.

Într-o întalnire din 11 octombrie cu ministrul comunicațiilor Zsolt Nagy, reprezentanții Huawei s-au mai oferit să doneze toate elementele unei infrastructuri ITC într-o școală din România și să se implice în dezvoltarea serviciilor de e-government

Aflat in vizita oficiala in Republica Populara Chineza, Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei domnul Zsolt Nagy a avut in cursul zilei de astazi o intalnire cu reprezentantii companiei Huawei Technologies, unul dintre liderii mondiali ai industriei producatoare de echipamente si solutii de telecomunicatii. La intalnire au luat parte domnul Secretar de Stat Aurel Netin si presedintele si CEO al companiei chineze Ren Zhengfei.

Principalele teme de discutie au fost posibilitatile de imbunatatire a cooperarii dintre statul roman si compania chineza in domeniul ITC. Astfel, a fost propusa infiintarea unui training center si a unui centru de cercetare-dezvoltare a noilor tehnologii in Romania, urmand ca partea romana sa stabileasca locatia exacta a acestora, de preferinta intr-un campus universitar. Avantajele vor fi de ambele parti: studentii romani vor avea acces la tehnologii de ultima ora, vor putea studia beneficiile pe care le aduc acestea si vor putea contribui la dezvoltarea lor, iar compania chineza va avea ocazia de a veni in contact si de a cunoaste pe unii dintre cei mai buni specialisti in formare in domeniul ITC.

De asemenea, Huawei s-a oferit sa doneze toate elementele necesare constituirii unei infrastructuri de ITC intr-o scoala din Romania si sa se implice in dezvoltarea serviciilor de e-government in tara noastra.

Infiintata in 1988, Huawei are sediul in Shenzhen, China, compania oferind produse si solutii pentru peste 300 de operatori de telecomunicatii, dintre care 22 fac parte din topul primilor 50 de operatori ai lumii.

Produsele si solutiile Huawei sunt folosite in mai mult de 90 de tari din lume, nivelul vanzarilor in anul 2004 fiind de 5.58 miliarde USD, iar numarul angajatilor in 2005 este in jurul a 30.000 in lumea intreaga.