.

Assassin’s Creed IV: Black Flag aduce un nou sfârșit de săptămână incendiar dedicat pasionaților de gaming din România: pe 23 noiembrie, se va sărbători lansarea versiunii de PC în cadrul unui super campionat desfășurat la showroom-ul eMAG Crângași. Dezvoltat de mai multe studiouri Ubisoft, printre care și cel din București, Assassin’s Creed IV: Black Flag plasează jucătorul în anul 1715, pe vremea când pirații făceau legea și amenințau marile puteri din Europa. Luptele pe mare se împletesc cu cele pe uscat, rezultatul fiind un gameplay exploziv, diferit de episoadele anterioare. Povestea și lumea de joc se depărtează și ele de moștenirea Assassin’s Creed, conflictul dintre asasini și templieri cedând lumina reflectoarelor protagonistul Edward Kenway și echipajului său de pirați. În joc își vor face apariția și alți pirați celebri precum Blackbeard, Calico Jack sau Benjamin Hornigold.

Sâmbătă toți entuziaștii sunt invitați să-și încerce abilitățile de maestru asasin în cadrul unui super campionat, organizat pe PC-uri de gaming. Înscrierea pentru concursul de multiplayer se poate face pe blogul eMAG, răspunzând la o întrebare simplă. Regulile exacte vor fi prezentate de maestrul de ceremonii al evenimentului, Cosmin Aioniță, veteran al gamingului românesc. Primii înscriși în concurs vor fi răsplătiți cu câte un premiu garantat, iar cei mai buni trei jucători vor pleca acasă cu o „pradă" de invidiat:

Locul I va fi premiat cu o consolă Sony PlayStation 3 de 500GB + Controller Dualshock 3 + Joc Assassin's Creed 4 [PS3], Assassin’s Creed IV: Black Flag Skull edition pentru PC, hanorac AC4, geantă de voiaj AC4, jurnal AC4, ceas de buzunar AC 4, săculeț cu monede AC4, breloc AC 4

Locul II va fi premiat cu: Assassin’s Creed IV: Black Flag Skull edition pentru PC, hanorac AC4, jurnal AC4, ceas de buzunar AC 4, breloc AC4

Locul III va fi premiat cu: Assassin’s Creed IV: Black Flag Skull edition pentru PC, geantă de voiaj AC4, jurnal AC4, breloc AC4

Și cei care nu participă la concurs vor putea câștiga premii (hanorace, jurnale, ceasuri de buzunar, genți, săculețe cu monede și brelocuri) răspunzând corect la întrebările de tip quizz care vor fi adresate publicului pe durata evenimentului.

Așadar, toți fanii sunt așteptați pentru a sărbători lansarea versiunii de PC sâmbătă, 23 noiembrie, începând cu orele 13:00, la showroom-ul eMAG Crângași, situat în incinta Grant Shopping Center, Șoseaua Virtuții, Nr. 148,.

http://assassinscreed.ubi.com/en-GB/home/index.aspx.

Despre Best Distribution

Best Distribution deține poziția de lider pe piața românească de import și distribuție de jocuri video pentru console și pentru sisteme PC, cu o cotă de aproximativ 65 de procente. Compania a fost înființată în 1998, iar în 2008 a fost preluată integral de către CD Media, companie grecească ce deține rolul de cel mai mare jucător pe piața de distribuție de jocuri video din Europa de Est. Best Distribution importă, comercializează și localizează parțial (prin traducerea textelor adiacente jocurilor în sine – manuale, coperți, ghiduri de strategie) pentru piața din România produsele companiilor Electronic Arts, Ubisoft, Take 2 Interactive, Square Enix, Warner Bros și alții. Portofoliul produselor de software cuprinde jocuri video pentru toate platformele disponibile: PC DVD-ROM, Microsoft Xbox 360, Sony PlayStation 3, Sony PlayStation 2, Sony PlayStation Portable, Sony Playstation Vita, Nintendo Wii, Nintendo DS, Nintendo Wii U.

Despre eMAG

eMAG este cel mai mare magazin online din S-E Europei și unul dintre creatorii pieţei de comerţ online din România. În 2012, eMAG vândut un produs la fiecare 10 secunde – de la laptopuri la electrocasnice, cărți, jucării sau produse cosmetice – și a livrat 12 milioane de tone de coletele în toată țara. Lansat în 2001, eMAG s-a plasat în poziţia de lider constant al pieţei, ca urmare a orientării sale permanente către client, manifestată prin servicii ce creează noi standarde în piață, precum 30 de zile drept de retur, Service Pick Up and Return, Garanția Plus și Deschiderea coletului la livrare. eMAG se extinde permanent, atât cu noi categorii de produse prin eMAG Marketplace, prima platformă online din România care grupează mai mulţi retaileri, cât și prin noi deschiderea de noi showroom-uri în țară. În prezent, rețeaua de showroom-uri eMAG a ajuns la 10 – fiind prezente în Bucureşti, Iaşi, Brașov, Ploieşti, Cluj, Timişoara, Constanţa, Craiova, Oradea și Galați.