.

Producătorii persoane fizice private de energie regenerabilă vor putea introduce și implicit, vinde, energie în rețea, la numai puțin de 10 ani de la adoptarea legii care le permitea acest lucru, a anunțat vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, confirmând o informație publicată în urmă cu o săptămână de Profit.ro
 
"În Legea 220/2008, deci într-o lege aprobată acum zece ani, exista o prevedere că pentru producătorii casnici de energie regenerabilă se vor aproba niște scheme de sprijin. Principala barieră în calea acestei scheme de sprijin a fost legislația fiscală. Încă din 2009 - 2010, am început discuțiile cu Ministerul Finanțelor pentru a găsi soluții pentru acești mici producători și am eșuat. Însă, de la începutul acestui an, am inițiat discuții mai intense cu Ministerul Finanțelor și, spre bucuria mea, am găsit soluții relativ repede.“, a precizat oficialul ANRE, citat de Agerpres. Potrivit unor surse oficiale, confirmate de Nagy-Bege, Ministerul Finanțelor va decide și statutul prosumerilor ca plătitori de impozit pe venit, ei urmând fie a fi exceptați, fie vor fi subiectul unui statut special de impozitare, după modelul normei de venit, precizează Profit.ro.