
Endava a anunțat o fuziune strategică cu PSTech, furnizor de servicii IT din Serbia, cu peste 330 de angajați specializați în dezvoltare software și soluții pentru clienți din Silicon Valley și regiunea Europei nordice. „Această fuziune este o mișcare strategică prin care dorim să ne consolidăm poziția în regiunea Adriaticii, continuând astfel investițiile începute odată cu inaugurarea centrului de livrare din Macedonia. Belgradul va deveni un centru de livrare important pentru noi. Ne așteptăm să creștem în această locație, cu scopul de a deveni un angajator de top în regiune, la fel ca în cazul celorlalte centre Endava din Europa Centrală și de Est. Credem că împreună vom putea să creștem portofoliul de clienți obținut în urma acestei fuziuni și să câștigăm noi clienți prin valorificarea experienței echipelor din Belgrad în ceea ce privește colaborarea cu companii de top din domeniul tehnologiei și clienți de pe coasta de Vest a Statelor Unite”, precizează John Cotterell (foto), CEO Endava.
Această fuziune va consolida capacitatea Endava de a livra din regiunea Adriaticii proiecte de dezvoltare software către clienți la nivel internațional, astfel facilitând și mai mult accesul clienților la talentul IT din Europa Centrală și de Est și oferindu-le totodată oportunități de carieră specialiștilor IT din Serbia, unde intenționează să devină unul dintre cei mai importanți angajatori din domeniul IT.
În urma fuziunii, compania va avea peste 2.250 de angajați și va urma un model de livrare de succes, ce combină excelența în inginerie software a specialiștilor din Europa Centrală și de Est cu expertiza de business în industrii cum ar fi bănci, plăți electronice, asigurări, retail, telecomunicații și media.
PSTech și Endava își unesc astfel forțele în vederea creșterii oportunităților de dezvoltare pentru ambele organizații. Endava a înregistrat o creștere cu 50% a veniturilor din anul financiar 2013 – 2014 și o creștere similară a numărului de angajați în centrele din Europa Centrală și de Est. Endava se numără printre cei mai activi angajatori IT din regiune, având centre de livrare în principalele hub-uri IT din zonă: București, Cluj-Napoca, Iași, Chișinău și Skopje. În România, Endava a fost recunoscută 2 ani consecutiv ca unul dintre cei mai buni angajator din IT, datorită investițiilor semnificative în dezvoltarea profesională a angajaților și adoptarea unei culturi organizaționale ce promovează învățarea și împărtășirea de cunoștințe.
Strategia de creștere a Endava se concentrează pe continuarea dezvoltării locațiilor deja existente, precum și extinderea în noi locații, pentru a răspunde cererii din partea clienților. În 2014, Endava a deschis un birou la Frankfurt, în urma fuziunii cu o companie germană de servicii IT și consultanță de business, și și-a consolidat prezența în Statele Unite prin deschiderea unui nou birou de vânzări în Atlanta. Recent, compania a inaugurat un nou centru de livrare în Skopje, Macedonia.
Echipele din Belgrad vor spori în mod semnificativ prezența Endava în regiune. Cu o comunitate de peste 50.000 de specialiști IT și mai mult de 3.500 de absolvenți în fiecare an, Serbia este un hub IT recunoscut pentru talentul inginerilor, cunoștințele excelente de limba engleză, conexiuni bune cu capitalele europene, precum și un fus orar ce îi permite o bună coordonare cu clienții din țările nordice.
Prin parteneriate pe termen lung cu clienți precum Cisco Systems, Sony Mobile, Adobe Systems și Plantronics, PSTech a creat de-a lungul timpului un model de livrare apreciat de clienți din Silicon Valley, o piață deosebit de atractivă pentru Endava.
Despre Endava
Endava este una dintre cele mai mari companii de servicii IT din regiune, având sediul central la Londra, birouri în Marea Britanie, SUA, Germania, România, Macedonia și Moldova, şi un venit anual de 64 milioane de lire sterline (peste 81 milioane de euro) în anul financiar 2013 – 2014.
Endava oferă un spectru complet de servicii, de la dezvoltare software, managementul aplicațiilor software, testare software, digital media, la managementul infrastructurii şi servicii cloud.
Domeniile de expertiză pe industrii ale Endava sunt coordonate de profesionişti care cunosc specificul activității clienților și elaborează soluții și servicii care sunt livrate la cel mai înalt standard pentru branduri internaționale din sectoare cum ar fi: pieţe de capital, bănci, plăţi, asigurări, media, retail şi telecomunicaţii.





