.

'Am avut curajul să deschidem acest subiect sensibil, deoarece suntem o instituție responsabilă și ne dorim că acesta să fie doar începutul unui ciclu de discuții pe teme de interes public', a spus Cătălin Marinescu, președinte IGCTI.

'Vrem, în primul rând, ca publicul să afle că există organisme internaționale preocupate de protejarea sănătății populației, cum sunt Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății. Normele emise de acestea în domeniu sunt adoptate în totalitate și de legislația românească și există autorități în România care pot răspunde temerilor utilizatorilor noștri'.
Rolul IGCTI ca administrator și gestionar al spectrului de frecvențe radioelectrice din domeniul neguvernamental este de a da spre utilizare operatorilor frecvențele existente și de a se asigura că nu se perturbă între ei. Astfel, IGCTI îi monitorizează pentru a vedea dacă respectă normele și parametrii tehnici din licență. O licență cuprinde parametri tehnici în concordanță cu standardele europene în vigoare ce au în vedere și standarde recomandate de organismele internaționale de sănătate.
În ceea ce privește temerile populației referitoare la câmpul electromagnetic din vecinătatea lor, instituțiile autorizate de lege să facă măsurători și să dea explicații la limitele care implică sau nu riscuri asupra sănătății sunt Direcția de Sănătate Publică, Direcțiile Județene de Sănătate și Direcția de Sănătate din Ministerul Apărării și Direcția de Sănătate din Ministerul Transporturilor.
Profesorii Alimpie Ignea de la Universitatea Politehnica din Timișoara și Sorin Coatu de la Universitatea Politehnica București au afirmat că nu există nici un studiu ale cărui rezultate să stabilească vreo legătură între expunerile la câmp  electromagnetic și apariția vreunei boli. De asemenea, nu există studii ale căror rezultate să confirme că vecinătatea unui telefon mobil ar putea avea efecte negative asupra organelor umane sau animale.
O altă concluzie care s-a desprins la întâlnire este că mai multe antene și mai multe telefoane mobile nu înseamnă neapărat mai multe radiații. Din contră, creșterea densității acestora reduce puterea de emisie, deoarece stația de bază va lucra la puterea minimă pentru a nu se perturba cu stațiile vecine din cadrul rețelei celulare, iar telefonul mobil va lucra la putere minimă pentru a conserva acumulatorul. O zonă fără stații de bază nu înseamnă o zonă fără radiații electromagnetice, ci dimpotrivă, este o zonă acoperită cu emisiile mult mai puternice ale antenelor aflate la distanță mai mare. Însă, chiar și atunci când o antenă sau un telefon mobil emit la putere maximă, aceasta este în conformitate cu standardele internaționale aprobate de organismele de sănătate. 
La evenimentul organizat de IGCTI au încercat să dea răspunsuri specialiști din IGCTI, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației Zsolt Nagy, reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, ai Gărzii de Mediu Ilfov, profesori universitari, reprezentanți ai companiilor de telefonie mobilă Cosmote, Orange, Vodafone, Zapp, ai producătorilor de antene Romkatel Kathrein, ai broadcasterilor Radiocom, Kiss FM, Pro TV și reprezentanți ai asociațiilor profesionale.