.

Epson a lansat noua presă digitală pentru etichete, SurePress L-6034VW. Noul model utilizează tehnologia PrecisionCoreTM și este prima presă industrială cu o singură trecere de la Epson ce folosește noua cerneală Epson UV tratată termic cu LED-uri. „Lansarea modelului SurePress L-6034VW ne pune în poziția unică de a oferi două prese cu două seturi de cerneală diferite", precizează Duncan Ferguson, Director ProGraphics, Epson Europe. „Producătorii de etichete pot alege acum cele mai potrivite soluții pentru portofoliul lor de clienți, gestionând în cel mai eficient mod costurile de producție." SurePress L-6034VW reprezintă soluția tehnică potrivită pentru producătorii de etichete care investesc pentru prima dată într-o presă digitală sau pentru firmele care doresc să își extindă unitățile de producție prin intermediul unei prese fiabile, care oferă calitate superioară într-un timp scurt de producție. Echipamentul este disponibil în două configurații distincte: CMYK cu lăcuire digitală și cerneală albă cu opacitate ridicată (SurePress L-6034VW) sau fără cerneală albă (SurePress L-6034V).

Dezvoltată și fabricată în întregime de Epson, SurePress L-6034VW a fost proiectată pentru a imprima volume mici și medii de etichete de înaltă calitate ce rezistă în timp, pe folii transparente standard și substraturi pentru etichete din hârtie cu o lățime între 80 și 340 mm. Pentru a reduce consumul de energie și pentru a extinde gama de materiale care pot fi folosite, procesul de tratare utilizează lămpi LED. Astfel, noul echipament permite imprimarea pe substraturi termosensibile, cum ar fi polietilena (PE).

Pentru a crește fiabilitatea echipamentului și eficiența ciclului de producție, Epson a încorporat în SurePress L-6034VW mai multe tehnologii unice de monitorizare, întreținere și curățare automată. De exemplu, o aplicație dedicată analizează starea duzei și detectează automat dacă o duză nu distribuie cerneala uniform, curațând-o. Astfel, perioadele de mentenanță sunt reduse la minimum, fără să fie afectată calitatea printului.

Tehnologia PrecisionCore asigură performanțe și o fiabilitate ridicată, cu un timp minim de mentenanță. Fiecare dintre cele șase randuri de capete, conține cate 11 capete de printare PrecisionCore (însumând 52.800 duze), care asigură o calitate ridicată a printului și un control precis asupra procesului de tipărire. Capul de linie a fost conceput pentru a funcționa complementar cu noua cerneală Epson UV tratată termic cu LED-uri. SurePress L-6034VW imprimă la o rezoluție de 600 x 600 dpi, pentru formarea și plasarea cu exactitate a punctelor, în timp ce paleta cromatică bogată produce culori vii, gradații fine, text, linii și imagini cu detalii precise.

Pentru a extinde diversitatea etichetelor ce pot fi produse, SurePress L-6034VW oferă utilizatorilor flexibilitatea de a imprima la începutul sau la sfârșitul procesului de producție cu cerneală albă cu opacitate mare pentru a spori impactul imaginii pe substraturile transparente și metalice. Presa include și o caracteristică inovatoare de lăcuire digitală, care permite utilizatorilor să economisească timp și bani, prin aplicarea de efecte de lăcuire mată sau lucioasă în timpul imprimării.

Noul echipament vine în completarea funcțiilor oferite de presa de etichete din gama curentă, Epson Surepress L-4033AW, oferind pieței o varietate de tehnologii și funcționalități care satisfac nevoi specifice. Surepress L-4033AW cu 7 culori este singura presă digitală cu jet de cerneală pe bază de apă, fiind destinată pentru producția de volume foarte mici, de calitate superioară, în special pe hârtie necretată și texturată. Alternativa, noul SurePress L-6034VW este o presă cu o singură trecere, cu o productivitate semnificativ mai mare, pentru volume mici și medii. Această presă duce imprimarea de etichete cu cerneală UV la un nou nivel de calitate și extinde gama de substraturi ce pot fi imprimate.

Modelele SurePress L-6034VW și L-6034V vor fi disponibile în vara anului 2014.

Despre Epson:

Epson este lider global în ceea ce privește imagistica și inovațiile, a cărui gamă de produse cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală și proiectoare 3LCD până la senzori și alte micro-dispozitive. Fiind dedicată depășirii așteptărilor clienților din întreaga lume, compania Epson oferă valoare pentru clienți prin intermediul tehnologiilor compacte, de mare precizie, care economisesc energie, pe piețe care sunt destinate întreprinderilor și utilizatorilor domestici, dar și comerțului și industriei.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 75.000 de angajați în 97 de companii din întreaga lume și este mândru de contribuțiile permanente aduse protejării mediului și comunităților în care operează.

http://global.epson.com/

Despre Epson Europe:

Epson Europe B.V., localizat în Amsterdam, este sediul regional al Grupului pentru Europa,

Orientul Mijlociu, Rusia și Africa. Cu 1.594 angajați, vânzările Epson Europe în anul fiscal 2010 au fost de 1.583 milioane Euro. http://www.epson.eu

http://eco.epson.com/