.

Pe 7 aprilie s-au împlinit 40 de ani de la lansarea primului sistem IBM Mainframe, System/360, intitulat astfel după numărul de grade al unui cerc.

Începutul a fost o mobilizare de resurse de mari proporții, într-o acțiune fără precedent. În 1964, IBM a investit 3 sferturi de miliard de dolari numai în inginerie și alte 4,5 miliarde în fabrici și echipamente. Compania a angajat atunci peste 60.000 de specialiști și a deschis 5 fabrici mari. Se consideră că acesta a fost cel mai mare proiect comercial cu finanțare privată al tuturor timpurilor. Revoluția System/360 a fost construită pe un concept simplu, dar extrem de puternic: un singur sistem cu compatibilitate upward/downward, capacitate de stocare practic nelimitată și capabilități de regăsire 'la minut' a informației.

Anii '™60 '“ de unde a început totul
În 1964, design-ul S/360 a adus câteva progrese tehnologice semnificative. De exemplu puterea de memorie. Ierarhia memoriilor din System/360 a făcut ca informația stocată în partea principală să fie disponibilă la diverse viteze necesare prelucrării datelor. Urmând design-ul original S/360, IBM a dezvoltat S/360 Model 20. Lansat în 1965, a fost primul sistem destinat întreprinderilor. Cu peste 15.000 de clienți la nivel mondial, a devenit cel mai bine vândut computer de mari dimensiuni din anii '˜60.

În anii '˜80, accentul s-a pus pe reducerea consumului de energie și creșterea eficienței mainframe-ului. La acea vreme, IBM a dezvoltat un modul care disipa căldura de la suprafața chip-ului în mediul înconjurător. Până la 64 de chip-uri puteau fi amplasate pe un astfel de modul.

Aceeași tehnologie a pus bazele mainframe-ului CMOS de astăzi.
Cu numele de cod Picasso, IBM a proiectat a treia generație CMOS, dezvoltând un sistem de multiprocesare cu 6 procesoare: fiecare CPU (unitate centrală de procesare) avea o performanță aritmetică de 14 MIPS, sistemul total având peste 70 MIPS. Până la 32 de astfel de computere puteau fi combinate într-o unitate complexă. Primul dintre acestea, IBM 9672, a fost lansat în 1994. IBM a continuat să dezvolte platforma CMOS până în prezent.