
Fundația Vodafone România anunță lansarea celei de-a șasea ediții a programului Voluntar de profesie, care pune la dispoziție, prin concurs, nouă locuri în cadrul organizațiilor non-profit, pe o perioadă de nouă luni. Programul se adresează tuturor celor care își doresc să schimbe în bine viața oamenilor și a comunităților din care fac parte. „Voluntar de Profesie este unul dintre programele noastre cheie, menit să schimbe, în mod real, viața comunității. Prin intermediul său, oricine își dorește să lucreze pentru o organizație non profit din România se poate înscrie, în competiție. Oamenii bine pregătiți și entuziaști, care doresc să se implice în domeniul social, trebuie doar să își aleagă un ONG unde doresc să lucreze și să propună un proiect pe care să îl pună în practica în timpul celor nouă luni de zile”, precizează Angela Galeta (foto), Director, Fundația Vodafone România.
Fundatia Vodafone Romania asigura integral salariile persoanelor care sunt desemnate castigatoare, precum si cheltuielile administrative, pe toata durata programului. Fiecare voluntar va primi un salariu egal cu ultima sa remuneratie obtinuta pana la inceperea programului Voluntar de profesie, in limita a 1000 Euro, net. Programul se adreseaza atat publicului larg, cat si angajatilor Vodafone, doua dintre cele noua locuri fiind alocate angajatilor.
Castigatorii vor fi selectati de catre un juriu format din membrii Consiliului de Administratie si ai echipei Fundatiei Vodafone Romania, conform calendarului programului. Organizatia neguvernamentala aleasa de candidati trebuie sa isi desfasoare activitatea in Romania, intr-unul din domeniile: sanatate, educatie, prevenirea abandonului familial si scolar, servicii sociale, voluntariat, incluziunea sociala a persoanelor cu nevoi speciale si ajutor in situatii de urgenta.
Pentru mai multe informatii privind calendarul si regulamentul editiei din acest an a programului Voluntar de profesie, va rugam sa accesati pagina https://www.vodafone.ro/despre-noi/implicare-sociala/fundatia-vodafone/v....
Programul Voluntar de Profesie este un program inovator, lansat in anul 2002 de catre Fundatia Vodafone Group, la nivel mondial, sub numele de World of Difference. Programul se adreseaza tuturor celor care si-au dorit dintodeauna sa lucreze intr-o organizatie non-profit, dar nu au avut ocazia deoarece desfasurau un alt tip de activitate. Prin intermediul World of Difference, participantii au posibilitatea de a-si lua o pauza de la activitatea lor obisnuita, timp in care sa se dedice cauzei pe care o aleg. Filosofia care sta la baza programului este de a produce o schimbare si de a aduce bucurie in vietile oamenilor care au nevoie de ea, folosind resursele si abilitatile voluntarilor.
Fundatia Vodafone Romania a finantat, in cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe in domeniile sanatatii, educatiei, serviciilor sociale, avand ca beneficiari copii, tineri, batrani, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 20 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro. Fundatia Vodafone Romania este o organizatie neguvernamentala romaneasca, cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998.





