.

HP anunță lansarea în România a HP LaserJet TopShot Pro M275, primul multifuncțional din lume capabil nu doar imprime sau să copieze în culori la calitate profesională, cât mai ales să scaneze și să copieze o multitudine de obiecte 3D. Cu ajutorul unui sistem unic și inovator cu o cameră amplasată pe un braț mobil, HP TopShot fotografiază obiectul tridimensional ales din mai multe unghiuri. Un total de șase imagini sunt captate per scan sau copie, prin declanșarea succesivă a unui set de trei flash-uri de lumină din unghiuri diferite și încă trei de ambient cu niveluri de expunere variate. Toate acestea sunt combinate automat pentru a produce o imagine de calitate profesională fără reflexii sau umbre nedorite.

HP TopShot reprezintă cea mai simplă și directă modalitate prin care utilizatorii pot transpune obiecte 3D în imagini digitale clare și realiste, pe care le pot partaja apoi cu ușurință cu alți utilizatori. Gândit pentru a ușura activitatea IMM-urilor sau a micilor întreprinzători, noul HP LaserJet TopShot Pro M275 le permite acestora să scaneze ușor și să trimită către Internet, în timp real, imagini cu produsele dorite. Utilizatorii pot renunța astfel la sesiunile foto dedicate și pot folosi exclusiv HP TopShot pentru a realiza imagini digitale cu produsele pe care doresc să le promoveze, putând să creeze, cu minimum de efort și costuri, diferite materiale promoționale de calitate profesională.

Noul HP TopShot se dovedește a fi o soluție la fel de eficientă indiferent de domeniul de activitate al utilizatorilor. Fie că este vorba despre bijuterii lucrate manual, jucării, prăjituri, obiecte decorative sau componente electronice, tehnologia pantentată HP de procesare a imaginii asigură uniformitatea și acuratețea culorilor pentru fiecare scanare, indiferent de condițiile ambientale de lumină. În plus, cu ajutorul software-ului încorporat HP Scan, utilizatorii pot elimina fără probleme chiar și fundalul imaginii scanate, păstrând doar reproducerea obiectului în sine. Astfel, imaginile scanate pot fi folosite imediat, fără a necesita alte operațiuni complicate de editare foto.

HP LaserJet TopShot Pro M275 permite, de asemenea, accesul utilizatorilor la o gamă largă de aplicații online cu ajutorul cărora pot posta, trimite sau imprima documente și imagini direct de pe internet, fără a avea nevoie de un PC.

În plus, noul multifuncțional HP încorporează tehnologia HP ePrint, permițându-i astfel oricărui utilizator să imprime din mișcare, de oriunde și orice moment, folosind orice dispozitiv mobil conectat la Internet cu ajutorul căruia trimite un simplu email către adresa specifică a echipamentului. HP LaserJet TopShot Pro M275 include, de altfel, și soluția de imprimare AirPrint™, ce permite imprimarea wireless direct de pe orice iPad™, iPhone® și iPod touch®.

În același timp, HP LaserJet TopShot Pro M275 poate fi utilizat pentru scanarea rapidă și fără probleme a unui număr mare de documente, cărți, ziare sau fotografii. Cu ajutorul aplicațiilor web integrate, imaginile pot fi trimise direct către contul de Google Docs al utilizatorului de unde pot fi apoi imprimate sau trimise mai departe, totul fără a deschide un calculator.

O altă caracteristică menită să ajute companiile mici este funcția ce permite scanarea simultană a mai multor cărți de vizită și includerea automată a informațiilor de pe ele în bazele de date ale companiei. Practic, toate informațiile de contact cuprinse într-o carte de vizită sunt salvate automat de HP TopShot în câmpurile potrivite dintr-o bază de date internă, eliminând astfel complet transferul manual de date.

HP LaserJet TopShot Pro M275 este disponibil în rețeua de distribuitori autorizați HP din toată țara. Pentru mai multe informații referitoare la caracteristicile și prețul echipamentului, vizitați www.hp.ro.