
Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Gabriel Sandu s-a întâlnit pe 27 ianuarie, la sediul instituției, cu Anastassios Bougas, șeful unității pentru România din cadrul Direcției Generale pentru Politici Regionale a Comisiei Europene.
În cadrul întâlnirii, ministrul Gabriel Sandu a prezentat situația accesării fondurilor europene și și-a exprimat disponibilitatea pentru o colaborare strânsă având drept scop absorbția integrală a banilor europeni.
La rândul său, Anastassios Bougas si-a manifestat aprecierea față de eforturile susținute ale ministerului în absorbția fondurilor europene, în opinia sa, fiind unul dintre cele mai importante programe operaționale implementate în acest moment în România.
De asemenea, una dintre concluziile întâlnirii celor doi demnitari a fost posibilitatea accelerării atragerii fondurilor necesare pentru dezvoltarea infrastucturii naționale de comunicații în bandă largă în conformitate cu Strategia națională, punct important pe lista de priorități a MCSI. Totodată, s-a discutat posibilitatea suplimentării fondurilor dedicate dezvoltării soluțiilor de e-guvernare, e-educație, e-sănătate, interoperabilitate de sisteme electronice ținând cont de faptul că nivelul fondurilor solicitate și contractate au depășit deja nivelul fondurilor structurale alocate.
În contextul acestei întâlniri prezentăm situația MCSI în ceea ce privește plasarea fondurilor structurale:
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în calitate de Organism Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale gestionează Axa Prioritară III – TIC pentru sectoarele privat și public, POS CCE 2007-2013, cu o alocare financiară de 383 mil euro din Fondul European de Dezvoltare Regională și 86 mil Euro contribuția națională publică, reprezentând 15% din fondurile alocate POS CCE.
Alocarea financiară din FEDR pentru Axa Prioritară III este distribuită pe perioada de implementare a POS CCE, respectiv 7 ani, astfel:
mil Euro
|
2007
|
2008
|
2009
|
2010
|
2011
|
2012
|
2013
|
|
10,18
|
29,22
|
58,57
|
76,01
|
79,3
|
68,54
|
61,36
|
Este necesar a se clarifica faptul că algoritmul posibilității de plasare a alocării financiare din FEDR presupune că fondurile repartizate anului 2007 pot fi cheltuite în următorii 3 ani. Aceeași regulă se aplică și pentru următorii ani până în 2010. În acest context MCSI a reușit ca până în momentul de față să depășească o rată de 200 % a plasării fondurilor structurale, față de alocarea pentru perioada 2007-2009.
Prin promovarea Strategiei Naționale de Comunicații în Bandă Largă MCSI a deblocat fonduri structurale în valoare de 84 milioane de euro. Această suma va fi folosită pentru a finanța infrastructura de comunicații ce va permite accesul la internet în bandă largă cu precădere în zonele defavorizate din acest punct de vedere.
Până în acest moment au fost aprobate spre finanțare de către MCSI proiecte cu o valoare totală de aproximativ 146.8 mil euro, din care circa 90 mil din FEDR. Astfel, valoarea proiectelor aprobate spre finanțare numai în anul 2009 acoperă aproximativ 90 % din valoarea cumulată a alocărilor pentru perioada 2007-2009.
Pentru operațiunea 3.2.1 (e-guvenare) au fost aprobate 15 proiecte în valoare totală de aproximativ 180 mil lei, pana la aceata data toate contractele fiind deja semnate. Pentru a încuraja absorbția fondurilor structurale și pentru a oferi posibilitatea înscrierii a câtor mai multe proiecte în vederea finanțării Ministerul Comunicațiilor a decis lansarea unui nou apel pentru această operațiune. Începând cu data de 9 septembrie MCSI a început înscrierea de noi proiecte de e-guvernare.
Suma totală alocată acestui apel de proiecte este de 142 milioane lei, din care aproximativ 116 milioane lei FEDR și 26 milioane lei de la bugetul de stat. Suma maximă cu care poate fi finanțat un proiect ajunge la 21,5 mil lei la nivel național și respectiv 5,5 mil lei la nivel local. Rata de cofinanțare este de 100% pentru ordonatorii de credite finanțați integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, și 98% pentru pentru celelalte categorii de solicitanți eligibili. Pentru acest apel au fost inregistrate on-line un numar de 243 proiecte, dintre acestea 226 proiecte intrand in etapa de verificare a criteriilor administrative si a eligibilitatii
Pentru operațiunea 3.1.1 – care are drept beneficiari și IMM – din 162 de proiecte selectate MCSI a semnat deja 127 de contracte de finantare, în valoare totală de circa 8,9 mil lei.
În cadrul operațiunii 3.2.3 (e-learning) au fost depuse un număr de 26 de proiecte din care au fost semnate 11 proiecte în valoare totală de aproximativ 114.7 mil lei . MCSI are așadar în vedere contracte cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Universitatea din Pitești, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași și Universitatea Babes-Bolyai dar nu numai.
Pentru operațiunea 3.2.2 (interoperabilitate) din totalul de 37 proiecte depuse, 11 au fost aprobate, valoarea totala a proiectelor depuse fiind de 55.3 mil lei
Au mai fost selectate în cadrul operațiunii 3.1.4 un număr de 7 proiecte ce se află în curs de contractare având ca beneficiar Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Scopul acestora este conectarea unui număr de 2302 unități școlare la internet de bandă largă iar valoarea lor totală este de 164.906.547 lei.
De asemenea MCSI a evaluat alte 37 de proiecte depuse în cadrul operațiunii 3.2.4 local (e-sănătate), fiind selectate pentru finanțare un număr de 13 dosare, urmând să înceapă contractarea lor. Pentru operațiunea 3.2.4 central Ministerul Comunicațiilor a semnat un contract de finanțare în domeniul e-sănătății, parte a Programului Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", având ca beneficiar Ministerul Sănătății, pentru proiectul "Implementarea sistemului național de prescripție electronică".
Proiectul în valoare de 88 milioane de lei din care asistență nerambursabilă în valoare de 71 milioane de lei, își propune să îmbunătățească calitatea actului medical și să optimizeze costurile serviciilor medicale, prin implementarea sistemului național de prescripție electronică. Acest lucru presupune monitorizarea în timp real a necesarului și consumului de medicamente în România, eliminarea erorilor de medicație și a fraudelor din actualul sistem de prescripție, implementarea unui sistem de control/supervizare a prescripției, prelucrarea și schimbul de informații medicale și accesul cetățenilor la servicii de sănătate de calitate. Prescrierea electronică reprezintă un sistem suport care susține medicul în actul medical de prescriere a medicamentului prin suportul de decizie și informația necesară, asigură transferul electronic al prescrierei către farmacist și crează baza națională de date pentru înregistrările electronice ale medicamentelor prescrise. Beneficiarii proiectului vor fi cele 44 de Case de Asigurari de Sanatate, aproximativ 30.000 medici și 5.350 farmacii care au contract cu casele județene de asigurări de sănătate dar și cei aproximativ 12.000.000 de asigurați în sistemul asigurărilor de sănătate din România.
În vederea accelerării procesului de absorbție a fondurilor europene MCSI a stabilit un plan de acțiuni concrete pentru anul curent, dintre care amintim
- MCSI va lansa noi apeluri de proiecte
- OIPSI va susține prezentări, va participa cu stand propriu la diverse târguri din domeniul IT&C pentru sprijinirea informării potențialilor beneficiari finali în vederea accesării fondurilor structurale
- în cadrul campaniilor de informare, vor fi distribuite materiale informative cu oportunități de finanțare pentru domeniul ITC din fondurile structurale.
- vor avea loc sesiuni de training pe parcursul anului 2010.
- în anul 2010 vor fi revizuite și elaborate noi manuale de proceduri și ghiduri ale solicitantului în funcție de legislația corespunzătoare și de cerințele pieței.





