.

Germania a lansat licitaţia pentru frecvenţele destinate tehnologiei 5G, obţinând 332,5 milioane de euro în prima zi de vânzări, a anunţat Jochen Homan, şeful Autorităţii Federale de Reglementare a Reţelelor (BNetzA), transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres. Analiştii consideră că de rezultatul acestei licitaţii depinde ca Germania să rămână competitivă în era digitală.
 
BNetzA a scos la licitaţie 41 de blocuri de frecvenţe în benzile 2 GHz şi 3,6 GHz, iar estimările cu privire la sumele ce vor fi strânse la finalul licitaţiei se ridică la 3-5 miliarde euro, bani care vor fi reinvestiţi pentru modernizarea reţelelor broadband din Germania.
 
 
Cei trei operatori principali de telefonie din Germania (Deutsche Telekom, Vodafone şi Telefonica Deutschland) precum şi 1&1 Drillisch, un operator virtual de telefonie mobilă deţinut de United Internet, şi-au exprimat interesul de a participa la această licitaţie, precizează Agerpres.