Pe 4 martie 2005, Dan Georgescu a fost numit președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații (ANRC), prin Decizia nr. 249/2005 a premierului Călin Popescu-Tăriceanu. Prin Decizia nr. 248/ 2005, primul-ministru l-a eliberat din funcția de președinte al ANRC pe Ion Smeeianu (foto). Valul demisiilor și al eliberărilor din funcție a debutat, după alegerile din noiembrie, cu președintele S.N. Radiocomunicații, Gabriel Grecu, căruia i-a urmat Marius Macovei, președintele C.N. Poșta Română. Prin numirea lui Dan Georgescu și schimbarea legislației cu privire la independența ANRC, politicul intervine grosier în afacerile Telecom.
Dan Georgescu de la AOTR la ANRC
Astfel, după 4 ani de opoziție, liberalul Dan Georgescu revine în prim planul comunicațiilor românești, la conducerea autorității de reglementare. În urmă cu aproape 4 ani, pe 21 februarie 2001, prin Ordonanța de Urgență nr.20/2001, același Dan Georgescu era revocat din funcția de administrator unic al S.N. Radiocomunicații, de către premierul de atunci, Adrian Năstase.
Reparația politică făcută de actualul guvern îl face pe Dan Georgescu să 'mențină existența și funcționarea unui parteneriat corect între ANRC și actorii de pe piață, astfel încât autoritatea să adopte măsuri proporționale cu necesitățile industriei, pentru a da pieței libertatea de a evolua natural, într-un climat propice dezvoltării afacerilor în beneficiul consumatorilor români de servicii de comunicații'.
Dan Georgescu lucrează de 25 de ani în sectorul comunicațiilor electronice din România ca specialist și consilier al ultimilor 5 miniștri din domeniu. În luna mai 2003, Dan Georgescu a înființat Asociația Operatorilor de Telecomunicații din România (AOTR), al cărei președinte este și în prezent, ca reprezentant al S.C.Mobilcom SRL. Printre cei 12 membri ai AOTR nu figurează, însă, nici unul dintre liderii comunicațiilor românești. Asociația condusă de Dan Georgescu este sponsorizată de către compania RomTelecom.
Fostul președinte al ANRC presat să demisioneze de bună voie
Conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații (ANRC) poate de acum să fie revocată din funcție, oricând pe parcursul exercitării mandatului ei, de către președintele României, la propunerea premierului, și nu de către șeful Guvernului, cum prevedea legea până deunăzi. O decizie a fost aprobată, recent, în acest sens de către Executiv. Astfel, O.U. 77/2002 stabilea că premierul poate schimba conducerea ANRC, înainte de încheierea mandatului acesteia, numai în cazul încălcării legii în domeniu sau pentru fapte penale, restricții care în viziunea actualului guvern vin în contradicție cu Legea privind organizarea și funcționarea executivului și a ministerelor. Corelând această schimbare de legislație cu presiunile care s-au făcut la adresa sa, de a-și da demisia, fostul președinte al ANRC, Ion Smeeianu, acuză Guvernul României că prin această hotărâre nu face decât să transforme Autoritatea într-un instrument ușor de manevrat.
'Posibilitatea creată acum, ca președintele și vicepreședintele Autorității, arbitrul pieței de comunicații, să fie revocați în mod absolut discreționar de către un guvern ce deține încă pachete substanțiale de acțiuni la unii dintre cei mai mari jucători de pe piață (46% la RomTelecom, 100% la Societatea Națională de Radiocomunicații și 100% la Poșta Română) va compromite iremediabil credibilitatea acestei instituții', avertizează fostul președinte Ion Smeeianu.
Trebuie să apreciem că ANRC a elaborat și aplicat reglementările pentru liberalizarea pieței de telefonie fixă și pentru introducerea competiției pe piața comunicațiilor. Aceasta a fost prima instituție publică din România care nu a reprodus privilegiile fostului monopol fix RomTelecom prin deciziile sale și care și-a început activitatea prin a nu ceda presiunilor din jurul ultimei etape a procesului de privatizare a RomTelecom, desfășurate în același timp cu procesul de negociere a tarifelor de interconectare cu rețeaua națională a fostului monopolist RomTelecom.
Vă prezentăm mai jos textul integral al Scrisorii deschise adresate pe 28 februarie 2005 de Ion Smeeianu, președintele în exercițiu la acea dată al Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații, către primul ministru al României, Călin Popescu-Tăriceanu. Scrisoarea conține principalele argumente ale necesității de a asigura independența de politic a ANRC.
"28.02.2005
SCRISOARE DESCHISĂ
adresată
Domnului Prim-Ministru Călin Popescu-Tăriceanu
Domnule Prim-Ministru,
De la început doresc să precizez faptul că această scrisoare nu reprezintă un gest politic. Ea este o reacție a reprezentantului unei instituții guvernamentale la un eveniment care nu va întârzia să producă efecte extrem de negative asupra statutului și imaginii, deopotrivă interne și internaționale, a Executivului de la București și, implicit, asupra statutului și imaginii României ca țară care se pregătește să devină membră a Uniunii Europene.
Un comunicat lapidar al Biroului de Presă al Guvernului informa în seara zilei de vineri, 25 februarie, că 'Executivul a abrogat alineatul (2) al articolului 38 din OUG nr.79/2002, care prevedea posibilitatea revocării președintelui și vicepreședintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații (ANRC) dacă încălcau prevederile OUG nr.79/2002 sau dacă erau condamnați penal prin hotărâre judecătorească definitivă.'
Explicația furnizată în comunicat este că 'articolul menționat venea în contradicție cu Legea nr.90 din 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor și, în plus, decizia va permite asigurarea eficienței instituțiilor guvernamentale și va asigura compatibilitatea normelor și organismelor publice interne cu normele și instituțiile europene.'
Ca președinte încă în funcție al Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații, am datoria de a vă informa asupra consecințelor acestui act.
Înlăturând această garanție elementară de independență, care era menită să protejeze conducerea ANRC de influențele de ordin politic, din orice parte ar veni ele, Guvernul României demonstrează că dorește să transforme Autoritatea într-un instrument ușor de manevrat. Acest organism a fost construit pe standardele de independență și profesionalism ale Uniunii Europene. Crearea lui a fost gestul prin care România a dat Uniunii Europene în anul 2002 cel mai puternic semnal că vrea într-adevăr să transforme o piață afectată de monopol, așa cum a fost piața românească de telecomunicații până la 1 ianuarie 2003, într-o piață competitivă, cu instituții credibile și performante. Autoritatea s-a înființat în iunie 2002, iar capitolul de telecomunicații a fost închis patru luni mai târziu. Rapoartele de țară succesive ale Comisiei Europene pe anii 2002, 2003 și 2004 au remarcat progresele continue pe care România le-a făcut în sectorul telecomunicațiilor și serviciilor poștale, domeniile de competență ale Autorității. Această instituție și-a dat măsura competenței prin rezultatele liberalizării: concurența se dezvoltă pe piață, în ciuda condițiilor economice dificile într-o țară în tranziție, în ciuda rezistenței firești a marilor companii, care și-au văzut amenințată cota de piață prin apariția competitorilor. Comisia Europeană, în Raportul de țară pe anul 2004, aprecia că prin creșterea numărului furnizorilor de servicii de telefonie alternativi, concurenți ai fostului monopolist Romtelecom, 'comunicațiile electronice au devenit o realitate în România'.
Începând cu luna februarie 2004, Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații a devenit membru cu drepturi depline al Grupului Reglementatorilor Independenți (IRG) și observator în cadrul Grupului Reglementatorilor Europeni pentru Rețele și Servicii de Comunicații Electronice (ERG). Dobândirea acestor două calități a însemnat pentru România o recunoaștere oficială ca stat care se aliniază la normele europene de reglementare a piețelor de comunicații electronice, iar pentru Autoritate o recunoaștere a statutului de independență, care i-a conferit dreptul de a participa la crearea regulilor jocului pe piața comună europeană în acest domeniu.
Autoritatea a trebuit să facă dovada respectării unor criterii de independență pentru a primi acest statut. Unul dintre criteriile examinate a fost existența unui mandat al conducerii, cu o durată determinată, pe perioada căruia revocarea să nu fie posibilă decât în circumstanțe extraordinare, expres stabilite de lege. Autoritatea a trecut acest test, pentru că alineatul (2) al articolului 38 din OUG nr.79/2002 prevedea posibilitatea revocării președintelui și vicepreședintelui numai în cazul în care aceștia încălcau prevederile OUG nr.79/2002 sau dacă erau condamnați penal prin hotărâre judecătorească definitivă.
În mod evident, aceste garanții de independență nu contravin dreptului Primului-Ministru de a numi conducerea Autorității, însă, ca și în cazul altor organisme publice independente numite de către autorități politice, acest lucru ar fi trebuit realizat la sfârșitul mandatului actualei conduceri a ANRC, în anul 2007, urmând ca și președintele numit de Dumneavoastră să se bucure de aceleași garanții legale de independență, indiferent de forțele politice aflate la guvernare într-un moment sau altul.
Posibilitatea creată acum, prin abrogarea acestui text de lege, ca președintele și vicepreședintele Autorității, arbitrul pieței de comunicații, să fie revocați în mod absolut discreționar de către un guvern care deține încă pachete substanțiale de acțiuni la unii dintre cei mai mari jucători de pe piață (46% la Romtelecom, 100% la Societatea Națională de Radiocomunicații, 100% la Poșta Română) va compromite iremediabil credibilitatea acestei instituții. Independența Autorității este esențială pentru ca ea să aibă forța de a impune măsuri uneori dure, pentru a face posibilă intrarea pe piață a unor competitori ai companiilor enumerate mai sus, chiar dacă astfel ar contraveni intereselor unui Guvern-administrator al acestor companii.
Prin măsura luată de Guvernul pe care îl conduceți, ANRC devine o instituție eminamente politică, fiind în mod structural în imposibilitate de a-și exercita în mod obiectiv și cu profesionalism atribuțiile legale, având în vedere că asupra conducerii instituției va plana în permanență amenințarea revocării din funcție fără nici o justificare.
Ridicând garanțiile de independență ale conducerii ANRC, executivul de la București demonstrează că dorește să își subordoneze puterea de decizie a Autorității, dând un semnal negativ unei piețe aflate în plină dezvoltare, investitorilor, care vor înțelege că ANRC era un factor incomod pentru Guvern tocmai prin statutul său de independență, și organismelor europene, care vor privi acest gest ca pe o încălcare a angajamentelor luate de România în procesul de aderare.
În calitate de cetățean al României, am încă și mai mult îndatorirea de a vă atrage atenția asupra caracterului profund neconstituțional al actului aprobat de Guvernul pe care îl conduceți. Nu cunosc care au fost rațiunile 'urgenței' ce trebuia să fundamenteze decizia de a adopta o asemenea ordonanță, al cărei articol unic nu vine decât să înlăture garanțiile de independență intrinseci statutului unui arbitru imparțial al pieței de comunicații electronice. Nu a existat nici o disfuncționalitate în relația ANRC cu Guvernul, astfel încât să fie justificată urgența emiterii acestui act normativ. Abrogarea alineatului (2) al articolului 38 ar fi putut fi făcută prin lege, timpul necesar adoptării unei legi cu articol unic nefiind foarte mare, acest lucru dând ocazia ca această măsură să fie dezbătută în profunzime pentru a se vedea dacă, într-adevăr, toate organismele implicate în acest domeniu (Ministerul Integrării Europene, Comisia pentru Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor din Camera Deputaților etc.) o apreciază ca fiind conformă cu obiectivele României de aderare la Uniunea Europeană. Aș dori să vă întreb, domnule Prim-Ministru, în acest context, de ce această ordonanță nu a obținut avizul Ministerului Integrării Europene, care ar fi trebuit să certifice că acest act normativ asigură 'compatibilitatea normelor și organismelor publice interne cu normele și instituțiile europene', așa cum Biroul de Presă al Guvernului o declară.
De altfel, este, cred, legitim, să mă întreb cum anume măsura luată de Executiv, al cărei singur efect este slăbirea independenței Autorității, va conduce la realizarea obiectivelor din Programul de Guvernare, care prevede trecerea Autorității sub control parlamentar tocmai pentru a-i crește gradul de independență.
Ca om, trebuie să vă fac cunoscut, Dumneavoastră și opiniei publice, că acest act marchează apogeul unui șir de presiuni care s-au făcut în ultimele săptămâni asupra mea. Mi s-a cerut să demisionez din funcția de președinte al Autorității, fără a mi se ascunde nici un moment că trebuie să las locul unei persoane care se califică mult mai bine pentru această poziție prin meritul de a fi susținut echipa politică aflată în prezent la guvernare, pe vremea când aceasta se afla în opoziție. Nu am acceptat și am cerut să se respecte legea. Lege care, dacă nu a putut fi respectată, a fost abrogată.
Brutalitatea gestului vine să confirme că pentru scopul înlăturării mele din funcție, nici Constituția, nici legea și nici chiar angajamentele internaționale ale României nu au fost un obstacol de neînvins. Din respect pentru organizația pe care am reprezentat-o vreme de doi ani și jumătate și față de colegii mei, nu îmi voi înainta demisia, ci voi aștepta să folosiți posibilitatea pe care actul promovat săptămâna trecută v-a creat-o pentru a mă demite. Sper numai, spre binele pieței românești de comunicații și pentru a nu compromite iremediabil încrederea cetățenilor acestei țări în statul de drept, că nu veți modifica legea ori de câte ori interesele de moment o vor cere.
Cu stimă,
ION SMEEIANU
Președintele
Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații"
Pe 14 martie 2005, Senatul a respins proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2005 pentru abrogarea alin. (2) al art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor. Proiectul a fost trimis la Camera Deputaților pentru dezbatere. Chiar în cazul în care și Camera Deputaților respinge actul normativ, efectele ordonanței se mențin, deoarece în momentul demiterii lui fostului președinte al ANRC, ordonanța era în vigoare. Noul președinte rămâne în funcție și nu va putea fi demis decât în condițiile vechii legi.
