.

IBM ThinkPad a început din 1992 o adevărată revoluție în sfera computerelor notebook. În doar 10 ani de la apariție, ThinkPad a ajuns cel mai recunoscut și veritabil brand din lume, atunci când vorbim de computere mobile. Data de naștere a acestui brand este 5 octombrie 1992. La vârsta de 10 ani, IBM ThinkPad are peste 14 milioane de unități vândute și deține, deja, peste 950 de premii IT&C. Pentru calitățile design-ului său inovativ, ThinkPad face parte din colecția permanentă a Muzeului de Artă Modernă din New York.

Primul mobil
era mutat cu căruciorul
Nu putem să nu subliniem calitățile IBM ThinkPad de lider tehnologic, în privința versatilității, a calității design-ului și a procesului de producție. Chiar începând cu 1984, IBM face primii pași în universul 'žmobilității', cu un PC care putea fi mutat dintr-un loc în altul, chiar dacă avea nu mai puțin de 15 kg.
După opt ani, în 1992, IBM lansa prima ediție a seriei ThinkPad, cu ThinkPad 700C. După cum ne-a obișnuit, IBM a fost cel care a stabilit standardele în domeniu, încă de la primul pas. Modelul 700C a fost primul notebook cu ecran color TFT de 10,4' și un nou dispozitiv 'žTrackPoint' ce înlocuia clasicul mouse. Modelul mai nou cântărea atunci 2,6 kg, având o memorie de doar 120 MB, ce pare mică azi, însă reprezenta un adevărat record, pe atunci. Poziția de lider a fost confirmată și în anul 1994, odată cu anunțarea primului notebook dotat cu CD-ROM integrat, modelul ThinkPad 755 CD; apoi, cu un an mai târziu, IBM a anunțat o mașină cu un sistem unic de separare a tastaturii. Istoria ne spune că un cercetător de la IBM, în timp ce se juca alături de fiica sa, a avut o inspirație genială de a separa tastatura în două blocuri ce se puteau extinde și retrage în momentul deschiderii sau al închiderii monitorului. Acesta a reprezentat o evoluție majoră a tehnologiei. Tastatura modelului ThinkPad 701 se asemănă cu o aripă de fluture și a permis ca și cele mai mici notebook-uri să beneficieze de o tastatură de dimensiuni standard. Modelul ThinkPad 755 CDV a fost lansat pe piață cu un panou de proiectare LCD încorporat, iar în 1997, ThinkPad 770 era primul notebook echipat cu un DVD-ROM. În 1998, IBM a definit o nouă categorie de notebookuri compacte, de mică greutate, odată cu introducerea ThinkPad 600. Seria aceasta a devenit cel mai bine vândut model IBM ThinkPad al tuturor timpurilor, titlu de glorie pe care îl deține și în prezent. În anul 1999, compania IBM a dezvoltat două noi produse mobile: ThinkPad iSeries și ThinkPad 570. Modelul iSeries a inclus inovativul 'ThinkLight' o lumină de slabă intensitate ce făcea vizibilă tastatura în spații cu luminozitate redusă, cum sunt, de exemplu, avioanele pe timpul nopții.

Mobilitate adevărată prin wireless
Înaintând în istorie, în anul 2000, IBM anunța că trecuse de vânzarea 'ThinkPad'-ului cu numărul 10 milioane, dar - în loc să serbeze prea mult evenimentul - a devenit din nou lider de piață, odată cu integrarea capabilității LAN wireless. Luând în calcul securitatea transferului de informații, în 2001, IBM a lansat primul chip securizat din lume, compatibil cu toate normele TCPA (Trusted Computing Platform Alliance). Pe măsură ce utilizatorii își folosesc notebook-urile în mai multe rețele și în diverse medii, IBM a dezvoltat sistemul pentru protejarea datelor și a sistemelor clienților. Tot în 2001, a fost lansată seria ThinkPad T, o gamă de sisteme ce furnizează un raport echilibrat de performanță și portabilitate. Carcasa din titanium ajută la menținerea unei greutăți reduse, de numai 2,1 kg, chiar și cu un monitor de 14,1' - o dimensiune foarte apropiată de modelele computerelor de birou. Pentru a crește portabilitatea este extrem de simplă conectarea a diverse componente (un player DVD, CD-Writer sau keypad numeric). În anul 2002, IBM a anunțat lansarea primei stații de lucru mobilă, ThinkPad A31p. A31p este primul computer portabil proiectat să răspundă înaltei performanțe cerute de utilizatori. Noul notebook combină mobilitatea unui ThinkPad cu puterea unei stații de lucru, permițându-le utilizatorilor obținerea performanțelor grafice de înaltă calitate, beneficiind de tehnologiile wireless și de capacitățile de securitate și administrare. Ajungând la zi, pe 29 august 2002, IBM a anunțat lansarea ThinkPad X30. Notebook-ul revoluționar lărgește oferta IBM, prin posibilitățile superioare de extindere și de utilizare pe o durată mai mare a notebook-ului într-un format ultraportabil și ușor (doar 1,6 kg). Cu o durată de viață a bateriilor de până la opt ore (atunci când e echipat și cu cea de-a doua baterie opțională) notebook-ul este o combinație perfectă între portabilitate și funcții utile '“ fiind soluția optimă pentru călătorii. Dacă primul portabil IBM a fost vândut, în 1992, la prețul de 4350 USD, cel mai nou echipament IBM se vinde azi cu numai 1999 USD.