
HD Voice este disponibil în rețeaua comercială a Orange din România începând cu 12 mai 2011. Orange România va livra acest serviciu împreună cu Ericsson, furnizorul tehnologiei de soft switch mobil. Orange România devine astfel primul operator care inovează la nivelul calității experienței clienților săi, aceasta fiind prima implementare a HD Voice în Balcani. "Orange crede cu tărie că, dincolo de prețuri, fiecare client are nevoie să simtă că operatorul lor mobil le oferă valoare adăugată. Serviciul HD Voice este disponibil în premieră în România, fără nici un cost suplimentar, și poate fi accesat de toți clienții Orange care au un dispozitiv mobil compatibil cu tehnologia HD voice, în aria de acoperire a serviciilor mobile 3G. Prin intermediul acestui serviciu inovator de voce de înaltă definiție, utilizatorii români de telefonie mobilă au astfel posibilitatea de a se bucura de o calitate audio extraordinară a convorbirilor telefonice", precizează Mădălina Suceveanu (foto), Director Tehnic al Orange România.
Serviciul HD Voice îmbunătățește radical convorbirile tradiționale, astfel încât interlocutorii se aud la fel de bine ca atunci când se află față în față. Implementarea proiectului a început în luna februarie a acestui an, în cadrul rețelei 3G a Orange România, și a debutat cu o primă fază de testare, condusă de Ericsson (pregătirea datelor, activări obligatorii de funcții, activarea licenței pentru codec-ul AMR-WB și configurarea unui dispozitiv MSC-S și a unui convertor MGW). Apoi, cele două companii au lucrat împreună la implementarea în rețea.
"Serviciul HD Voice schimbă în totalitate experiența convorbirilor telefonice. Studii recente ale Ericsson ConsumerLab au demonstrat faptul că nivelul de calitate al apelurilor devine diferențiator de business între operatori, accelerând astfel trecerea de la telefonie fixă la telefonie mobilă. Studiul a demonstrat un răspuns excelent din partea utilizatorilor, care au simțit că, prin intermediul serviciului HD voice, își pot împărtăși sentimentele mai ușor, pot lucra și comunica mult mai bine", precizează Michele Gressani, Country Manager al Ericsson România.
Printre beneficiile de care se bucură utilizatorii de HD voice se numără o recunoaștere mai bună a interlocutorilor, calitate mai bună a convorbirilor la distanță mare și utilizare pe o arie mai largă a telefoniei mobile.





