.

Fundația Vodafone România a lansat pe 21 august a doua ediție a programului de finanțare “Fondul pentru fapte bune”, în valoare totală de 350.000 euro. “Fondul pentru fapte bune” este un program de finanțare de tipul “cerere de propuneri” și se adresează organizațiilor neguvernamentale (asociații, fundații sau federații) care doresc să deruleze proiecte menite să îmbunătățească domeniile educației, sănătății și serviciilor sociale. Fiecare proiect poate beneficia de finanțare în valoare de până la 70.000 de Euro. “Lansăm astăzi cea de-a doua rundă de finanțare pentru proiecte noi, destinată organizațiilor neguvernamentale care pot beneficia pentru prima oară de finanțarea Fundației Vodafone România. Anul acesta am crescut valoarea “Fondului pentru Fapte Bune” la 350.000 euro, pentru a oferi șanse de implementare cât mai multor proiecte. Așteptăm și în acest an propuneri de proiecte interesante, cu impact în comunitate. Anul trecut am primit 384 de aplicații și, dintre cele 222 aplicații eligibile, am ales nouă proiecte, care au fost implementate, cu sprijinul nostru, în București, Cluj Napoca, Baia Mare, Voluntari, precum și în comunitățile rurale din județele Bacău, Botoșani, Buzău, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea”, precizează Angela Galeta (foto), Director, Fundația Vodafone România.

La aceasta runda de finantare pot avea acces toate organizatiile neguvernamentale inregistrate legal in Romania.  Inscrierea aplicatiilor se face online, pe site-ul http://vodafone.grantwizard.ro/. Tot pe aceasta pagina sunt disponibile informatiile privind procesul de inscriere, regulamentul, criteriile de selectie, formularul de inscriere, precum si calendarul rundei de finantare.

Proiectele eligibile pot acoperi zone diverse, cum ar fi, de exemplu: cresterea calitatii serviciilor medicale intr-o institutie medicala, imbunatirea accesului la educatie si servicii publice de asistenta medicala pentru categoriile defavorizate, cresterea calitatii procesului de invatamant, prevenirea abandonului scolar si familal, sau oferirea de servicii sociale pentru categorii defavorizate.

Evaluarea proiectelor propuse spre finantare va fi facuta de o echipa formata din membri ai Consiliului de Administratie si ai echipei Fundatiei Vodafone Romania  Printre criteriile de selectie se numara: concordanta cu misiunea Fundatiei Vodafone Romania si cu domeniile eligibile pentru aceasta runda de finantare (educatie, sanatate, servicii sociale), originalitatea, relevanta, alocarea eficienta a resurselor umane si financiare, sustenabilitatea sau impactul proiectului. Vor avea prioritate proiectele care folosesc tehnologia si aplicatiile mobile pentru a imbunatati viata persoanelor dezavantajate, proiectele care se desfasoare pe o arie geografica extinsa si cele cu nu numar mare de potentiali beneficiari

Calendarul rundei de finantare este urmatorul:

21 august – 11 septembrie 2014: inscrierea online a proiectelor;  
12 septembrie – 3 octombrie 2014: evaluarea proiectelor inscrise in concurs;
octombrie 2014: anuntarea publica a rezultatelor.

Fundatia Vodafone Romania a lansat “Fondul pentru fapte bune” in anul 2013, pentru a marca aniversarea a 15 ani de activitate si din dorinta de a oferi sprijin si altor organizatii decat celor sustinute in mod traditional. Lista proiectelor sustinute in 2013 prin acest program este disponibila pe site-ul http://vodafone.grantwizard.ro/.
Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998. In cei 16 ani de activitate, Fundatia Vodafone Romania a finantat peste 768 de programe in beneficiul copiilor, batranilor, persoanelor defavorizate si tinerilor cu dizabilitati intelectuale sau locomotorii. Pana in prezent, Fundatia Vodafone a investit 17 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro