.

Cosmote continuă să ofere clienților săi cele mai noi terminale și oferte speciale, pentru a satisface și cele mai sofisticate cerințe. Pasionații de tehnologie pot testa și cumpăra cel mai recent smartphone de top de la Huawei, disponibil în premieră în România, în magazinele Cosmote și Germanos. Ascend P6, cel mai subțire smartphone din lume, cu o grosime de numai 6,18 milimetri, este o adevarată bijuterie în arena smartphone-urilor. Stilat și elegant, terminalul cu carcasa metalică are un ecran de 4,7 inchi, fiind totodată puternic, cu un procesor quad-core K3V2E de 1,5 GHz. Noul Ascend P6 are o camera foto de 8 MP, dotată cu tehnologia IMAGESmart Auto Scene Recognition, care ajută utilizatorul în cele mai dificile scenarii fotografice. Terminalul ajustează automat contrastul, culoarea și lumina pentru o varietate de situații: înnorat, lumină de fundal, soare sau interior. În plus, camera frontală de 5 MP capturează portrete fără efort și fără defecte, grație funcției 10-Level Facial Enhancement încorporate.

Experiența utilizatorului este îmbunătățită prin intermediul unor funcții precum Me Widget, pentru acces facil la toate aplicațiile preferate, Magic Touch, care permite folosirea telefonului în timp ce utilizatorul poartă mănuși sau Smart Reading, pentru traducere rapidă sau verificarea cuvintelor prin simpla selectare a acestora.

Huawei Ascend P6 are o memorie internă de 8 GB (4,7 GB valabili pentru utilizator) și 2 GB RAM, iar memoria poate fi extinsă până la 32 GB prin intermediul unui microSD. Bateria Li-Po de 2000 mAh oferă un timp de funcționare în stand-by de până la 416 ore (în 2G) și 315 ore (în 3G), și un timp de convorbire de până la 32 ore (în 2G) și 14 ore și jumătate (3G).

Terminalul este disponibil în premieră în magazinele Cosmote și Germanos la prețuri începând cu 599 lei (TVA inclus) cu planul tarifar Cosmote Smart XL+ și la 1.599 lei (TVA inclus) preț la raft. Pentru un tarif lunar de 31 euro, Cosmote Smart XL + oferă 300 minute naționale/internaționale zona 1, 2.000 minute în rețea, 2.000 SMS-uri în rețea, 2.000 minute către destinații fixe Romtelecom, 250 MMS-uri în rețea și 2GB trafic de date inclus.

Cosmote România avea aproximativ 6 milioane de clienți la 30 iunie 2013. Lansată în 2005, Cosmote România a înregistrat cea mai rapidă dezvoltare a rețelei din Europa, conform raportului Citigroup din iunie 2007. În mai puțin de cinci ani, Cosmote România și-a depășit competitorii în ceea ce privește rețeaua de acoperire națională. În prezent, Cosmote România oferă acoperire pentru 99% din populație și 90% din teritoriu. Cosmote România este divizia locală a Cosmote Group, operatorul cu cea mai extinsă prezență în sud-estul Europei, care are o bază de 15.6 milioane de clienți în Grecia, Albania și România. Pentru mai multe informații vizitați www.Cosmote.ro.