.

La începutul lunii decembrie GENESYS SYSTEMS aniversează 15 ani de activitate pe piața IT&C din România acesta fiind un moment de referință pentru companie fiindcă se poate realiza bilanțul și să se scoată în evidență etapele importante.

Fondată în 1994 compania GENESYS SYSTEMS, parte a grupului GENESYS a acumulat și a dezvoltat competențe deosebite în domeniul IT&C, poziționându-se pe piața de profil printre cei mai importanți furnizori de servicii profesionale, soluții, sisteme și de aplicații software.

În acești 15 ani de prezență pe piața IT&C se pot distinge câteva etape care au marcat evoluția GENESYS SYSTEMS și care pot fi considerate ca puncte de referință în activitatea acesteia:

o 1994-1998 - au fost încheiate parteneriate solide cu companii producătoare de echipamente și produse de infrastructură IT: AMP Netconnect, Allied Telesys, Powerware, Newave și multe altele, cu ajutorul cărora GENESYS SYSTEMS a încheiat numeroase proiecte importante.

o 1999-2003 - au fost dezvoltate competențele în domeniul aplicațiilor software bazate pe Java și .NET încheindu-se primele mari proiecte ce au avut la bază aplicațiile software.

o 2004-2009 - a fost marcată de încheierea parteneriatului cu DELL - GENESYS SYSTEMS fiind în toți acești ani ce au urmat cel mai important integrator de soluții DELL în România dar și de deschiderea filialelor din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași.

De-a lungul timpului GENESYS SYSTEMS a continuat încheierea de parteneriate importante cu companii de renume internațional în vederea diversificării portofoliului, oferind clienților săi soluții viabile adaptate la nevoile de business ale acestora, derulând până în prezent peste 2000 de proiecte - realizate direct sau împreună cu partenerii săi locali și internaționali și având peste 300 de clienți activi în principalele verticale de business (Financiar - Bancar, Producție & Comerț, Servicii & Media, Telecomunicații, Utilități, Transport, Administrație).

Ca integrator de aplicații software GENESYS SYSTEMS este în prezent Microsoft Gold Certified Partner, Microsoft Certified Business Solutions Partner, N(i)2 Value Added Reseller, EMC Smarts Partner, Rnd Software Partner, Metratech Partner și nu numai. Ca integrator de software pentru infrastructură, GENESYS SYSTEMS este Citrix Solution Advisor, EMC Velocity Affiliate Partner, Cisco Select Certified Partner, Vmware Solution Provider Enterprise, Symantec Registered Partner.

Pe parcursul celor 15 ani de activitate, GENESYS SYSTEMS a reușit să acumuleze o experiență deosebită în proiectarea și implementarea de soluții complexe, de sisteme și infrastructuri care includ întreaga gamă de produse IT&C: computere, periferice și echipamente de stocare, echipamente de comunicație, cablare structurată și electroalimentare, soluții pentru Data Center, soluții de virtualizare, produse și aplicații software, dovedind clienților săi că este partenerul potrivit să conceapă și să implementeze soluția optimă, care răspunde cerințelor și se încadrează în termenele și bugetele solicitate.

După 15 ani de la înființare, GENESYS SYSTEMS este una dintre cele mai proactive companii care vine în întâmpinarea clienților și partenerilor săi cu cele mai noi soluții, servicii, sisteme și aplicații software, reușind să își câștige loc bine meritat printre cei mai importanți jucători pe piața IT&C din România.

" Cei 15 ani de activitate ne-au permis să ne poziționăm printre cele mai importante și respectate companii, datorită serviciilor profesionale pe care le oferim clienților noștri, datorită seriozității și promptitudinii cu care răspundem solicitărilor dar și datorită profesionalismului de care dau dovadă angajații companiei. Pentru următorii ani ne-am propus să continuăm consolidarea poziției actuale, politica de extindere la nivel regional și european, încheierea de noi parteneriate strategice și dezvoltarea de aplicații software în vederea îmbogățirii continue a portofoliului de soluții pe care le oferim, dar nu în ultimul rând să dezvoltăm relațiile de afaceri existente și să încheiem parteneriate noi și durabile." a declarat Sorin Baltag – Director General al companiei GENESYS SYSTEMS.

Despre GENESYS SYSTEMS

GENESYS SYSTEMS (www.genesys4s.ro) este unul dintre cei mai importanți furnizori IT&C de soluții, sisteme, servicii și aplicații software din România. Înființată în 1994 și deținând certificările Sistemului de Management al Calității conform ISO 9001:2008, Sistemului de Management al Securității Informației ISO 27001:2006 și Sistemului de Management de Mediu ISO 14001:2005, compania are în prezent peste 100 de angajați, localizați în cele 4 sedii din București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. În cei 15 ani de activitate, GENESYS SYSTEMS și-a dezvoltat competențe deosebite în cele 4 direcții strategice, componente de bază ale conceptului 4S:

• Soluții complexe pentru companii și instituții mari, soluții pentru IMM-uri;

• Servicii profesionale pentru o gamă largă de produse IT&C;

• Sisteme - proiecte naționale și regionale de anvergură bazate pe sisteme integrate sau standard;

• Software - produse proprii și implementare aplicații software de business (proprii și ale terților).