.

Google lansează "Doodle 4 Google", o competiție națională prin care invită copiii să creeze un desen cu tema ‘România mea este ...’, prin care să exprime ce reprezintă țara noastră pentru fiecare dintre ei. Concursul de creație se adresează copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, ce urmează cursurile primare sau gimnaziale ale tuturor școlilor din România. Desenul marelui câștigător al concursului va apărea pe 1 Decembrie, pe pagina de start a Google România, pentru a fi admirat de milioane de români. Micul artist va primi și un premiu în valoare de 15.000 RON, iar finaliștii, în număr de zece, vor fi premiați cu tablete. De asemenea, școlile din care provin primii 5 clasați în funcție de voturi vor primi câte o bursă de tehnologie în valoare de 20.000 RON.

Copiii pot fi înscriși în concurs de către părinți, învățători sau profesori, respectând regula unui singur desen înscris pentru fiecare copil. Desenele pot fi trimise prin poștă sau e-mail, alături de formularul de înscriere disponibil pe pagina google.ro/doodle4google. Termenul limită de trimitere a desenelor este 15 octombrie.

Într-o primă etapă, echipa Google România va selecta cele mai frumoase 250 de lucrări din cele înscrise în concurs. Juriul concursului va alege apoi cele mai reprezentative 30 desene, Dintre acestea, primele 10 desene finaliste vor fi alese prin vot public pe site-ul Doodle 4 Google România, iar desenul ce va obține cel mai mare punctaj din întregul concurs va deveni marele câștigător. Votul publicului va putea fi exprimat online între 8 și 27 noiembrie 2012, pe site-ul www.google.ro/doodle4google.

Juriul concursului Doodle 4 Google România este format din personalități din domeniul artistic, media și educație, Nicolae Alexi, Adrian Boțan, Adrian Brăescu, Andreea Esca, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar și Cătălin Ștefănescu. Din juriu va face parte și Sophia Foster-Dimino, membră a echipei care se ocupă de redesenarea logo-ului Google la aniversările pe care Google le sărbatorește la nivel internațional și local.

Concursul se va desfășura sub tutela Ministerului Educației și cu sprijinul TVR.

Pentru mai multe detalii despre concurs, formulare de înscriere și regulament vă invităm să vizitați pagina competiției: http://www.google.ro/doodle4google/

Despre doodles

Google își schimbă logo-ul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate anume care a schimbat lumea; în galeria celor mai recente logo-uri dedicate României s-au numărat Constantin Brâncuși, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărțisorul sau Ziua Națională a României. Competiții similare pentru a decora pagina Google în momente speciale s-au organizat în peste 30 de țări, România aflându-se la prima ediție în acest an.

Doodles - reprezentări ocazionale ale logo-ului afișat pe prima pagină Google (www.google.ro) ce au acompaniat de-a lungul anilor toate căutările online făcute de utilizatorii noștri din întreaga lume. Când am creat primul nostru doodle nimeni nu și-a imaginat că vor deveni atât de populare și vor ajunge să fie considerate o parte integrantă a motorului nostru de căutare. Acum, mulți dintre utilizatorii serviciului Google Search așteaptă cu nerăbdare fiecare doodle nou iar unii dintre ei chiar le colecționează!

Doodle-urile noastre au devenit cunoscute ca versiuni speciale ale logo-ului Google, care celebrează sărbători, aniversări și zile de naștere ale unor artiști, figuri istorice și oameni de știință faimoși în întreaga lume. Fie că este vorba despre prima zi a primăverii, ziua de naștere a lui Albert Einstein sau a 50-a aniversare de la descoperirerea ADN-ului, echipa de artiști Google Doodle găsește întotdeauna un mod prin care să sărbătorim aceste evenimente speciale.

Cum a apărut ideea acestor doodles?

În 1998, fondatorii Google - Larry și Sergei au participat la festivalul Burning Man din deșertul Nevada. Pentru că au vrut să-și anunțe utilizatorii că vor fi plecați în acea perioadă, au adăugat emblema festivalului în spatele logo-ului Google.

Primul doodle astfel creat fost unul relativ simplu, dar ideea de a decora logo-ul companiei cu ocazia unor evenimente extraordinare a fost neașteptat de bine primită de către utilizatorii noștri, care au apreciat natura jucăușă a acestor modificări. Doi ani mai târziu, în 2000, Larry și Sergei l-au numit Dennis Hwang managerul echipei Doodle Google.

De atunci am creat peste 1000 doodles pentru paginile de start Google din întreaga lume, sărbătorind personalități ca Marie Curie, Ghandi sau personaje ca Batman. Unele dintre aceste doodles sunt publicate la nivel global (pe toate paginile de start locale) iar altele sunt create special pentru o anumită țară.

Uneori avem mai multe doodle-uri diferite ce apar în paralel, astfel încât utilizatorii noștri din România pot vedea un doodle iar cei din Japonia un altul, cu totul diferit.

Doodle-urile noastre au început ca simple ilustrații dar în timp acestea au evoluat, ca și tehnologia, astfel încât am putut să oferim publicului doodle-uri sofisticate, ca cel dedicat aniversării primei publicări a poveștii lui Pinocchio, și doodle-uri interactive, ca cele ce omagiau opera lui Jules Verne (20,000 de Leghe Sub Mări) sau chitara electrică Les Paul.

Eforturile și pasiunea depuse pentru a crea aceste doodles trezesc la viață paginile de start Google și aduc zâmbete pe fețele utilizatorilor noștri.

Doodle-uri create pentru România

Acestea sunt câteva dintre doodle-urile care au onorat evenimente și aniversări din cultura și istoria României. Toate sunt colecționate și pot fi văzute pe pagina http://www.google.com/logos/