.

Euroweb Romania a anunțat pe 9 septembrie rezultatele financiare înregistrate la finalul primelor șase luni ale anului. Astfel, cifra de afaceri înregistrată se ridică la 6 milioane de euro, în creștere cu 23% față de iunie 2007. Profitul net înregistrat de Euroweb Romania pentru prima jumătate a anului în curs este de 650 000 de euro, depășind cu 110% estimările companiei, se precizează în comunicatul transmis de companie.

„Cifrele înregistrate în prima jumătate a anului sunt în concordanță cu strategia de creștere pe care am stabilit-o pentru această perioadă", declară Laurențiu Stan, director general al Euroweb Romania. „Pe termen lung, ne-am propus o dezvoltare constantă a afacerii, iar 2008 se dovedește până în prezent a fi al patrulea an consecutiv de creștere a indicatorilor financiari. Investițiile importante făcute de Euroweb Romania în 2008 în infrastructura proprie, în valoare totală de 2 milioane de euro, vor susține cu siguranță evoluția ascendentă a companiei, astfel încât este de așteptat ca rezultatele financiare de la finalul anului să se încadreze în estimările noastre, sau chiar să depășească aceste valori".

Euroweb Romania estimează o cifră de afaceri de 13 milioane de euro la finalul anului 2008, EBITDA de 2 milioane de euro.