.

Gabriela Gheorghe Beșchea a fost numită în funcția de Director General al ELKOTech Romania, companie membră a grupului ELKO ce activează în domeniul distribuitori IT. Principalele obiective ale mandatului Gabrielei Gheorghe Beșchea sunt continuarea consolidării rețelei de reselleri a companiei, extinderea portofoliului de produse și soluții, precum și identificarea și dezvoltarea de noi oportunități de afaceri pentru ELKOTech.

Gabriela Gheorghe Beșchea îl succede pe Mircea Ciucur, care a deținut funcția de Director General al ELKOTech în ultimii 12 ani.

Gabriela Gheorghe Beșchea are 15 ani de experiență pe piața locală de IT&C și este licențiată în economie și finanțe. Înainte de a se alătura echipei ELKOTech, Gabriela a lucrat la ASBIS România, unde a ocupat funcția de Business Development Manager. Din această funcție a coordonat echipa de management de produs și s-a ocupat de dezvoltarea businessului de A-Brands.