.

Hewlett-Packard România este unul dintre cei mai importanți actori în provocarea pe

care o reprezintă guvernarea electronică, una dintre prioritățile Guvernului condus de Premierul Adrian Năstase.

Astfel, în cadrul seminarului 'Etapele procesului de informatizare a societății', organizat de HP România, la

sfârșitul lunii februarie, ca parte a unei serii de seminarii dedicate soluțiilor guvernamentale, compania și-a

prezentat strategia pe termen lung de informare la scară largă asupra beneficiilor societății informaționale.

Prin inițiativa eEurope 2005 ce se referă la conectivitate, accesibilitate și servicii, țările direct

implicate în aceste provocări high tech au identificat ca domenii cheie pentru investiții crearea documentelor

securizate, a serviciilor vamale și a sistemelor financiare de înaltă tehnologie, a sistemelor online pentru

sănătate, a soluțiilor pentru agricultură, precum și o puternică infrastructură IT în administrația

publică.
Hewlett-Packard se definește a fi un partener al instituțiilor guvernamentale.
În acest sens, HP a

prezentat portofoliul de soluții adresate instituțiilor guvernamentale, pentru a le împărtăși din experiența

proiectelor implementate cu succes și pentru a etala modele de finanțare inovatoare născute din parteneriatul

public-privat.
În cadrul seminarului au fost dezbătute, împreună cu oficialii instituțiilor guvernamentale,

soluții pentru cărțile de identitate, pașapoarte, sistemele de control vamal. Specialiștii HP au prezentat, pentru

prima oară în România, modelul infrastructurii de soluții dedicate instituțiilor guvernamentale ca și premisă

pentru construirea unei societăți informaționale în România.
'România este una dintre țările europene în care

Hewlett-Packard va investi resurse și experiență pentru a le transforma în centre specializate în dezvoltarea unor

soluții dedicate instituțiilor guvernamentale', a declarat Rudolf Richter, Director Government and Public Affairs,

Eastern & Central Europe, Middle East & Africa.
În ultimii doi ani, Hewlett - Packard a deținut poziția de

lider ca și partener al instituțiilor guvernamentale și a implementat proiecte în valoare de peste 500 milioane de

dolari în Europa, Orientul Mijlociu și Africa.
'Instituțiile guvernamentale din întreaga lume au făcut progrese

în procesul de informatizare a societății. În ziua de astăzi, investițiile în tehnologia informației sunt la fel

de importante ca și investițiile în drumuri și căi ferate. HP a fost sponsorul tehnologic al Națiunilor Unite cu

ocazia Summit-ului mondial de la Johannesburg din 2002 și este singura companie tehnologică din grupul de acțiune

ICT al Națiunilor Unite, concentrându-se pe capitalizarea resurselor atât din sectorul public, cât și din cel

privat pentru soluționarea problemelor mondiale de maximă importanță. Ajutăm țările aflate în tranziție să-și

construiască economii competitive și dinamice bazate pe tehnologie. Pentru cetățeni și afaceri, acest lucru

presupune asigurarea unui acces rapid la informații și servicii prin intermediul tehnologiei. În acest context,

soluțiile IT dedicate instituțiilor guvernamentale joacă un rol de maximă importanță', a declarat Kasper Rorsted,

vice-președinte HP EMEA.
'HP cooperează strâns cu parteneri cheie', a adăugat Rudolf Richter, 'pentru a oferi

un portofoliu cât mai extins de produse și soluții tehnologice, precum și consultanță și management de proiect

pentru a permite instituțiilor guvernamentale să-și optimizeze serviciile într-o societate informațională, echipa

HP având nu mai puțin de 520 de angajați în departamentul de vânzări de soluții guvernamentale.