
Compania de curierat Fastius Curier, dedicată segmentului premium business, cu o prezență puternică pe piața din București, a anunțat pe 16 martie lansarea noului său site - www.fastius.ro - ce include opțiunea de track&trace. Prin intermediul acesteia, clienții Fastius Curier pot urmări în timp real statusul expedierilor prin simpla inserare a codului AWB (AirWay Bill) pe www.fastius.ro.
Mai mult, cei care supervizează corespondența unei companii pot obține detalii despre trimiteri multiple, accesând opțiunile avansate ale sistemului cu un nume de utilizator și o parolă furnizate de Fastius Curier. Astfel, oferindu-le clienților transparența totală, Fastius Curier garantează siguranța fiecărui plic sau colet.
"Recenta implementare a sistemului de track&trace este încă o dovadă a profesionalismului Fastius Curier și a importanței acordate livrării în siguranță a fiecărei trimiteri. Cosmote, Xerox, Sensiblu - acestea sunt doar câteva dintre companiile care contează pe Fastius Curier. Atât clienților actuali, cât și celor care ni se vor alătura, le garantez că se vor bucura la fiecare trimitere de servicii în stilul Fastius Curier: sigure, rapide, eficiente", a subliniat Ciprian Pulpa, Executive Manager al Fastius Curier.
În viitorul apropiat, Fastius Curier va lansa și aplicația SoftCurier, care va aduce noi avantaje clienților companiei: generare și printare AWB online de către client (AWB cu un cod de bare care stă la baza interogării statusului online în orice moment); generare rapoarte avansate pe diverse criterii, import baza de date cu destinatari, pentru clienți care au proiecte speciale mai mari.
De nouă ani, Fastius Curier, unul dintre cele mai perfomante servicii de curierat premium, se dedică exclusiv mediului de afaceri din București. Punctul forte al companiei este timpul de livrare foarte scurt. De exemplu, un pachet trimis prin Serviciul Prioritar ajunge garantat la destinație în cel mult două ore sau mai repede. Această promptitudine se datorează experienței acumulate preponderent în Capitală, științei de a folosi la maxim resursele disponibile și artei deplasării rapide prin traficul aglomerat, după cum explică reprezentanții companiei.
"Construirea și consolidarea de parteneriate pe termen lung cu mediul de afaceri din București sunt direcții fundamentale în strategia de dezvoltare a Fastius Curier. Compania câștigă încrederea și fidelitatea clienților săi atât prin profesionalismul serviciilor, adaptate solicitărilor fiecărei companii, cât și prin prețuri foarte competitive. De altfel, Fastius Curier se mândrește cu faptul că, de la înființare, niciun client nu a renunțat la serviciile sale", a mai spus Ciprian Pulpă.





