
Fujitsu anunță disponibilitatea noilor echipamente Thin Client FUTRO S700 (foto) și FUTRO S900, primele stații Fujitsu de acest gen care folosesc tehnologia inovatoare și ecologică Power over Ethernet (PoE). Deși necesită un consum foarte mic de energie, FUTRO S700 și FUTRO S900 se numără printre cele mai puternice produse de tip Thin Client disponibile la ora actuală, înregistrând performanțe îmbunătățite de până la șase ori față de modelele anterioare. "Produsele Thin Client reprezintă o componentă importantă a mediului de lucru al zilelor noastre, eficient și virtualizat. Pentru companiile care sunt gata să beneficieze de pe urma avantajelor de cost și performanță oferite de desktop-uri virtuale sau de procesarea la nivel de server, modelele Fujitsu FUTRO S700 și S900 fac tranziția mai ușoară", precizeaza Rajat Kakar, Vice President Workplace Systems în cadrul Fujitsu Technology Solutions.
În prezent, tot mai multe companii realizează beneficiile echipamentelor Thin Client și ale desktop-urilor virtuale. Deși Gartner raportează că "livrările de PC-uri la nivel mondial au scăzut cu 1,1%, față de T1 2010 — prima scădere față de perioada similară din anul anterior, din ultimele șase trimestre" (Gartner, Market Share Alert: Preliminary PC Market Results, Worldwide, 1Q11, 13 aprilie, 2011), livrările de Thin Client de la Fujitsu s-au dublat în acest trimestru, demonstrând că se fac progrese considerabile către medii virtualizate.
La fel de simplu și direct de folosit ca și un PC desktop tradițional și oferind aceeași experiență utilizatorului final, echipamentele Thin Client sunt mai ieftine, mai ușor de administrat și mai fiabile, căci nu conțin componente în mișcare. Aceste unități asigură o interfață front-end, iar cea mai mare parte a activității de procesare se derulează pe un server. Deoarece echipamentele Thin Client pot fi administrate la nivel de server, update-urile de software sunt simplificate, accelerând implementarea de noi imagini desktop.
Fujitsu preia tehnologia Power over Ethernet (PoE) din linia sa de produse Zero Client, pentru a o introduce și în linia de produse Thin Client. Oferind alimentare cu energie prin cablul Ethernet, pentru flexibilitate și conectivitate sporită, tehnologia PoE necesită un consum redus de energie, ceea ce reprezintă un avantaj atât pentru mediu, cât și pentru cheltuielile companiilor. Echipamentele Thin Client pot fi conectate și la o priză electrică tradițională, dacă utilizatorul preferă această variantă. Atât instalarea, cât și cerințele energetice sunt simplificate, pentru că unitatea are nevoie de un cablu unic pentru conectivitate și alimentare cu energie.
Noile modele Fujitsu FUTRO asigură în plus flexibilitate. La modelul FUTRO S900 pot fi conectate până la patru display-uri, datorită unei plăci video suplimentare, care face din acest model soluția ideală pentru mediile în care operatorii au nevoie de ecrane multiple. Performanța sistemului este îmbunătățită cu două sloturi de memorie pentru performanță locală superioară, iar ambele modele asigură WLAN integrat pentru conectivitate de nivel superior.
Echipamentele Thin Clients sunt chiar capabile să ofere capacități de procesare care să facă față unor sarcini de modelare 3D cu grad de peformanță ridicat, deoarece modelele Fujitsu se numără printre primele care includ suport pentru tehnologia de grafică DirectX11.
Modelele FUTRO S900 și FUTRO S700 se află deja pe lista de prețuri Fujitsu în regiunea CEMEA&I (Europa Continentală, Orientul Mijlociu, Africa & India). Expedierea produselor începe la sfârșitul lunii mai.





