
Fundația Romtelecom pentru români a oferit premii de 10 000 euro pentru cele mai tari idei pe 28 septembrie - cele mai bune trei proiecte înscrise în concursul „Idei tari". Premiul I a fost obținut de un tânăr de 23 de ani pentru soluția „Algoritmi genetici aplicați în planificarea și proiectarea rețelelor de telecomunicații".
„Idei tari", concursul lansat de Fundația "Romtelecom pentru români", și-a propus să încurajeze performanța și să răsplătească pasiunea tinerilor cu vârste de până la 30 de ani pentru domeniul IT&C, stimulând interesul pentru studiul, cercetarea și inovația în acest domeniu. In concurs au fost înscrise 44 de proiecte. Cele mai bune 15 proiecte au intrat în etapa finală a concursului, fiind susținute în fața unui juriu mixt format din profesioniști Romtelecom și cadre universitare.
În urma deliberării, Horia Coman, proaspăt absolvent al Universității Politehnice București, a obținut cel mai mare punctaj pentru o soluție privind algoritmii aplicați în planificarea și proiectarea rețelelor de telecomunicații. Premiul acordat este de 5000 de euro. Pe locul II s-a situat Marius Bucur, student în anul III la Facultatea de Automatică și Calculatoare din București, cu o aplicație SIP VoIP pentru care a primit 3000 de euro. Locul III, răsplătit cu 2000 de euro, a fost obținut de Iulian Niță, pentru un sistem de monitorizare și comandă prin internet destinat locuinței.
Un premiu special pentru cea mai originală soluție propusă a fost oferit lui Chris Bocz Hunor, în vârstă de 13 ani, de altfel și cel mai tânăr dintre participanți, care a ajuns în finală cu proiectul Tech Home (o soluție de casă inteligentă). Finaliștii, a căror vârstă nu a depășit 27 de ani, provin atât din orașe cunoscute ca fiind centre universitare cu tradiție în formarea de specialiști IT&C - București, Timișoara, cât și din orașe precum Baraolt, Bacău, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Galați, Ploiești.
„Rezultatele de astăzi ale competiției demonstrează încă o dată că pasiunea și talentul autentic nu au limite de vârstă și că avem printre noi copii remarcabili care trebuie ajutați să se evidențieze. Considerăm că astăzi au câștigat cei mai buni dintre cei mai buni și ne-am fi dorit să avem un număr mai mare de participanți care să răspundă provocării propuse de noi, chiar dacă temele propuse au fost de dificultate foarte înaltă. Suntem conștienți că nivelul foarte ridicat al cerințelor i-a intimidat pe foarte mulți, iar acest lucru ne-a făcut să realizăm că este nevoie să ne implicăm și mai mult în sprijinirea dezvoltării talentelor în tehnologie", precizează Yorgos Ioannidis (foto), Director General Romtelecom.
Cea mai populară dintre teme, abordată în majoritatea proiectelor finaliste, a fost „Soluții inovative de case inteligente".
În intervalul 15 aprilie - 31 august, elevii și studenții pasionați de domeniul IT&C au avut ocazia să-și înscrie proiectele pe site-ul dedicat concursului, www.ideitari.ro. Toate proiectele validate au fost evaluate de un juriu mixt format din profesioniști Romtelecom și cadre universitare din București, Cluj, Iași și Timișoara. Autorii celor mai apreciate 15 lucrări au fost invitați să își susțină proiectele în fața aceluiași juriu. Acestea au fost punctate, în principal, în funcție de gradul de inovație, aplicabilitatea ideilor și capacitatea de a aduce soluții fezabile.
Festivitatea de premiere de astăzi a fost precedată de o sesiune de prezentări de business susținute de Ovidiu Ghiman, Director Executiv Strategie și Dezoltarea Afacerii și Vasile Voicu, Director Managementul Produsului, segment business în cadrul Romtelecom, și de o vizită la Centrul de Monitorizare a Rețelei companiei. În sesiunea de discuții, participanții au apreciat că studenții din învățământul tehnic din România ar avea și mai mult de câștigat dacă ar fi introduse în programă și cursuri de dezvoltare personală.
Fundația "Romtelecom pentru români", înființată în anul 2008, își propune inițierea unor proiecte prin care să susțină cauze sociale care au nevoie de o voce puternică pentru a fi rostite, auzite și soluționate. De asemenea, prin această fundație, Romtelecom își dorește să transmită dorința sa de implicare socială unui public cât mai larg, căruia i se adresează în primul rând ca unui partener. Fundația vine ca o extindere naturală a implicării Romtelecom în bunul mers al societății românești, care s-a concretizat în ultimii ani prin numeroase proiecte susținute de companie.





