
Huawei a lansat la târgul de electronice de la Berlin, IFA 2010, noul telefon mobil IDEOS, primul său terminal din categoria entry-level care rulează cu sistemul de operare Android FroYo 2.2. IDEOS își propune să modifice termenul de "entry-level", prin combinarea unui hard-ware și a unui software de o foarte bună calitate la un preț foarte atrăgător. Pe piața din Romania, telefonul va fi disponibil din 2011.
Telefonul "cu Google", cum l-au denumit producătorii, este echipat cu un touch-screen cu o diagonala de 2,8 inch și cu o rezoluție de 320x240 pixeli și dispune de un procesor de 528 MHz și o cameră foto de 3,2 MP.
La un preț accesibil, modelul beneficiază de o conectivitate rapidă la Internet datărită compatibilității sale cu rețelele HSDPA și Wi-Fi 802.11n. De asemenea, aparatul mai este dotat și cu receptor GPS. Și nu în ultimul rând, telefonul beneficiază de o nouă aplicație care ajută utilizatorul să afle care sunt ultimele știri precum și starea vremii.
"Suntem mândri că am atins deja scopul nostru de la începutul anului 2010 și anume acela de a dezvolta un smartphone de numai 150 US$. IDEOS reprezintă o opțiune accesibilă, creat pentru a facilita accesul la internet", precizează Kevin Tao, CEO al Huawei Device.
Pe lângă apelarea vocală, cu IDEOS inclusiv navigarea poate fi făcută vocal. Telefonul a fost conceput în mai multe culori (negru, galben, albastru și roșus) iar cu dimensiunile sale de 104×54.8×13.5mm, noul IDEOS este un telefon ergonomic, care încape cu ușurință în buzunar.





