.

ELKOTech Romania, companie membră a grupului ELKO, specializată în distribuirea de produse hardware și software ale unor producători de renume din industria IT, anunță disponibilitatea în România a celei mai noi serii de switch-uri Allied Telesis x510, care oferă un nivel ridicat de securitate, management și flexibilitate. Noile produse sunt dedicate sectorului enterprise, celui public, sănătății, educației și infrastructurii retail. Allied Telesis este producător global de soluții de switching IP/Ethernet și lider în industria soluțiilor pentru rețelele IP Triple-Play. "Noile switch-uri din seria x510 pot interconecta de la grupuri de lucru mici, la rețele metropolitane. Cu ajutorul VCStack la distanță, un stack poate fi creat de-a lungul unor fibre optice lungi, făcând din seria x510 alegerea ideală pentru mediile distribuite", precizează Giovanni Prinetti, Solutions Engineer pentru EMEA și CSA al Allied Telesis.

Noua serie este dotată cu tehnologia Allied Telesis VCStack™ și are o lățime de bandă pentru stacking de până la 40G. Datorită funcționalității încorporate EPSRing™, noile switch-uri oferă acces rapid la resursele online și aplicații, menținând cursivitatea aplicațiilor rulate fără a afecta uptime-ul rețelei.

Capabilitatea de stacking pe distanță lungă integrată în switch-urile Allied Telesis ajută la crearea unui stacking virtual, fără a fi nevoie ca switch-urile să fie în același loc, ci chiar la kilometri distanță. Seria x510 are capabilități de economisire a energiei — o caracteristică prin care consumul de curent este redus automat atunci când nu este trafic prin niciun port Ethernet. Sursele de alimentare interne duale (PSU) contribuie și ele la reducerea consumului de energie și implicit a costurilor operaționale.

Seria x510 va include și modele cu porturi PoE+, ideale pentru alimentarea telefoanelor VoIP, punctelor de acces wireless, camerelor pan/tilt/zoom, ușilor automate sau altor echipamente cu PoE. Noile produse au, de asemenea, și porturi de uplink 1G/10G SFP+. Folosirea interfețelor dual-speed 1G/10G SFP+ le permite consumatorilor să înlocuiască vechile switch-uri cu porturi de uplink 1G cu noile switch-uri din seria x510 și în același timp să își actualizeze rețeaua la 10G.

Aceste produse vor fi disponibile în oferta partenerilor ELKOTech din martie 2013.

Noua serie de switch-uri x510 are deocamdată două modele:

AT-x510-28GTX

24 de porturi de 10/100/1000T, cu 2 porturi de uplink 1/10 Gigabit

AT-x510-52GTX

48 de porturi de 10/100/1000T, cu 2 porturi de uplink 1/10 Gigabit

Tot în oferta ELKOTech va fi disponibil din martie 2013 switch-ul Allied Telesis AT-DC2552XS dedicat soluțiilor și aplicațiilor de tip cloud privat. AT-DC2552XS este primul din seria DC2500 cu latență redusă, de 505 nanosecunde la 40GbE și 800 nanosecunde la 10GbE. Noul switch are 48 de porturi 10 GbE (SFP+), patru sloturi QSFP+ 40GbE pentru uplink cu lățime mare de bandă pentru utilizare top-of-rack în soluțiile data center.