot merge de la 500 la 1.000 de lei", a declarat Cătălin Marinescu, președintele ANCOM.

„Aceste măsuri au fost concepute astfel încât să se aplice în special celor care utilizează cartele preplătite, pentru că peste 90% dintre apelurile abuzive către 112 provin de la astfel de utilizatori," a precizat Marinescu.

Raportul a fost prezentat Comitetului național de coordonare a activității Sistemului național unic pentru apeluri de urgență format din reprezentanții MCSI, STS, ANCOM, MAI și MS împreună cu recomandările ANCOM, urmând ca măsurile care se vor aplica în continuare pentru descurajarea apelurilor abuzive să fie analizate și stabilite în cadrul grupului.

Numărul total de SMS-uri de avertizare în cele trei luni a fost de 701.340 trimise către 16.816 de apelanți abuzivi care utilizează cartele telefonice preplătite.
Alte informații utile:

Printre măsurile adoptate pe plan european împotriva apelurilor abuzive la serviciile de urgență se numără: posibilitatea ca, în cazul unor apeluri abuzive/false repetate de la un număr, apelantul să fie înscris pe o listă neagră temporară (blacklist) în Danemarca, Republica Cehă, Germania, Spania, Lituania și Olanda. Spania, Olanda și Belgia au implementat mesaje vocale automate de avertizare în timp ce în Germania și Slovenia există posibilitatea de a reveni (call back) la apelanții care încalcă regulile pentru a-i avertiza și descuraja.

Țări ca Finlanda, Spania, Olanda, Germania, Republica Cehă, Irlanda, Slovenia și Slovacia impun sancțiuni penale, de la amenzi între 300 și 3.000 euro până la două săptămâni de detenție celor care încalcă regulile în cazuri serioase. Germania, Spania și Olanda au ales implementarea simultană a trei măsuri de combatere a apelurilor abuzive la 112, Slovenia și Republica Cehă câte două, în timp ce în celelalte țări funcționează câte o singură măsură împotriva apelurilor abuzive la serviciile de urgență.

Conform unui document de lucru al Comisiei Europene, publicat la 23 iulie 2008, proporția de apeluri abuzive/false la numărul de urgență 112 era în anul 2007 foarte mare (85%-95%) în Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria. Procentajul era de asemenea ridicat în Republica Cehă (60%-80%), Spania (73%), Polonia (70%), Olanda (66%), Suedia (60%) și Letonia (52%). În Finlanda se raporta un procentaj de 27%, în timp ce în Luxemburg și Grecia s-a raportat cel mai mic procent de apeluri abuzive/false, de 21,47%, respectiv 15%.

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii este institutia care stabileste regulile pentru piata de comunicatii din Romania si vegheaza la respectarea acestora. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitati www.ancom.org.ro.