În primii ani ai comunicațiilor prin satelit (anii '˜60 -'™70), sateliții erau prea mici, astfel încât puterea radiată către stațiile terestre era foarte slabă. Dimensiunile fizice ale antenelor stațiilor terestre trebuiau să fie foarte mari pentru a putea recepționa semnalele foarte slabe emise și, în același timp, a transmite semnale puternice pe care 'žpirpiriul' satelit să le poată recepționa. Așa, de exemplu, primul satelit din seria Intelsat ('žEarly Bird', lansat în anul 1965) nu cântărea decât 40 kg și se deplasa pe o orbită geostaționară; antenele stațiilor terestre aveau, în mod corespunzător, un diametru de 30 m și au dat multă bătaie de cap specialiștilor.
Cu progresele tehnice din anii '˜80, sateliții au devenit mai mari și mai puternici, permițând ca diametrul antenelor stațiilor terestre să scadă până la cca. 2 m. Satelitul Intelsat-VII cântărea cca. 1500 kg în orbită, iar antenele stațiilor terestre aveau un diametru mai mic de 2 m. Aceste comunicații prin satelit cu antene 'žfoarte mici' sunt efectuate de sisteme VSAT (Very Small Aperture Terminal).
Între anii '˜70 și '˜90 s-au desfășurat importante programe de cercetare în acest domeniu (PROSAT în Europa, ETS-V în Japonia, MSAT-X în S.U.A., MSAT în Canada). În 1982, INMARSAT (International Maritime Satellite Organization) a lansat un program de servicii globale maritime comerciale prin satelit în Oceanele Pacific, Atlantic și Indian, permițând extinderea serviciilor la avioane și automobile. La sfârșitul anilor '˜90 au fost implementate serviciile interne mobile prin sateliți de comunicații (ca MSAT în Canada, Mobilesat în Australia și AMSC în S.U.A.).
Cu ajutorul inovațiilor tehnice, aceste sisteme mobile prin satelit vor progresa în secolul 21 până la a permite introducerea sistemelor personale de comunicații, în care diferiți indivizi vor avea acces direct la satelit pentru a stabili canale de comunicații cu ajutorul unor terminale portabile de dimensiuni reduse. Ele vor reprezenta cea de a treia generație de comunicații prin satelit.
Caracteristicile primelor 3 generații de comunicații prin satelit pot fi rezumate astfel:
Prima generație: sisteme fixe, costisitoare, cu sateliți geostaționari de tip Intelsat. Un sistem constă dintr-un satelit și o GES.
A doua generație: constă dintr-un satelit Inmarsat, o GES și mobile și oferă servicii de radiocomunicații între mobile și GES cu ajutorul unor legături prin satelit. Canalele directe de comunicații nu pot suportate din cauza posibilităților limitate ale satelitului (putere de emisie, funcții de comutare a canalelor).
A treia generație: servicii de radiocomunicații între terminale personale portabile (de buzunar) și unul sau mai mulți sateliți, fără conectarea la o stație terestră; sateliții posedă funcții sofisticate (comutarea de canale, lucrul în rețea, procesarea semnalelor).
Deși nu s-au realizat încă (decât parțial) sisteme personale de comunicații prin satelit, multe organizații și țări au inițiat programe de cercetare și dezvoltare în această direcție; ele lucrează la 30/20 GHz (banda Ka) și în unde milimetrice.
Un asemenea program, lansat în 1993, este Advanced Communications Technology Satellite (ACTS) din S.U.A. și Communications and Broadcasting Engineering Test Satellite (COMETS) din Japonia, lansat în 1997, care lucrează atât în banda Ka, cât și în unde milimetrice (47/44 GHz).
Alte sisteme de telefonie prin satelit
Dacă ținem seama de prețul conversațiilor telefonice efectuate prin sistemul Iridium, (3-7 USD/minut) și de prețul unui terminal handy (cca. 3000 USD), ne putem întreba dacă cererea în domeniu va fi suficientă pentru amortizarea uriașelor costuri de investiții.
Posibilitatea de a fi contactat oricând și oriunde tentează, în continuare, investorii, care nu ezită să investească între 3 și 5 miliarde USD pe sistem pentru lansarea altor sisteme de telefonie prin satelit, cum ar fi ICO și Globalstar. În cazul Iridium și Globalstar, durata medie de viață a sateliților este doar de 5-7 ani, în timp ce în cazul ICO (altitudini mai mari și atmosferă mai rarefiată) ea poate ajunge la 12 ani.
Ținând cont de volumul enorm al investițiilor, nu trebuie să ne mirăm de propaganda masivă care se face acum în favoarea utilizării telefoniei mobile prin sateliți; pentru Iridium (care a și eșuat, între timp, din lipsa unui număr suficient de abonați), de pildă, s-au investit până acum peste 140 milioane USD, iar Globalstar a planificat deja, în același scop propagandistic, 100 milioane USD! Analiștii presupun că piața pentru aceste servicii este destul de mare pentru a putea garanta un volum suficient de afaceri. Specialiștii care lucrează la ICO s-au gândit deja să instaleze cabine telefonice publice în zone izolate situate în țările în curs de dezvoltare, unde o conectare prin cablu la rețeaua publică costă tot atât de scump ca și conectarea la o rețea de telefonie celulară.
Toate acestea explică de ce, foarte curând, vom asista la lansarea unui sistem concurent de telefonie prin satelit, Teledesic, la care, printre alții, participă și Bill Gates. Teledesic - care va permite transmisii de bandă largă '“ a început deja lansarea primilor sateliți (dintr-un total de 288, toți situați pe orbite joase).
Infrastructura
de bandă largă a sateliților
Prioritatea actuală a comunității internaționale este de a elimina prăpastia digitală dintre țările sărace și cele bogate. Există 2 modele de strategie în acest sens:
(a) Crearea organizației INTELSAT (la inițiativa SUA) demonstrează cum comunitatea internațională a fost capabilă (încă din anii '˜60) să pună la punct un sistem de comunicații comerciale satelitare care continuă să furnizeze și astăzi o mulțime de servicii de telecomunicații satelitare la nivel mondial.
(b) Dezvoltarea sistemului european GSM a demonstrat voința de cooperare a europenilor, prin crearea unui standard unic pentru toate comunicațiile digitale GSM, ceea ce a permis ca serviciile de telecomunicații să poată fi puse la dispoziția a peste 1 miliard de noi utilizatori în întreaga lume, inclusiv în țările în curs de dezvoltare.
În comparație cu serviciile prin cablu, tehnologia sateliților ar putea oferi țărilor în curs de dezvoltare, dar și în zonele rurale sau în arii izolate din țările dezvoltate (cu infrastructură terestră inexistentă sau costuri prohibitive de instalare) servicii mult mai profitabile, folosind mijloace tehnice corespunzătoare. Circa 70 de țări din lume (peste 60% din populația globului) sunt dependente de serviciile satelitare.
Proiectele actuale de sateliți folosesc tehnologii inovative pentru Internetul de mare viteză, cu 2 căi, de bandă largă și se concentrează asupra piețelor rentabile, deja bine servite de către tehnologiile terestre.
Pentru a întări infrastructura și accesul, comunitatea mondială a telecomunicațiilor ar trebui să promoveze apariția unui sistem satelitar cu infrastructură globală de bandă largă (GBISS: Global Broadband Infrastructure Satellite System).
Folosirea economică, în acest scop, a tehnologiei sateliților impune crearea unei piețe mondiale deschise pentru echipamente și servicii de bandă largă, pe baza unor standarde tehnice universale, a unui acces la spectrul dedicat și la pozițiile orbitale ce respectă un cadru 'regulatoriu' minim. Apariția acestui sistem ar putea fi rezultatul unui parteneriat între public și sectoarele private.
GBISS ar trebui să se bazeze pe următoarele 4 principii fundamentale:
1) Disponibilitatea unui spectru nou cu sloturi orbitale;
2) Punerea la punct a unui standard tehnic mondial;
3) Asigurarea unui Internet de mare viteză bidirecțional și a unor terminale cu cost redus ;
4) Să asigure accesul la piețe.
Bazele acestui viitor sistem satelitar au fost puse de :
· Rezoluția 1721 a Adunării Generale a ONU, ce pleacă de la principiul disponibilității comunicațiilor prin satelit pentru toate națiunile lumii.
· Rezoluția 64 a Uniunii Internaționale de Telecomunicații (UIT) ce promovează accesul nediscriminator la facilitățile și serviciile moderne de telecomunicații.
· Organizația Internațională de Sateliți de Telecomunicații (ITSO) a mandatat INTELSAT să asigure un serviciu internațional și public național tuturor țărilor, fără discriminări. Obligațiile curente de serviciu public ale INTELSAT includ vocea, datele și distribuția programelor radio și TV, dar nu și servicii noi ca Internet de mare viteză DTH.
O privire de ansamblu asupra actualului context ar arăta astfel:
* Industrie de sateliți puternică, ce include operatorii, producătorii și furnizorii de servicii. Există acum 6 operatori globali, mai mulți operatori regionali și naționali, 6 mari producători de sateliți etc.
* Mediu financiar sănătos, în special pentru operatorii globali de sateliți.
* Operatori de satelit cu capacitatea de a oferi la nivel mondial orice servicii, cu un grad ridicat de calitate și fiabilitate.
* Inovații tehnice de bandă largă, conexiuni inter-satelitare și comutările necesare la bordul sateliților.
Toate acestea arată că industria sateliților posedă elementele tehnice esențiale necesare dezvoltării și realizării unei piețe globale pentru GBISS.
Rolul statelor și guvernelor va fi de a încuraja realizarea unei infrastructuri satelitare globale care să permită servicii de Internet de bandă largă și de mare viteză, cu două căi, folosind o platformă VSAT de antene cu dimeniuni mici și terminale cu costuri redus.
Aceasta implică o decizie politică globală care să garanteze accesul la noul spectru și la pozițiile orbitale.
Accesul la Internetul rapid de bandă largă se află acum în centrul politicii de dezvoltare regională și națională. Multe state au și pus la punct planurile de dezvoltare la nivel național; cităm doar câteva din ele:
- Germania - inițiativa 'D21';
- Marea Britanie - inițiativa 'Edubroadband';
- Danemarca - inițiativa 'Home PC';
- Canada - cu programul pilot pentru comunitățile rurale;
- Suedia - inițiativa privitoare la Internetul rapid de bandă largă, la nivel național.
Iată și câteva 'pietre de hotar' din ultimii ani privind evoluția Internetului de bandă largă:
· iunie 2000: Consiliul Europei statuează necesitatea unei evoluții rapide către IPv6.
· septembrie 2000: Japonia pune la punct documentul intitulat 'Japan IPv6 roadmap'.
· februarie 2001: Coreea de Sud anunță planurile de dezvoltare ale IPv6.
· decembrie 2001: Lansarea inițiativei industriale americane pentru stabilirea unei 'North American Ipv6 Task Force'.
· decembrie 2002: UIT pregătește o conferință internațională privind necesitatea elaborării noilor standarde mondiale satelitare.
Așadar, premisele necesare unei dezvoltări rapide, la nivel mondial, a Internetului de bandă largă multimedia au fost create.
