Fondurile de serviciu universal sunt folosite de guverne în principal pentru subvenționarea serviciilor de telecomunicații.
Pentru a evalua succesul acestor fonduri, Asociația GSM a comandat Intelecom Research un studiu ce analizează indicatorii cheie din 92 de țări.
Studiul a descoperit că 32 din cele 92 de țări colectează fonduri de serviciu universal sub formă de taxe atât de la operatorii mobili, cât și de la cei de linii fixe, pentru a subvenționa instalarea de rețele în zonele rurale. În medie, taxele se situează la 1-2% din veniturile brute, cu unele țări ca India, Malaezia și Columbia urcând la 5% sau mai mult.
O altă descoperire a fost că deși industria mobilă a contribuit peste 2 mld. USD la totalul de 6 mld. USD colectat în cele 15 țări selectate, sectorul mobil a primit înapoi numai 5%, în ciuda faptului că este modul cel mai ieftin de a furniza acces la telecomunicații. Banca Mondială estimează costul furnizării unei linii mobile la 10% din costul furnizării unei linii fixe. Concluzia este că 95% din fondurile de serviciu universal s-au cheltuit în aceste țări pe mult mai ineficientele linii fixe, argumentează Asociația GSM într-un raport anual asupra politicilor publice întreprinse de Asociație în 2006, dat publicității la Congresul 3GSM.
Operatorii mobili ar putea să extindă acoperirea pentru încă 450 milioane de locuitori din zonele rurale dacă cele 4,4 mld. USD de fonduri nealocate ar fi investite în instalarea de rețele mobile, mai arată raportul GSMA. Dacă actuala tendință continuă, alți 3,8 mld. USD vor fi colectați de la industria telecom până în 2010. Dacă toate aceste fonduri ar fi investite în dezvoltarea de rețele mobile rurale, GSMA estimează că încă 380 milioane de locuitori din zonele rurale ale lumii ar ajunge să trăiască în aria de acoperire a unei rețele mobile.
GSMA și ITU au anunțat pe 6 februarie că intenționează să formeze parteneriate cu guvernele și companiile pentru a asista la planificarea și investițiile în utilizarea fondurilor de serviciu universal pe piețele în dezvoltare, în vederea extinderii accesului mobil la costuri reduse în comunitățile rurale sau izolate. Cele două organizații își vor folosi uriașele baze de date pentru a crea indicatori de performanță și de industrie pentru a le folosi în luarea deciziilor.
În general, însă, GSMA face lobby pe lângă guverne pentru o cheltuire mai echilibrată a fondurilor de serviciu universal între fix și mobil și pentru reducerea sau sistarea completă a colectării fondurilor în favoarea forțelor pieței. Raportul GSMA/Intelecom Research conchide că guvernele ar trebui să privească forțele pieței ca pe un mijloc prioritar de a extinde accesul la comunicații pentru cei aflați în rural sau în stare de sărăcie. Fondurile de serviciu universal ar trebui să fie folosite doar în ultimă instanță și doar pentru conectarea unor zone foarte izolate, dat fiind că s-au dovedit o cale ineficientă de a atinge obiectivele serviciului universal.
Când este cazul, aceste fonduri ar trebui folosite în sprijinirea celor mai eficiente tehnologii de acces, ca de exemplu GSM, iar când obiectivele serviciului universal au fost atinse, colectarea acestor fonduri ar trebui sistată.
Studiul mai recomandă ca cei 4,4 mld. USD nealocați până acum să fie investiți în rețele mobile și completați de eliminarea barierelor în utilizarea mobilă, cum sunt taxele pentru consumatori. Aceasta ar avea un efect dublu: creșterea acoperirii și încurajarea gradului de adoptare și de utilizare.
În România, operatorii mobili sunt cei care construiesc telecentrele
În România majoritatea fondurilor de serviciu universal se duc pe subvențiile la abonamentele Romtelecom pentru familii cu venituri sub 310 lei pe membru de familie. Aceste subvenții au absorbit 94,2% din totalul de 29.319.992,60 lei cheltuiți din fondul de serviciu universal între 2005 și 2006, conform rapoartelor anuale ale ANRC. În 2006, ponderea plăților din fondul de serviciu universal către Romtelecom a scăzut la 89%, iar către operatorii mobili și alternativi a crescut la 5,5%, respectiv la 5,4%.
Operatorii mobili și alternativi autohtoni sunt principalii jucători implicați în extinderea accesului la comunicații în rural, cealaltă componentă a politicii de serviciu universal. În 2006, în România, a început instalarea telecentrelor ca o soluție de serviciu universal inventată de ANRCTI și aplicată pentru prima oară în România, cu șanse de a fi adoptată și de alte țări, dacă i se dovedește succesul.
În total s-au licitat 293 de telecentre între 2004 și 2006, cu un cost total de 12.826.893,6 lei, adică o treime (31,7%) din fondurile alocate în această perioadă. Pe parcursul a 5 licitații, costul mediu de instalare și menținere timp de 3 ani al unui telecentru a urcat de la 9.276 euro în decembrie 2005 la cca. 11.800 euro la ultima licitație din decembrie 2006. Costul pentru fiecare localitate variază în funcție de tehnologia utilizată și de distanța față de ultimul punct al rețelei furnizorului desemnat.
Din cele 123 de telecentre înființate până la sfârșitul lui 2006, 57 sunt asigurate de Orange și Vodafone, ei urmând să mai instaleze încă 58 în urma licitațiilor din 2006, echivalent cu peste o treime din totalul telecentrelor licitate între 2004 și 2006. Operatorii alternativi asigură cele mai multe dintre telecentre, în special SNR, cu 44 de telecentre deja instalate din 144 asumate. Romtelecom a instalat 9 telecentre în 2006.
În ce privește gradul de utilizare a fondurilor de serviciu universal, din totalul de 107.504.547 lei colectați de la industrie între 2004 și 2006, numai 37,6% au fost alocați pe subvenții și telecentre.
