.

Concursul Tânărul Jurnalist al Anului, aflat la a VII-a ediție, este o inițiativă a Freedom House, Edipresse AS România și Connex '“ sponsor fondator realizată cu sprijinul GlaxoSmithKline, Rompetrol, ARBOmedia și banca UniCredit Romania. Acest concurs, unic în presa românească, s-a născut din dorința recunoașterii publice și promovării tinerilor jurnaliști de talent, pe baza unor criterii profesionale de apreciere a calității materialelor publicate.

În acest an, concursul a avut șapte secțiuni: Cultură, Telecomunicații, Social, Sănătate, Economic/afaceri, Media/publicitate și Financiar/bancar.
Pentru fiecare secțiune în parte, concursul a desemnat cel mai promițător tânăr jurnalist care a publicat în cursul anului 2004 articole tratând subiecte din domeniile respective.

Pentru cele șapte secțiuni, s-au primit peste 150 de înscrieri de la jurnaliști din întreaga țară. Selecția articolelor a fost făcută de un juriu specializat, pentru fiecare secțiune în parte. În urma selecției, juriile secțiunilor '“ alcătuite din personalități mass media '“ au desemnat cîte un cîștigător al Marelui Premiu în valoare de 1000 Euro și cîte două mențiuni pentru fiecare secțiune în parte, în valoare 100 Euro.

CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI

SECȚIUNEA CULTURAL
Membrii juriului:
Ioana Pârvulescu, Marina Constantinescu și Mircea Vasilescu i-au selectat pe următorii câștigători:

Mențiuni:
Tatiana Dabija
Articol:
'Zavaidoc, patru camăși', Jurnalul Național, 28 iunie 2004.
Argument: Pentru vivacitatea stilului și frumusețea subiectelor alese.
Scurtă prezentare: În prezent, Tatiana Dabija este șef secție sănătate la Evenimentul Zilei. În 2004, când a scris articolul premiat, era redactor special secția reportaj la Cotidianul. A mai lucrat la Jurnalul Național, Gardianul, Revista Flacăra.

Anca Mădălina Drăgoi
Articol:
'Mașina Timpului', Descoperă, nr. 16/2004.
Argument: Pentru calitatea articolelor de popularizare a unor subiecte de cultură științifică.
Scurtă prezentare: Mădălina Drăgoi este colaborator lunar al revistei Descoperă și colaborator permanent la suplimentul După Afaceri al Ziarului Financiar. Este absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret.

Marele Premiu:
Andrei Călin Udișteanu
Articol:
'Vederi de pe Strada Armeană', Dilema Veche 2004.
Citat: Fiecare clipă petrecută pe strada armeană pare mai puțin zgomotoasă decât în altă parte. Cândva aici se strângeau oameni vrednici dintre armenii ajunși în târgul ieșilor. Strada vuia de viața lor, biserica le ridica rugăciunile la cer. Acum, cei tineri se luptă sa nu se piardă de rădăcini, iar cei mulți și bătrâni se roagă oriunde în altă parte decât aici.'
Argument: Pentru flerul cu care își alege subiectele și pentru expresivitatea scriiturii.
Scurtă prezentare: Andrei, la 22 de ani, este redactor sef adjunct la Opinia Studențească, redactor la Alma Mater, newsleter-ul Universității Ioan Cuza din Iași. Până în 2004 a fost reporter la agenția de știri CUZANET. Este student la Facultatea de Litere, Departamentul Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea Ioan Cuza.

SECȚIUNEA TELECOMUNICAȚII
Membrii juriului:
Victor Kapra, Ion Vaciu și Cristian Agatie i-au selectat pe următorii câștigători:

Mențiuni:
Gabriela Malcinski

Articol: 'Piața telefoniei în mutare. Operatorul clasic (Romtelecom) deține încă partea leului în telefonia locală. Din spate însă, vin tare furnizorii alternativi.', apărut în Banii Noștri, sept. 2004
Argument: Pentru obiectivitatea în culegerea datelor, o bună prezentare și pentru dedicația cu care dorește să exploreze domeniul.
Scurtă prezentare: Gabriela Malcinski a absolvit Facultatea de Jurnalism în Bordeaux, a lucrat în diverse redacții precum Radio France Internationale, Agentia France Presse; timp de 6 ani a fost redactor la Var Martin Franța. Până în 2004 a lucrat la Banii Noștri iar în prezent este redactor IT&C la Capital.

Roxana Onea
Articol:
'Provocarea 3G via Connex, interviu cu Ted Lattimore '“ președinte și COO Connex.', apărut în Comunic@ții Mobile, oct. 2004
Argument: Pentru talentul de a pune întrebări incomode și capacitatea de a situa evenimentul din România în context internațional.
Scurtă prezentare: Debutul jurnalistic a avut loc în 1999 la revista Comunicații Mobile unde lucrează și în prezent ca director marketing & comunicare. Începând cu anul 2004 a inițiat emisiunea săptămânală Comunicatii mobile la Mix FM.

Marele Premiu:
Nicoleta Puiu
Articol:
'Competiția intră pe fir', apărut în Piața Financiară, supliment Comunicații, iulie - august 2004
Citat: 'Era și normal ca politica operatorului dominant să se schimbe. Alternativa ar fi fost falimentul. Din nefericire pentru RomTelecom, presiunea concurențială s-a exercitat cu precădere pe cel mai profitabil segment '“ telefonia internațională.
Argument: Capacitatea de sinteză, curajul de a spune lucrurilor pe nume, pasiunea cu care urmărește competiția dintre marii jucători de pe piață.
Scurtă prezentare: Începând cu 2001 este redactor Piața Financiară, secția Bani și Afaceri, iar din 2003 a conceput și realizat suplimentul bilunar 'Comunicații'. Nicoleta Puiu este licențiată a Facultății de Electrotehnică din cadrul Politehnicii.

SECȚIUNEA SOCIAL
Membrii juriului:
Brîndușa Armanca, Andreea Pora și Sabina Fati i-au selectat pe următorii jurnaliști drept câștigători:

Mențiuni:
Cristina Maria Vrânceanu
Articol:
'Dansul Pașilor pe de rost', Opinia Stundețească, 7-13 iunie 2004
Argument: un reportaj care abordează dintr-un unghi interesant lumea tăcută a copiilor surdo-muți, scris cu subtilitate și delicatețe.
Scurtă prezentare: Cristina Maria Vrânceanu este redactor șef adjunct la Opinia Studențească și redactor la newsletter-ul Universității Ioan Cuza, Alma Mater. Este studentă în anul al IV '“ lea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea Ioan Cuza.

Ana Maria Luca
Articol:
'Drumuri prin trei secole și prin trei țări' publicat în Jurnalul Național, 22 martie 2004
Argument: Pentru capacitatea de a înțelege bătrânețea în afara stereotipiilor, pentru scriitura suplă și expresivă.
Scurtă prezentare: Ana Maria Luca este redactor la Jurnalul Național și editor pe domeniul migrații și probleme internaționale. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Stiințele Comunicării din cadrul Universității București și în primul an la master în Relații Internaționale, Departamentul Științe Politice.

Marele Premiu:
Radu Țuțuianu
Articol:
"Bine ca ați rămas, că avem unde veni!", apărut în Jurnalul Național, 26 aprilie 2004'
Citat: "Simpli la vorbă, iertători și neputincioși, etnicii germani rămași acasă trăiesc la timpul trecut. Păstrează în ei semeția unor grele încercări și seninătatea credinței că pot trece peste orice necaz."
Argument: Un reportaj perfect documentat despre comunitatea săsească din zona Sibiului, scris într-un stil cuceritor, cu adâncă înțelegere pentru dispariția unui grup etnic și a culturii sale.
Scurtă prezentare: Radu Țuțuianu este în prezent la o bursă de studii în Italia, urmând cursurile de master ale Facultății de Stiințe Politice din Roma. Este reporter, senior editor la Opinia Studențească și a colaborat cu Jurnalul Național. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea Ioan Cuza.

SECȚIUNEA SĂNĂTATE
Membrii juriului:
Jeana Gheorghiu, Melania Coman, Val Valcu i-au selectat pe următorii câștigători ai secțiunii sănătate:

Mențiuni:
Alexandra Mănăilă
Articol:
'žSindromul Philadelphia', publicat în Observatorul Medical, 2-9 aprilie 2004
Argument: Pentru cantitatea de informație pe care o aduce cititorului, scrisă într-un stil accesibil, cu talent și inteligență.
Scurtă prezentare: Alexandra Mănăilă este în prezent Redactor coordonator la revista Observator Medical, colaborator extern departamentul sănătate Acasă Magazin, Pro TV Magazin și Sana. Până în 2004, Alexandra a fost redactor șef al revistei Doctorul Casei.

Elena Alexa
Articol:
'Un îngeraș de doi ani a salvat o viață', publicat în Libertatea, 23 septembrie 2004.
Argument: Pentru dramatismul poveștii și pentru că sensibilizează opinia publică spre un gest umanitar, donarea benevolă de organe.
Scurtă prezentare: Începând cu anul 1996, Elena Alexa este reporter la Libertatea, departamentul reporteri speciali, iar pentru o perioadă de doi ani a răspuns de domeniul 'sănătate' în special aspecte din sistemul sanitar. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a beneficiat de două burse oferite de European Journalism Center și Comisia Europeană.

Marele Premiu:
Tatiana Dabija
Articol:
'2500 Euro, primă de exil pentru medici', publicat în Cotidianul, 22 noiembrie 2004
Citat: 'žDin glodul uliței, a privit pereții crăpați ai dispensarului, a oftat adânc și i-a trecut pragul. Ca să poată lucra, și-a adus de la oraș stetoscopul și un tensiometru, dar se face că, de multe ori, țăranii nu se pricep să spună ce-i doare. Trebuie să îi citești'
Argument: Calitatea scriiturii, epuizarea tuturor părerilor relevante; pentru că a atins o temă majoră în sănătatea publică.
Scurtă prezentare: În prezent, Tatiana Dabija este șef secție sănătate la Evenimentul Zilei. În 2004 când a scris articolul premiat, era redactor special secția reportaj la Cotidianul. A mai lucrat la Jurnalul Național, Gardianul, Revista Flacăra.

SECȚIUNEA ECONOMIC/AFACERI
Membrii juriului:
Adrian Vasilescu, Florin Petria și Serinela Spătărelu i-au selectat pe următorii câștigători:

Mențiuni:
Nicoleta Puiu

Articol: 'La masa bogaților nu te duci cu fracul petecit', aparut în Piața Finaciară, iunie 2004
Argument: pentru capacitatea de analiză și sinteză a unor fenomene complexe și originalitatea abordărilor.
Scurtă prezentare: Începând cu 2001, Nicoleta este redactor la Piața Financiară, secția Bani și Afaceri, iar din 2003 a conceput și realizat suplimentul bilunar 'Comunicații'. Nicoleta Puiu este licențiată a Facultății de Electrotehnoică din cadrul Politehnicii.

Claudiu Târziu
Articol:
'Mafia lemnului este protejată politic', publicat în Jurnalul Național, 19 august 2004.
Argument: Pentru combinația fericită între investigație și analiză și pentru curajul interpretării.
Scurtă prezentare: Claudiu este student în anul III la Facultatea de Comunicare și Relații Publice SNSPA. În 1999 a absolvit Facultatea de Drept, deși pasiunea lui pentru jurnalism este foarte veche, începând cu 1992, când a deputat ca redactor la Deșteptarea, cotidian băcăuan. În toți acești ani a fost corespondent Evenimentul Zilei, Radio Europa Liberă, redactor șef la Ziua ( Bacău), Ultima Oră. Apoi a devenit jurnalist de investigație la Cotidianul, Jurnalul Național și Gardianul. În prezent este directorul revistei lunare de cultură Rost și jurnalist de investigație la Cotidianul.

Marele Premiu:
Georgiana Stavarache
Articol:
'Când se vor întoarce banii investitorilor de pe litoralul românesc?', publicat în Ziarul Financiar, 19 august 2004.
Citat: 'Analiștii din industria hotelieră spun că deși au fost făcute investigații, lipsa de coordonare a acestora riscă să pericliteze rezultatele'
Argument: capacitate și suprafață mare de analiză, prospețime în interpretarea datelor.
Scurtă prezentare: Georgiana Stavarache este redactor știri externe și șef departament reporteri speciali la Ziarul Financiar, singurul ziar pentru care a lucrat. Este absolventă a Facultății de Finanțe Bănci în cadrul ASE.

SECȚIUNEA MEDIA/ PUBLICITATE
Membrii juriului:
Gilda Lazăr, Cristina Vulpe și Mihai Ghyka i-au selectat pe următorii câștigători:

Mențiune:
Cristian Ghinea
Articol:
'Ghidul consumatorilor de presă', Dilema Veche, 17-23 septembrie 2004.
Argument: matur, pertinent, documentat și bine format, capacitate de analiză și sinteză.
Scurtă prezentare: Cristian Ghinea este redactor al revistei Dilema Veche și, începând cu anul acesta, deține o rubrică săptămânală în Cotidianul. În afara domeniului jurnalistic, Cristian are o vastă experiență ca manager de proiect în domeniul ONG, expert în analiză politică și autor al mai multor studii și coautor al secțiunilor românești ale Media Sustainability Index.

Marele premiu:
Petrișor Obae
Articol:
'Cum se duc banii radioului pe apa promovării', interviu cu Dragoș Șeuleanu, publicat în Capital, 5 aug. 2004, în cadrul unui articol realizat în colaborare cu Petre Barbu.
Citat: 'Capital: Conform unei facturi, Radiodifuziunea a plătit o pagină întreagă în Adevărul din 4 iunie. Dar macheta nu există. De ce s-a plătit o reclamă care nu se regăsește în ziar? D. Șeuleanu: Nu știu, întrebați la ziar! Noi vă întrebăm pe dvs. Cum vă faceți politica de marketing? E treaba noastră pentru ce am plătit! Capital: Dar e vorba de bani publici!'
Argument: La obiect, inteligibil, cu cap, coadă și temă.
Scurtă prezentare: Petrișor Obae este redactor la Capital, secțiunea Media, iar începând cu anul 2002, și redactor Capital top 300 '“ Cei mai bogați români. Este absolvent al programului de studii aprofundate Managementul Întreprinderii de Presă.

SECȚIUNEA FINANCIAR/ BANCAR
Membrii juriului: Adrian Vasilescu, Florin Petria și Serinela Spătărelu i-au selectat pe următorii câștigători:

Mențiuni:
Loredana Voiculescu
Articol:
'Cumpărând asigurarea 'žCartea verde' pentru Ungaria la preț dublu, sute de posesori de autovehicule '“ păcăliți de societățile de asigurări', apărut în Adevărul, 9 apr. 2004.
Argument: fin observator al pieței, pentru soliditatea și rigoarea argumentației.
Scurtă prezentare: Loredana Voiculescu face parte din echipa Gândul, fiind redactor la departamentul economic. A început cariera jurnalistică ca redactor Rompres, apoi la Adevârul și Adevărul Economic.

Ioana Elena Severin
Articol:
'Still Privatising', Emerging Romania 2004
Argument: Putere de observație, incisivitate, forța argumentelor
Scurtă prezentare: Ioana Severin a început cariera jurnalistică în 2000 alături de echipa IntelliNews. Ca analist IntelliNwes, în afara materialelor pentru site-ul Internet Securities a publicat articole în reviste precum Oxford Business Group - Emerging Romania și Romanian Business Digest. Este absolventă a Facultății de Studii Economice în Limba Germană din Cadrul ASE.

Marele Premiu:
Ioana Ursu
Articol:
'Cine înghite pe cine în sistemul bancar', Business Magazin 8-14 decembrie 2004.
Argument: pentru inspirație în alegerea temelor, capacitatea de sinteză și un stil jurnalistic alert.
Citat: 'Există însă și o realitate. Cea în care bancherii vorbesc despre o înjumătățire a numărului de bănci din România în următorii câțiva ani, de o concentrare a peste 80% din piață în mâinile primilor cinci jucători și de o concurență acerbă căreia vor trebui să-i facă față. Nimeni nu exclude venirea altor jucători mari internaționali, atrași de o piață în creștere și de potențialul de dezvoltare.'
Scurtă prezentare: Ioana Ursu este redactor finanțe bănci la Business Magazin. Și-a început activitatea jurnalistică în 2001, ca redactor la Tribuna Economică și coordonator la Revista de Comerț, mai apoi redactor la E-finance, suplimentul IT&C Piața Finaciară și ulterior la revista e-Week. A absolvit Facultatea de Comerț, ASE.