Conferința How to Web 2011 își deschide porțile între 9 și 10 noiembrie, pentru 750 de specialiști din domeniul Internetului. Evenimentul este dedicat atât profesioniștilor din sfera web, de la experți în tehnologie până la inovatori ai Internetului, cât și antreprenorilor și investitorilor.
Pe lângă cele 24 de prezentări și paneluri organizate în cadrul conferinței, dincolo de prezența a peste 30 de speakeri internaționali, programul evenimentului este completat și de 12 workshop-uri din diverse domenii de activitate precum product management, aplicații, rețele sociale, operațiuni digitale și de dezvoltare a web-ului, având drept numitor comun business-urile construite pe web.
Printre profesioniștii de top prezenți la aceste workshop-uri se numară Daniela Neuman, co-fondator și CMO la PlayMob, o companie care dezvoltă o varitate de jocuri în care se pot plasa bunuri virtuale. Cu o experiență deosebită în product management, aceasta va susține o prezentare cu tema "Product Manager: cum sa fii mai inteligent decat CEO-ul?"
Cum aplicațiile web reprezintă un domeniu relativ nou, însă în plină ascensiune, la How to Web 2011 se vor ține două workshop-uri dedicate acestui domeniu. „De la dezvoltarea aplicațiilor web la dezvoltarea experiențelor multi-dispozitiv", este cel susținut de Petru Jucovschi, developer evangelist la Microsoft. Paul Kinlan - developer advocate la Google, va modera cel de-al doilea workshop din sfera aplicațiilor, "O privire asupra Web Intents și asupra viitorului aplicațiilor cu HTML5".
Alan Bradburn este co-fondator și CTO la useitorlose.it, guru al Ruby on Rails, unul dintre acei specialiști care știu totul despre rețelele sociale. Experiența deosebită în această sferă îl recomandă drept cea mai potrivită persoană pentru a discuta despre aceste instrumente, oferind sfaturi privind dezvoltarea aplicațiilor web conectate la rețelele sociale în cadrul workshop-ului "Un curs intensiv de lucru cu API-uri sociale".
Dezvoltarea continuă a internetului este una dintre temele de actualitate care vor fi abordate în cadrul HTW 2011. Pasiunea lui Dragoș Georgiță, Senior Engineering Manager la Adobe România, de a găsi noi moduri de valorificare a web-ului, de realizare de framework-uri și instrumente viabile pentru acesta, îl desemnează drept promotor al tehnologiilor HTML5 și CSS3 despre care va discuta în cadrul workshop-ului "Ducand web-ul mai departe".
"Lecții de viață în Agile", este numele workshop-ului pregatit de Nik Silver. Director al Silver Works Ltd., Nik Silver a introdus practicile Agile la Guardian.co.uk în 2003, revoluționând operațiunile digitale ale renumitului site.
Alți vorbitori în cadrul How to Web 2011 sunt Christian Leybold, general partner la eVC Partners, și Christian Boos, co-fondator al Arago AG și mentor al HackFwd. Acesta este autorul multor publicații academice și de business, concentrat pe automatizarea operațiunilor IT, pe modelarea informațiilor, securitatea IT și soluții de sourcing.
How to Web 2011 este un eveniment unic în Europa de Est care adună la București importanți oameni de business din sfera web pentru a oferi participanților informații, cunoștințe, ultimele tendințe și inovații din sfera internetului. La conferință participă specialiști din diverse domenii, de la manageri, la investitori, dezvoltatori și antreprenori care au în comun pasiunea pentru web. How To Web este un program susținut cu sprijinul School For Startups, Adobe, Vodafone, Business Mentoring Program și Microsoft.





