
Veniturile consolidate ale grupului grecesc Intralot – cu operațiuni în 56 de țări inclusiv România - aferente primelor nouă luni ale anului 2013 au fost de 1080 de milioane de euro, cu 7,9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Ca urmare a unui impact net al operațiunilor FX (foreign exchange) de 53 de milioane de euro, veniturile au atins 1133 de milioane de euro, în creștere cu 13,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. "Performanța financiară a Intralot în cel de-al treilea trimestru este consecința firească a creșterii financiare și o dovadă a forței companiei. Veniturile la nivelul grupului au crescut cu aproape 8% și profitul EBITDA a avut un avans impresionant de 22% în perioada amintită. Marja operațională a crescut cu 13,3% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu 11,7% în aceeași perioadă anul trecut. Acestea este al patrulea trimestru consecutiv de creștere a marjei operaționale EBITDA, ceea ce confirmă strategia noastră de a îmbunătăți continuu operațiunile existente și de a participa la proiectele pe care le considerăm cu adevărat promițătoare", precizează Constantinos Antonopoulos (foto), CEO Intralot Group, consideră că ultimele rezultate financiare confirmă forța și modelul de business al grupului.
Profitul EBITDA a crescut, de asemenea, cu 22,6% atingând, la 30 septembrie 2013, valoarea de 143,5 milioane de euro. Ca urmare a unui impactul net al operațiunilor FX de 5,9 milioane de euro, EBITDA a fost de 149,4 milioane de euro, cu 27% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Profitul EBT a crescut cu 23,3%, la 40,1 milioane de euro, fiind afectat de operațiunile FX în valoare de 10,7 milioane de euro. Profitul net în primele nouă luni ale anului 2013 a atins valoarea de 0,5 milioane de euro, fiind afectat de exercițiile FX, care au fost de 10 milioane de euro. În absența impactului FX, profitul net pentru perioada menționată ar fi atins 10,5 milioane de euro.
Fluxul de numerar din operațiuni a atins 45,5 milioane de euro în primele luni ale anului 2013. Datoria netă în cel de-al treilea trimestru din 2013 a crescut la 35,5 milioane de euro comparativ cu primele șase luni ale anului. În cele din urmă, impactul operațiunilor FX asupra numerarului aferent trimestrului al treilea a fost de 6,2 milioane de euro.
În ceea ce privește compania-mamă, veniturile în primele nouă luni au crescut cu 1% la valoarea de 102,8 milioane de euro. Profitul EBITDA a înregistrat o creștere de 68,4%, de la 25,3 milioane de euro la 42,7 milioane de euro în primele trei trimestre din 2013. Profitul net a crescut, de asemenea, cu 87,2%, de la 16,5 milioane de euro la 30,8 milioane de euro în aceeași perioadă a anului.
"Mai mult, îmbunătățirea marjei operaționale și rezultatele financiare, în ciuda impactului operațiunilor FX din ultimele două trimestre, sunt un indicativ al forței modelului nostru de business. În opinia noastră, operațiunile FX vor avea un impact temporar și ne așteptăm ca situația să se amelioreze în următoarele câteva trimestre. Ne face plăcere să anunțăm că am semnat recent cel de-al treilea contract în Taiwan, unde vom oferi servicii de pariuri sportive. Tot în Taiwan, Intralot a mai fost selectat ca furnizor de tehnologie pentru ChinaTrust Commercial Bank și pentru Sports Betting. În Grecia, Hellenic Lotteries, în care Intralot deține o participație, a obținut licență pe 12 luni pentru tichete instant, operațiune care estimăm că va începe în primul trimestru al anului viitor. Suntem foarte încântați că vom participa în acest business, după succesul înregistrat în perioada 1993 - 2003. Nu în ultimul rând, Intralot își consolidează prezența în Turcia, ca urmare a cumpărării unui procent suplimentar de 25% în compania Bilyoner", a precizat Constantinos Antonopoulos.
Despre Intralot
Compania grecească Intralot este lider mondial în domeniul furnizării de sisteme integrate de gaming și conținut inovator pentru jocuri, al pariurilor sportive și al serviciilor de gaming interactive pentru companiile naționale de loterie. Prezentă în 56 de jurisdicții pe cinci continente, inclusiv în România, compania are peste 5.500 de angajați și a raportat în 2012 venituri de 1,4 miliarde de euro.





