.

Fujifilm a dat în judecată Xerox, solicitându-i peste 1 miliard de dolari pentru că a renunțat la un acord de fuziune la presiunea investitorilor activiști Carl Icahn și Darwin Deason, transmite Reuters, citată de Profit.ro. Într-o plângere depusă la Tribunalul Districtual din Manhattan, Fujifilm a acuzat Xerox de încălcarea contractului și abandonarea acordului de fuziune de 6,1 miliarde de dolari anunțat în ianuarie. 
 
Miliardarul Icahn și Deason dețineau 15% din acțiunile Xerox și au spus că fuziunea subevaluează compania, scrie News.ro, citată de Profit.ro. ”Nu este conform cu democrația acționariatului să le permiți lui Carl Icahn și Darwin Deason, acționari minoritari cu numai 15% din acțiunile Xerox, să dicteze soarta Xerox”, potrivit unui comunicat al Fujifilm. Xerox a renunțat la acordul de fuziune pe 13 mai, când a încheiat un acord cu Icahn și Deason prin care au fost numiți mai mulți directori noi, iar directorul general Jeff Jacobson a fost înlocuit cu directorul tehnologic John Visentin.