
Sorin Baltag, Directorul General al firmei Genesys Distributie, a anunțat vineri, 8 februarie 2008, în cadrul unei întâlniri cu presa că firma a înregistrat o cifră de afaceri de 15 milioane de euro în anul 2007, cu 50% mai mult față de 2006, care a reprezentat primul an de funcționare a companiei.
În 2007 compania a încercat să aibă o împărțire relativ egală a zonelor de activitate, și anume retail (clasic și online), integrare de sisteme și small & medium business (reselleri ce activează la nivelul fiecărui oraș). Partea de retail a avut o pondere de 15-20% în 2006, iar în 2007 a ajuns la 30% din totalul afacerilor Genesys Distributie, urmând ca în 2008 să crească la 45%.
Pentru 2008 compania își propune mărirea capacității logistice, urmând ca în 2-3 luni să aibă un depozit cu o capacitate dublă. Cifra de afaceri a companiei ar urma să crească cu 50-60%, însemnând 21-24 de milioane euro.
Ca linii de dezvoltare, Genesys Distributie are în vedere segmentul perifericelor, urmând să anunțe în următoaele 2-3 luni noi parteneriate cu branduri care există deja pe piața românească, dar și cu branduri noi, pe care ar urma să le lanseze în România.
Brandul Dell, cu gama sa de produse, generează 60% din afacerile companiei Genesys Distributie, însemnând o creștere de 160% față de anul 2006.
În 2007, 50% din cifra de afaceri a companiei a fost generată de sisteme PC, segmentul de networking pasiv și activ a generat 25%, iar cel al grupurilor electrogene a generat 15%, acesta având o creștere de 40% față de 2006.
Compania a avut peste 40 de angajați în 2007 și dorește să ajungă la peste 50 în 2008.





