GENESYS Systems, furnizor de aplicații software de business, a obținut recent competența Customer Relationship Management pentru soluția Microsoft Dynamics CRM. GENESYS Systems este partener Microsoft GOLD, cel mai înalt nivel de certificare acordat partenerilor Microsoft.
„Competența Microsoft Customer Relationship Management ne permite să implementăm soluții de tip CRM cu care acoperim toate cerințele de business specifice ale companiilor din România. GENESYS Systems are o echipă puternică de consultanță și implementare, formată din persoane specializate în analiza, implementarea și mentenanța soluțiilor de management a relațiilor cu clienții bazate pe platforma Microsoft Dynamics CRM. Proiectele de implementare Microsoft Dynamics CRM, finalizate cu succes de GENESYS Systems în diverse verticale și industrii, ne permit să abordăm cu profesionalism orice proiect de tip CRM, atât în zona organizațiilor mici sau medii cât și în sfera enterprise. Asistăm la o creștere spectaculoasă a cererii de proiecte de tip CRM, semn că organizațiile au înțeles că în vremuri de recesiune economică loializarea clienților existenți concomitent cu atragerea de noi clienți reprezintă nu numai cheia supraviețuirii dar și a dezvoltării susținute pe termen lung", precizează Andreea Mărășescu, Director Executiv Business Unit Aplicații Software GENESYS Systems.
Având în vedere noua politică de parteneriat a companiei Microsoft, prin care se solicită noi certificări și competențe, GENESYS Systems a continuat procesul de instruire a echipei sale, în paralel cu atragerea de noi clienți și referințe, obținând astfel competența Customer Relationship Management, urmând ca în curând să își îmbogățească portofoliul cu alte competențe și certificări menite să sporească valoarea companiei pe piața IT&C din România.
„Microsoft Dynamics CRM poate adresa activități specifice fiecărei industrii și este disponibil printr-o gamă largă de sisteme de licențiere și moduri de instalare. Fiind unul dintre primii parteneri care a abordat livrarea de CRM în regim de serviciu găzduit (Software as a Service) precum și focusul acordat dezvoltării soluțiilor complexe, avem convingerea că GENESYS Systems va exploata resursele valoroase în activitatea viitoare", precizează Ioana Pană – Microsoft Business Solution Lead, Microsoft România .
Pentru a deține competența Customer Relationship Management, GENESYS Systems a obținut certificări importante și a implementat proiecte în companii din diverse verticale de activitate (Servicii, Distribuție, IT&C).
„Ne bucură faptul că GENESYS Systems a obținut competența Customer Relationship Management. Prin acordarea acestei competențe, Microsoft recunoaște capacitatea echipei GENESYS Systems de a implementa proiecte complexe și de calitate bazate pe Microsoft Dynamics CRM, care ajută companiile din România să își eficientizeze într-un timp foarte scurt procesele de vânzări, marketing și relații cu clienții", precizează Dan Vasile, Marketing Manager, Microsoft România.
Despre GENESYS Systems
GENESYS Systems este unul dintre cei mai importanți furnizori IT&C din România. În cei 16 ani de activitate, compania și-a dezvoltat competențe deosebite în cele 4 direcții strategice, componente de bază ale conceptului 4S:
• Aplicații Software de Business – produse proprii și aplicații dezvoltate la cerere: soluții de tip CRM, suite de aplicații e-business, soluții de gestiune – evidență și întreținere – a echipamentelor din cadrul companiilor, aplicații pentru telecom și utilități, aplicații financiare și bursiere, assets management, instrumente de raportare flexibile, toate realizate pe baza celor mai noi tehnologii în domeniu
• Soluții IT&C complexe pentru companii și instituții mari, soluții pentru IMM-uri
• Servicii profesionale pentru o gamă largă de produse IT&C
• Sisteme standard și sisteme integrate, proiecte naționale și regionale





