Care sunt avantajele pentru România în urma fuziunii dintre Alcatel și Lucent Technologies? Va crea această operațiune un efect de domino? Cum va afecta competiția?
Alcatel a mai avut această idee acum 5 ani, dar nu a reușit, pentru că la acea vreme nu a înțeles anumite lucruri, mai precis că fuziunea trebuie făcută la nivelul companiilor cu activități civile, ci nu militare. Fiecare grup separă activitățile cu caracter militar (Bell Laboratory în cazul Lucent și Alcatel Space în cazul nostru, care va trece la Thales). Alcatel va deveni acționar majoritar la Thales cu circa 25% din acționariatul industrial - statul francez e acționar majoritar, dar în cazul acesta e vorba de un acționariat public. Procesul acesta este îndelungat - anticipez că va dura cel puțin un an, pentru că trebuie obținute autorizațiile locale, regionale, ale Comunității Europene, ale guvernelor, ale Consiliului Concurenței. În momentul acesta noi nu am luat legătura cu Lucent, pentru că, deocamdată, suntem în competiție și nu vom discuta decât din momentul în care lucrurile sunt legal definite.
Care este explicația fuziunii?
Vedem cu toții evoluția din domeniul telecomunicațiilor, criza apărută după boom-ul din anul 2000, pornită de la prețul exagerat al licențelor 3G din Anglia (7 miliarde euro/licență). A fost o suprataxă pe telecomunicații care a îmbogățit guvernele, dar care a oprit fondurile de dezvoltare pentru că s-au consumat pe licențe peste 100 miliarde euro. Din momentul acela, fondurile de dezvoltare s-au blocat, creând criza, apoi regruparea companiilor. Al doilea efect este politica companiilor chinezești de a cuceri piețele vestice, intrând la prețuri foarte scăzute. În fond, în domeniul acesta costul cel mai mare este cel al dezvoltării. Dacă acesta este subvenționat de către stat (și în Israel costul cercetării este plătit de stat, inclusiv pentru firmele private), categoric acest companii au alte capacități, pe când ceilalți au un cost extraordinar de mare de recuperare din cercetare. Scăzând costurile, această competiție este unfair pentru că nu este una reală, pentru că noi nu știm, de fapt, cu cine suntem în competiție - cu o firmă sau cu un stat? Însă, lucrurile se vor clarifica, cu siguranță. Americanii au găsit deja soluții, iar Europa va reacționa și ea mai devreme sau mai târziu. Singura soluție a firmelor este de a se regrupa. Sunt sigur că procesul acesta va continua. În viitor nu vor mai exista foarte mulți furnizori pentru că se reduce piața, se reduc costurile, iar ideea Alcatel de a face această fuziune, aparent e un pic bizară, ținând cont de relațiile Franța-America, dar politica e politică, iar business-ul e business. Să nu uităm că Alcatel s-a creat în 1986, în momentul în care SGE (Societe Generale d'™Electricite) a cumpărat ITT International. Așadar, Alcatel a luat naștere în urma unei fuziuni cu o companie americană. Acesta este motivul pentru care în Alcatel au existat întotdeauna două produse diferite: sistemul 12 care provenea din Bell Laboratory, creat în Belgia de Alcatel Bell și sistemul E 10, care se produce în România și care a fost creat de francezi. Încă și astăzi vrem să migrăm către un singur sistem, dar tot două avem, migrarea apărând doar la nivelul NGN. În acest caz va exista un singur sistem, în colaborare cu firma Spatial care a creat unul din cele mai moderne sisteme pentru mobil NGN - multiuser, multiband, deci foarte avantajos, pentru că o firmă mică are o flexibilitate mult mai mare. Lucent e foarte puternic pe CDMA, componentă care îi lipsește Alcatel-ului, tehnologie pentru care se plătesc drepturi de folosință către Qualcomm, pentru fiecare utilizator în parte. În momentul în care lucrurile vor fi legal constituite vom colabora evident și cu Zapp, în România, dar până în prezent nu i-am contactat pentru că nu am acest drept. Părerea mea este că cele două companii, Alcatel și Lucent sunt foarte complementare - CDMA este foarte bine dezvoltat în SUA. GSM-ul este un standard european care a devenit mondial și atunci sigur că SUA a impulsionat Internetul, mai precis președintele Bill Clinton. În afară de SUA, CDMA a intrat în China, în Rusia, în fostele țări sovietice etc. Astfel, noul grup va avea, practic, o mare parte din piața mondială pe domeniul mobil, cât și pe domeniul triplay, broadband, NGN, pentru care cele două companii lucrează foarte mult. Acest grup va avea 22.000 de oameni care lucrează în cercetare, permițând unirea forțelor în domeniul cercetării și reducerea costurilor.





