.

Intel, Alvarion și Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației au organizat pe 7 decembrie prima demonstrație publică a tehnologie WiMAX în România.

O mașină dotată cu tehnologie WiMAX a străbătut străzile Bucureștiului și a transmis imagini în direct unei săli de conferințe din centru orașului, dovedind astfel că accesul la Internet broadband la prețuri accesibile constituie o realitate.

WiMAX (Worldwide Interoperability for Microwave Access) este o tehnologie wireless bazată pe standarde ale industriei, care furnizează conexiuni de mare viteză la Internet pe distanțe lungi. Tehnologia WiMAX poate avea un număr mare de întrebuințări, de la furnizarea de Internet în zone greu accesibile din punct de vedere geografic până la hotspot-uri, transport de tip backhaul pentru comunicațiile de tip celular și Internet de mare viteză pentru companii. Facilitățile oferite de WiMAX vin să completeze tehnologiile de tip DSL prin furnizarea de Internet de mare viteză în cele mai îndepărtate zone, atât pentru utilizatorii individuali, cât și pentru companii.

Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, dl. Zsolt Nagy (foto, centru), a declarat: 'žRomânia ar putea avea numeroase avantaje prin utilizarea tehnologiei WiMAX, datorită costurilor reduse ale infrastructurii necesare și ariei largi de acoperire. Utilizarea WiMAX ar contribui la furnizarea de acces rapid la informație pentru comunități izolate, ajutând la reducerea 'ždigital divide' și la crearea societății informaționale.'

'žColaborarea dintre Intel, Alvarion și Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației demonstrează potențialul foarte mare pe care Internetul mobil îl are în această parte a Europei. Suntem bucuroși de rezultatul demonstrației publice, care a dovedit că WiMAX poate ajuta în mod real la creșterea gradului de penetrare a Internetului în România,' a afirmat Gordon Graylish (foto, stânga), Director de Marketing al Intel pentru regiunea EMEA.

Tehnologia WiMAX poate oferi acces wireless la Internet pe suprafețe cu arii de până la 50 de kilometri, funcționând în banda de frecvență dintre 2 și 11 GHz. Viteza maximă de transfer a datelor poate atinge 70 de MB pe secundă. Potrivit studiilor Gartner, numărul global de utilizatori WiMAX va atinge 40 de milioane în următorii patru ani, în timp ce numărul hotspot-urilor se va dubla până la sfârșitul acestui deceniu.