.

Cei mai importanți operatori mobili din Spania, Italia și Germania au format o alianță în scopul de a îmbunătăți serviciile transfrontaliere pentru clienți și a depăși avantajul liderului pieței mobile europene, Vodafone Group Plc. Știrea a fost transmisă în premieră de Reuters și confirmată la începutul lui aprilie de Telefonica Moviles, Telecom Italia Mobile și T-Mobile. Acestea au declarat că vor să stimuleze vânzările și să își mărească avantajul competitiv la nivel internațional printr-o alianță ce acoperă aproape 162 milioane de clienți din Europa și cele 2 Americi. Strategia celor 3 coechipieri include servicii de roaming și Internet, tarife, oferte de marketing și terminale purtând simultan mărcile celor 3 operatori. Scopul lor este să simplifice tarifele și să se asigure că clienții aflați în călătorie primesc aceleași servicii în orice țară s-ar afla în care cei trei au acoperire. În particular, clienții vor putea să își reîncarce conturile cartelelor preplătite, să trimită mesaje foto și să aibă acces la serviciile de relații cu clienții în propria limbă cât timp călătoresc peste graniță.
Analiștii consideră că este încă devreme pentru o evaluare a beneficiilor acestui parteneriat non-exclusivist, bazat pe rivalitatea comună cu Vodafone, care operează în toate cele 3 țări.
Grupurile mobile europene, care au cheltuit în total 100 miliarde euro (106 miliarde USD) pe licențe de nouă generație, se zbat să recupereze costurile și să genereze noi surse de venit în condițiile unei recesiuni economice adâncite de război. Deși războiul condus de SUA împotriva Irakului a dus la o creștere a cererii de știri actualizate pe telefoanele mobile, impactul negativ asupra călătoriilor și turismului a redus drastic veniturile tuturor operatorilor din servicii de roaming. Pe termen lung, însă, asemenea alianțe constituie motorul dezvoltării industriei comunicațiilor și creșterii calității serviciilor, apreciază Rene Obermann, directorul executiv al T-Mobile, citat de 'Total Telecom'. Rivalul său controlat de francezi, Orange, care concurează cu T-Mobile în Marea Britanie, afirmă că afacerea este o evoluție interesantă. 'Urmărim cu interes cursul acestei alianțe', a declarat un purtător de cuvânt al companiei, refuzând să precizeze dacă Orange a fost invitat sau nu să participe la alianță.
Cele 3 grupuri mobile au declarat că au contactat deja autoritățile competente în vederea pașilor preliminari ai alianței. Telefonica Moviles este o divizie a primului operator spaniol Telefonica, T-Mobile este o divizie a gigantului german Deutsche Telekom AG, iat TIM este deținut de operatorul dominant al Italiei, Telecom Italia.

TIM mizează pe achiziții acasă
și pe alianțe peste granițe
În viziunea directorului executiv al Telecom Italia Mobile (TIM), Marco De Benedetti, industria mobilă din Europa este pe cale să intre într-o nouă fază de consolidare, în care primii 3 operatori de pe principalele piețe naționale vor începe să achiziționeze operatorii mai mici.
'Consolidarea este inevitabilă. Majoritatea țărilor europene pot susține numai 3 operatori de telefonie mobilă. Primii doi pot face o mulțime de bani din împărțirea unei cote de 80% din piață, iar dacă mai există un operator, acesta poate să supraviețuiască decent. Dar dacă ai o situație ca în Germania, unde 3 companii se bat pe ultimele 20 de procente, nici unul nu va reuși', explică Marco De Benedetti într-un interviu publicat de 'New York Times'.
TIM are 25 milioane de clienți în Italia, mai mulți abonați interni decât orice alt concern de telefonie european, deținând 46% din piața italiană. Din cei 57 de milioane de locuitori ai Italiei, 53 de milioane au deja abonamente la telefonia mobilă, ceea ce face ca operatorii din Italia să se mai poată lupta doar prin noi servicii. TIM a deschis anul trecut ceea ce șeful său executiv consideră a fi viitorul pieței mobile, prin achiziționarea Blu, cel mai mic operator mobil din Italia, dar declară că nu va mai achiziționa și altceva. TIM și-a restrâns, de altfel, prezența europeană, vânzându-și acțiunile deținute în companii de telefonie mobilă din Spania, Franța și Austria, după ce nu a reușit să preia controlul lor.
Din primele 5 piețe de telefonie mobilă din Europa, 4 au mai mult de 3 operatori, iar unele au chiar 6. În Germania, cei doi operatori mari, T-Mobile și Vodafone, dețin împreună o cotă de piață de 80%, în timp ce E-Plus și mmO2 își împart restul. Pe lângă aceștia se străduie să câștige din piață și Mobilecom, care a cumpărat o nouă licență, și Group 3G, care a încetat construcția rețelei sale. Austria, Danemarca Finlanda și Olanda ilustrează un model similar de împărțire a pieței. Marea Britanie este oarecum o excepție, deoarece are 4 companii cu o cotă de piață de aprox. 25% fiecare, cu Hutchinson 3G nou apărut.
Operatorii intrați pe piață târziu întâmpină toți aceeași problemă: puținii clienți pe care reușesc să îi atragă tind să fie persoane care cheltuiesc puțin pe telefonie mobilă și persoane care au avut deja mobil. Portabilitatea numărului, care permite utilizatorilor să schimbe serviciul și să își păstreze, în același timp numărul, deși promovată ca un factor de egalizare a șanselor pentru noii veniți, dă puține rezultate în țările în care a fost introdusă, cum e Italia. În plus, majoritatea noilor operatori europeni s-au îndatorat cumpărând permise de utilizare UMTS, pe motivul că nu se vor putea descurca fără această tehnologie nouă, care permite acces mai rapid la Internet și transmisie de muzică, video și fotografii. Dar ritmul lent de atragere a clienților face ca datoria lor să atârne greu. Companiile s-au trezit cu datorii de miliarde și cu puțini sau nici un client și cu milioane necesare pentru terminarea rețelelor.