.

Compania Omnilogic a dedicat cea de a IX-a ediție a evenimentului Convergent Networks tematicii „Merging of markets", într-un context în care principalul motor de creștere al pieței telecom nu mai este tehnologia, ci serviciile cu valoare adăugată.

Vorbim în prezent de o infrastructură broadband quadplay deja existentă sau în proces de implementare la scară largă și despre oportunitatea majoră a aplicațiilor și a serviciilor cu valoare adăugată peste o rețea de bandă largă. Amfitrionul evenimentului, dl. Gabriel Marin, Managing Director Omnilogic, a analizat evoluția industriei pentru următorii 5 ani, global dar și local, și pentru că a fost vorba despre o prezentare de viziune la nivelul modelelor de business, vă expunem și dvs., pe larg, în materialul de mai jos, perspectiva domniei sale.


www.comunic.ro/video.php

"Perioada 2000-2001 a fost una de crash, în care majoritatea companiilor de telecomunicații au resimțit din plin impactul corecțiilor majore ale bursei. Credem că această perioadă de corecție s-a încheiat, generând schimbări majore vis-a-vis de costuri, de tehnologii, de definirea competențelor fundamentale, nu neapărat la nivelul operatorilor, ci al furnizorilor de servicii în general.

Putem vorbi deja de crearea, după acest șoc al anilor 2000-2001 de un nou ecosistem în zona de comunicații, de convergență. Acest ecosistem, însă, nu este unul biologic, ci dovedește capabilitatea celor care au supraviețuit acestui prag de a se adapta, de a-și crea noi modele de afaceri, de a inventa noi produse, noi tehnologii, abandonând în același timp liniile de produse care nu aveau un viitor stabil.

Broadband-ul în sine, ca tehnologie, nu mai este un obiectiv, el este o realitate. Nu vorbim acum despre cum să creăm acest broadband, ci mai bine zis despre ce putem să creăm pe broadband-ul existent. Aceasta este tematica ediției a IX-a a evenimentului anual Convergent Networks.

În mod categoric, convergența a redefinit liniile industriei IT&C, dar nu putem vorbi despre convergență pur și simplu, ca unificare a diferitelor industrii într-o singură industrie mare, convergentă.

Vorbim de apariția unui nou ecosistem, într-o piață globală, în care nu mai discutăm de diferențieri din punct de vedere tehnologic, ci de viziuni diferite care vizează, până la urmă, numai serviciile oferite către clientul final.

Nu mai vorbim de broadband, ci de servicii cu valoare adăugată peste broadband. Marea miză a acestui ecosistem este acum crearea, dezvoltarea și implementarea acestor servicii cu valoare adăugată orientate către client.

Evident, bătălia este crâncenă. Acum chiar se dă o nouă bătălie pe piață, prima, aș putea spune, după realizarea broadband-ului la sfârșitul anilor ‘90, atunci când se punea problema  celor mai promițătoare tehnologii.

În anii ‘90 au fost niște eroi ai acestei mari perioade de construcție, care are, însă, în momentul de față, cu totul alte elemente.

S-a vorbit de broadband, triple play, quadplay, oferirea pachetului fix-mobil-Internet-media, care este într-un proces de implementare în masă la nivel global, dar deocamdată nu și în spațiul economic românesc.

Persoana fizică, motor al dezvoltării
Vorbim de o piață care crește din ce în ce mai mult și anume piața de consumer. Dacă la un moment dat principalul motor al industriei noastre față de convergență a fost în zona de telecomunicații, cu implementări în zona enterprise, acum vorbim de o nouă tendință, piața consumer. Simpla persoană fizică începe să devină, din ce în ce mai mult, un veritabil motor al dezvoltării industriei.

Broadband-ul a fost reglementat de agențiile guvernamentale și a produs o serie întreagă de schimbări la nivel tehnologic, cultural. Fiecare dintre aceste modificări a însemnat în egală măsură oportunități, dar și provocări.
De asemenea, putem vorbi de un element al acestui ecosistem de diminuare a veniturilor și a profiturilor pentru business-ul tradițional, cu atât mai mult cu cât convergența creează o piață unificată în care nu mai există modelele tradiționale de business.

Progresul în partea de DSL, VoIP, implementarea masivă de fibră, moment la care va ajunge și România,  au creat aceste premise pentru dezvoltarea de servicii cu valoare adăugată. Prețurile au scăzut, iar concurența a devenit extrem de acerbă. Nu mai vorbim de disponibilitatea serviciului, așa cum aminteam în ultimii 4-5 ani, ci ne întrebăm ce poate fi dezvoltat peste acest broadband.

Discutăm despre o relansare a pieței
Trebuie să ne gândim că oportunitatea de creștere în infrastructură s-a închis, practic. Singurele oportunități pe care le vedem în momentul de față sunt în dezvoltarea de servicii peste infrastructura de broadband, dezvoltarea de servicii cu valoare adăugată peste quadplay. Apar jucători noi, furnizori de media, de conținut, zona de furnizare de servicii de divertisment - video, jocuri online, rețele de socializare - în care consumer-ul devine motorul de creștere, și nu operatorul de telecomunicații, ca până acum.

Se schimbă modelele de business, modelele de distribuție – dacă ne uităm numai la furnizorii de conținut, vom observa scăderea sau chiar prăbușirea piețelor de stocare media tradiționale - casete video, DVD - pentru că toată lumea lucrează acum pe soluții online.

Dacă în abordările pesimiste de acum câțiva ani vorbeam de o piață „flat", de o piață fără potențial de creștere, în momentul de față vorbim de un potențial de creștere major, de o relansare a industriei. Dar coordonatele acestei evoluții sunt complet diferite decât cele de acum câțiva ani.

Evident, impactul acestei refocalizări a creșterii interesului către zona de servicii va afecta toți jucătorii majori de pe piață – operatorii ficși, mobili, furnizorii de cablu și, în egală măsură, furnizorii de echipamente. Toți  trebuie, la rândul lor, să își redefinească prioritățile vis-a-vis de piața de consumer, de aceste rețele de socializare care sunt motorul industriei la momentul de față. Astfel, furnizorii de servicii au început să ofere programe de conținut de tipul IPTV, video-on-demand, videoconferință etc.

O zonă extrem de spectaculoasă, pe care o vom aborda, este investiția pe care operatorii de comunicații o fac în zone netradiționale, cum ar fi centre de date, oferirea de servicii premium. Investițiile făcute de Romtelecom în centrele de date din ultimii 2-3 ani sunt un exemplu semnificativ pentru refocalizarea industriei către alte zone de profit.

În piața convergentă, oportunitățile jucătorilor ce vor oferi servicii integrate, dincolo de specificul de bază al activității lor, vor fi imense. Și este abia începutul provocării!

Consider că acesta este, practic, viitorul industriei, e un mesaj pozitiv și cred că este pentru prima oară când discutăm pe un ton pozitiv despre perspectivele industriei în ultimii 4-5 ani. Oportunitățile există și discutăm acum despre o relansare a pieței."

Articol apărut în COMUNIC@ȚII MOBILE - Revista afacerilor Telecom @ Mobile Media. ANUL IX - NUMĂRUL 79 - octombrie 2007

Comandați online ediția print a revistei COMUNIC@ȚII Mobile: