.

InCrys, compania românească de consultanță și servicii IT complete, anunță creșterea cifrei de afaceri pe semestrul 1 al anului cu 18% față de perioada similară a anului trecut. Compania, specializată în servicii de outsourcing de software și soluții complete de hardware și networking, a realizat o cifră de afaceri de peste 2,34 milioane de euro în primele șase luni ale anului, comparativ cu 1,98 milioane de euro în perioada similară din 2009. „În contextul creșterii numărului de proiecte externe, vom continua și angajările, pentru a ne putea completa portofoliul de competențe tehnice. Sperăm că va fi menținută măsura de a nu impozita salariile programatorilor, pentru a putea păstra avantajele de cost pe care le are industria românească de outsourcing software", precizează Gheorghe Pașc, General Manager InCrys.

De altfel, InCrys estima la începutul anului o creștere semnificativă pentru anul în curs, de minim 15%, atât din punctul de vedere al cifrei de afaceri cât și la nivelul numărului de angajați.

În condițiile în care, potrivit analiștilor, segmentul de soft și servicii poate crește în acest an cu 10%, InCrys și-a crescut afacerile peste media pieței de profil.

InCrys, care a fost înființată în iulie 2000 cu capital integral românesc, activează pe piața de software atât în regim de furnizor independent de servicii, cât și în regim de outsourcing.

Compania se află în proces activ de recrutare, căutând mai ales specialiști cu profil de dezvoltare software (în special în limbajele de programare .NET și Java – JEE și Swing), software packaging și testare. InCrys are în acest moment o echipă formată din 143 de specialiști care derulează proiecte complexe de outsourcing de software. Compania a angajat deja 18 oameni în 2010, și va depăși estimările făcute în acest sens la începutul anului.

Pe termen mediu, InCrys ia în calcul și accesarea unor fonduri europene pentru dezvoltarea unor soluții software proprii, pentru industrii precum farma sau banking.

Despre InCrys

InCrys este o companie de consultanță și servicii IT complete, înființată în anul 2000. Compania, cu sediul în București, România, oferă servicii pentru clienți din Vestul și Estul Europei, SUA și Canada. InCrys este IBM Advanced Business Partner și are o echipă extinsă de specialiști, cu experiență solidă în numeroase limbaje de programare și în dezvoltarea de software customizat. De asemenea, compania este certificată ISO 9001:2008. InCrys este pe cale să devină un jucător major al pieței IT din România, prin consolidarea poziției sale actuale, și mentinerea relațiilor de afaceri pe baza încrederii și a responsabilității. Soluțiile dezvoltate de InCrys contribuie semnificativ la succesul în afaceri al clienților, oferindu-le acestora cele mai bune rezultate pentru investițiile lor în IT.