.

Grupul german VEKA, unul dintre liderii mondiali în producția de profile din PVC-U pentru ferestre și uși, a anunțat astăzi achiziția GEALAN Holding GmbH din proprietatea fondului de investiții Halder Beteiligungsberatung. „În calitate de partener esențial al producătorilor europeni de ferestre, trebuie să facem față provocărilor pieței. De aceea ne întărim poziția concurențială și, prin îmbinarea expertizei noastre extensive în tehnologia profilelor, vom atinge un nou potențial pe piață și oportunități de afaceri. În plus, astfel vom contribuim și la consolidarea pieței de profil", precizează Andreas Hartleif (foto), CEO al Grupului VEKA. Această achiziție implică preluarea tuturor subsidiarelor și activităților GEALAN din Europa. Cele două părți au agreat ca toate informațiile ce fac referire la această achiziție să fie păstrate sub strictă confidențialitate. Întregul proces de preluare se află încă în așteptarea aprobării autorităților competente.

Prin achiziția competitorului său GEALAN – o companie a cărei poziție este recunoscută de mulți ani pe piață și care a început recent să se bazeze tot mai puternic pe o strategie de diferențiere –, Grupul VEKA își întărește poziția competitivă în Germania, Europa și în lume.

Afacere de familie, Grupul VEKA are peste 3.600 de angajați în 25 de subsidiare pe trei continente din întreaga lume. 1.300 dintre aceștia lucrează în sediul central al companiei din Sendenhorst, Germania. Grupul VEKA a generat o cifră de afaceri de 793 de milioane de euro în 2013. La nivel internațional, peste 2.200 de companii specializate utilizează sistemele VEKA pentru a crea elemente de structură din PVC-U de cea mai bună calitate. Prin această achiziție a GEALAN Holding GmbH de la fondul de investiții Halder, grupul își va mări personalul cu 1.150 de angajați, iar cifra de afaceri anuală va atinge o valoare de peste 1 miliard de euro.

În România, această achiziție va avea un efect pozitiv asupra celor două companii -VEKA România și GEALAN România -, ambele având succes pe piața locală de tâmplărie. Conducerile companiilor au fost extrem de încântate de această nouă direcție de dezvoltare. Preluarea presupune ca subsidiarele locale să beneficieze în scurt timp de expertiza bogată, cuprinzătoare și profundă a ambelor companii în aria de extrudare, tehnologia profilelor și dezvoltarea pieței. Andreas Hartleif, CEO-ul Grupului VEKA, concluzionează: „Prin această achiziție am accentuat încă o dată puterea și însemnătatea noastră pentru industria europeană a ferestrelor. Lucrăm în mod constant la îmbunătățirea poziției noastre pe o serie de piețe diferite."

Despre VEKA

Fondată în anul 1969, ca urmare a preluării producătorului german Vekaplast, care la acea dată avea doar 8 angajați, VEKA a devenit, în 2011, lider mondial pe piața sistemelor de profile PVC-U pentru uși, ferestre și obloane, numărând astăzi mai mult de 3.600 de angajați și înregistrând vânzări de aproape 800 de milioane de euro în întreaga lume. Prezent pe 6 continente, grupul VEKA își desfășoară activitatea în 25 de locații la nivel mondial, operând 16 locații de producție.

VEKA ROMÂNIA, înființată în anul 2000, este deținută în totalitate de către VEKA AG Germania și are peste 30 de angajați, în prezent derulând afaceri cu peste 180 de parteneri în întreaga țară. Sistemele de profile PVC de la VEKA, furnizate exclusiv în clasa A de calitate, oferă clienților soluții individualizate din categoria premium, disponibile în peste 50 de nuanțe, precum și profile cu design specific, ce satisfac cele mai pretențioase cerințe estetice. Reciclabile în proporție de 100%, aceste sisteme oferă soluția ideală, atât din punct de vedere al izolării termice, al funcționalității, stabilității și ușurinței de întreținere, cât și în ceea ce privește durabilitatea și protecția mediului înconjurător. Fie că este vorba despre ferestre, uși, obloane sau rulouri, pentru o clădire nouă sau pentru o renovare, VEKA poate oferi soluția perfectă. www.veka.ro, www.fereastraveka.ro.