
HAT Group Co. România a anunțat pe 15 august că a înregistrat o cifră de afaceri de 32,5 milioane de dolari în prima jumătate a anului 2007, după ce a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproximativ 44 milioane de dolari.
HAT Group Co. reprezintă oficial, din februarie 2003, divizia de telefoane mobile Samsung în România pentru efectuarea operațiunilor de vânzare și distribuție, serviciilor post-vânzare, promovarea mărcii și a produselor.
Evoluția financiară a companiei în prima jumătate a anului acesta a fost în ritm cu piața de telefonie mobilă, aflată în creștere.
„Portofoliul atent gândit, care oferă opțiuni atât în zona premium, cu modele ca cele din gama Ultra (U600, U100, F300, i600 etc.), dar și în zona low și mid, cu modele extrem de căutate, precum C300 sau E250 a contribuit la evoluția pozitivă a vânzărilor începând din ultimele luni ale anului trecut", explică Doru Orășelu, Marketing Manager HAT Group Co. România.
Astfel, Samsung se plasează, în România, printre primele două opțiuni ale clienților în materie de terminale premium, cu funcții multimedia complexe.
Printre cele mai de succes terminale Samsung din 2006 se numără modelele premium D600 și D900, în timp ce, în prima jumătate a anului acesta, cele mai căutate modele au fost atât cele premium precum U600, U100 și F300, cât și modelele accesibile, cu un public mai tânăr, precum X510, C300 sau E250.
HAT Group Co. România a livrat peste 520.000 de terminale pe piața din România pe parcursul anului 2006 și al primei jumătăți din 2007, iar în încercarea de a acoperi toate segmentele portofoliul său și de a menține tendința de creștere de până acum, HAT pregătește pentru lansare încă 15 modele pentru anul acesta.
"Estimăm că vom depăși 65 milioane de dolari în ceea ce privește cifra de afaceri HAT de anul acesta. Samsung este o marcă din ce în ce mai cerută în România, de către cei care doresc atât ultimate technology, cât și un design spectaculos, care să le reflecte personalitatea și stilul", apreciază Doru Orășelu.
În România, în orașele cu peste 100.000 de locuitori, există peste 4 milioane de utilizatori de telefoane mobile, pentru populația cu vârste cuprinse între 15 și 55 de ani, după cum a reieșit dintr-un studiu realizat de HAT în colaborare cu IRSOP Market Research & Consulting Ltd.
Dintre participanții la studiu, 78% posedă un singur telefon, 20% posedă două terminale, iar 2% folosesc trei sau mai multe telefoane mobile.





