.

În intervalul 22 '“ 26 martie, Germanos a lansat o invitație tuturor împătimiților de tehnologia comunicațiilor și IT. Astfel, arhitecți, avocați, manageri IT, funcționari publici și ziariști respectați din București au fost prezenți la magazinul Germanos din Unirea Shopping Center, alături de directorii executivi ai companiei Germanos și de personalul magazinului, pentru a descoperi ultimele noutăți tehnologice.
Evenimentul se află la a doua ediție și va deveni cu siguranță o tradiție prin care Germanos va mai face un pas înainte către îndeplinirea misiunii sale: conectarea oamenilor cu tehnologia într-un mod simplu, prietenos și sigur. În cadrul evenimentului, invitații îndrumați de consultanții de vânzări Germanos au aflat care sunt cele mai noi și mai performante aplicații tehnologice: cele mai noi platforme de jocuri - Nokia N-GAGE, cel mai performant sistem de sunet '“ ATRACK, tehnologia Bluethooth, ultimul model de telefon mobil Sony Ericsson: P900, servicii GPRS și MMS.
Curiozitatea invitaților a fost satisfăcută, consultanții Germanos fiind pregătiți și oferind toate răspunsurile la întrebările acestora. Cele cinci zile de prezentări au oferit Germanos prilejul unic de a intra în contact direct cu consumatorii și de a asculta comentariile și sugestiile acestora cu privire la nevoile prezente sau viitoare.
Alina Culea, marketing manager al grupului Germanos România declară: 'Zilele Germanos întâmpină consumatorul și îl provoacă să intre în contact direct cu produsele producătorilor de top din magazinele Germanos. Ne-am propus ca, într-o ambianță caldă și primitoare, specifică lanțului de magazine Germanos, să aducem tehnologia mai aproape de oameni și în același timp să prezentăm soluțiile de ultimă oră ale celor mai buni producători din domeniul IT&C'.