
Fundația Vodafone România, prima fundație corporativă din România, împlinește 17 ani de existență, alături de comunitate și de societatea civilă din România. De la înființarea sa, în 1998, și până astăzi, Fundația a finanțat 848 de programe în beneficiul copiilor, bătrânilor, persoanelor defavorizate, persoanelor cu dizabilități și al victimelor calamităților naturale din toată țara. “Fiecare an înseamnă pentru noi mii de fapte bune, noi destine schimbate și multe vieți salvate. În 17 ani am ajuns să avem 600 de organizații partenere, să finanțăm 848 proiecte, să avem peste 650.000 de beneficiari direcți ai programelor noastre, 5.100 de voluntari din rândul angajaților Vodafone cărora li se alătură anual și Voluntarii de Profesie. Mai mult, am extins programul Mobile for Good, cu alte 8 proiecte noi, ajungând la un total de 19 proiecte. În cei 17 ani de activitate am beneficiat de tehnologia mobilă și de inovațiile specifice acestui domeniu și le-am utilizat pentru a oferi soluții multor probleme din comunitate. Mă refer aici la proiecte ca: telemedicina copilului insulinodependent, un helpline pentru persoanele vârstnice, sau tehnologia ca instrument de fundraising. Ne bucură faptul că suntem un real sprijin pentru comunitatea civilă, pentru beneficiarii și ONG-urile din România. Datorăm acest lucru donatorilor și voluntarilor din rândul angajaților Vodafone România, dar și sutelor de oameni inimoși pe care i-am întâlnit în organizațiile partenere, cărora le mulțumim, cu această ocazie”, precizează Florina Tănase (foto), Director Legal and External Affairs, Vodafone România și Membru în Consiliul de Administrație al Fundației Vodafone România.
In cei 17 ani, Fundatia Vodafone Romania a investit peste 20 de milioane de Euro in proiecte desfasurate cu peste 600 de organizaţii non-guvernamentale, pentru peste 650.000 de beneficiari.
Directiile strategice ale Fundatiei Vodafone Romania sunt in continuare sanatatea si educatia, dar au fost adaugate si partea de servicii sociale, interventii in situatii de urgenta si voluntariatul.
Sub umbrela programului Mobile for Good, Fundatia Vodafone finanteaza, in toate cele 28 de tari in care este prezenta, proiecte care folosesc tehnologia mobila pentru rezolvarea problemelor sociale presante, pentru a creste calitatea vietii oamenilor si pentru a mobiliza schimbarea sociala.
Programul Mobile for Good beneficiază de acces la reteaua si serviciile Vodafone si a debutat cu proiecte care au venit in sprijinul a trei categorii de beneficiari: persoane care au diabet de tip I sau II, batrani care au nevoie de ingrijire medicala la domiciliu si tineri cu dizabilitati intelectuale care participa la competitii sportive.
Anul acesta, Fundatia Vodafone Romania a continuat cele 11 proiecte aflate deja in curs de desfasurare ca parte a programului “Mobile for Good” si a adaugat proiecte noi, ajungand la un numar total de 19 proiecte. Bugetul alocat a fost de 804.500 euro.
Proiectele lansate in acest an includ:
Tehnologia ca instrument de fundraising
Tehnologie pentru persoane cu deficiente de auz si de vedere
Telemedicina copilului insulinodependent
Helpline pentru persoanele varstnice
Tehnologie pentru pacientii cardio din mediul rural
Tehnologie pentru copiii cu epilepsie, autism, sau boli grave
Tehnologie pentru operatiile de transplant
Tehnologie pentru managementul plagilor
Fundatia Vodafone Romania a finantat, in cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe in domeniile sanatatii, educatiei, serviciilor sociale, avand ca beneficiari copii, tineri, batrani, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 20 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro. Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998.





