.

Intel Corporation a raportat pentru primul trimestru al anului un venit de 12,9 miliarde de dolari, un venit operațional de 3,8 miliarde de dolari, un profit net de 2,7 miliarde de dolari și un profit per acțiune de 0,53 dolari. Compania a generat aproximativ 3 miliarde de dolari cash din operațiuni, a plătit dividende în valoare de 1 miliard de dolari și a folosit 1,5 miliarde de dolari pentru a rescumpăra acțiuni.

"Primul trimestru a fost un start puternic pentru ceea ce este așteptat să fie un nou an de creștere pentru Intel. În cel de-al doilea trimestru al anului vom aduce pe piață smartphone-uri cu tehnologii Intel, vor fi vândute în volume mari produse bazate pe tehnologia Intel pe 22nm și va fi accelerat procesul de producție al celor mai performante servere, toate fiind o bază pentru creșterea din 2012 și nu numai", precizează Paul Otellini (foto), Președinte și CEO al Intel.

Perspectivă de business

Perspectiva de business a companiei Intel exclude potențialul impact al unor achiziții, cesionări sau alte activități de business similare care pot fi finalizate după 17 aprilie.

T2 2012 (GAAP, dacă nu este formulat altfel)

• Venit: 13,6 miliarde de dolari, plus sau minus 500 de milioane de dolari;

• Marja brută exprimată procentual: 62% și 63% Non-GAAP, plus sau minus câteva procente, excluzând anumite achiziții și costurile aferente;

• Cheltuieli de R&D plus MG&A: aproximativ 4,6 miliarde de dolari;

• Amortizarea achizițiilor intangibile: aproximativ 80 de milioane de dolari;

• Impactul investițiilor de capital, dobânzilor și altele: o pierdere de 20 de milioane de dolari;

• Depreciere: aproximativ 1,6 miliarde de dolari.

2012 (GAAP, dacă nu este formulat altfel)

• Marja brută exprimată procentual: 64% și 65% Non-GAAP, plus sau minus câteva procente, excluzând anumite achiziții și costurile aferente;

• Cheltuieli de R&D plus MG&A: 18,3 miliarde de dolari, plus sau minus 200 de milioane de dolari;

• Amortizarea achizițiilor intangibile: aproximativ 300 de milioane de dolari;

• Depreciere: 6,4 miliarde de dolari, plus sau minus 100 de milioane de dolari, mai puțin cu 100 de milioane de dolari față de estimările inițiale;

• Rata de impozitare: aproximativ 28%, față de estimările inițiale de 29%;

• Cheltuieli anuale de capital: 12,5 miliarde de dolari, plus sau minus 400 de milioane de dolari.

Pentru informații suplimentare referitoare la rezultatele Intel și la perspective accesați comentariul CFO de la adresa: www.intc.com/results.cfm.

Situația perspectivei de business

Perspectiva de business a Intel este postată la intc.com și poate fi reiterată în public sau în timpul întâlnirilor private cu investitori și alții. Perspectiva de business este activă până la data de 15 iunie, dacă nu intervine o actualizare. Perspectiva de business pentru amortizarea activelor necorporale, impactul investițiilor de capital și taxe va intra în vigoare după închiderea zilei de business de 24 aprilie. De la sfârșitul zilei lucrătoare de 15 iunie până la publicarea comunicatului de presă referitor la rezultatele financiare ale celui de-al doilea trimestru din 2012 – 17 iulie, Intel va intra în "quiet period". În acest interval perspectivele economice publicate în comunicatele de presă ale companiei și în declarațiile depuse la SEC vor fi considerate istorice, referindu-se la perioada de dinainte de "quiet period" și nefiind actualizate de companie.

Cele mai importante rezultate ale primului trimestru din 2012 (GAAP):

• Venitul PC Client group a fost de 8,5 miliarde de dolari, având o scădere de 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;

• Venitul grupului Data Center a fost de 2,5 miliarde de dolari, având o scădere de 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;

• Venitul altor grupuri Intel® architecture a fost de 1,1 miliarde de dolari, în scădere cu 2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;

• Primul trimestru al anului include veniturile McAfee Inc. și Infineon Wireless Solutions, achiziții de 935 milioane de dolari;

• Primul trimestru al lui 2012 a avut 13 săptămâni, în timp ce primul trimestru din 2011, 14 saptămâni;

Factori de risc

Declarațiile de mai sus și oricare altele din acest document care se referă la planuri și așteptări în T2 2012, pe tot anul și în viitor, au aspect de predictibilitate și implică o serie de riscuri și elemente necunoscute. Cuvinte precum "anticipativ", "așteptări", "intenții", "planuri", "dorințe", "încercări", "estimativ", "este posibil", "ar trebui" și variații ale acestora se referă la declarații de prognoză. Declarații care se referă la estimări, evenimente incerte sau supoziții sunt identificate de asemenea ca elemente ale unei prognoze. Mulți factori pot influența rezultatele actuale ale companiei Intel, iar diferențele dintre previziunile prezente ale Intel în ceea ce privește acești factori poate face ca rezultatele reale să difere față de rezultatele exprimate în aceste declarații estimative. Momentan, Intel consideră că următorii factori pot juca un rol important în obținerea unor rezultate reale diferite de estimările companiei:

• Cererea poate să difere față de așteptările Intel, din cauza unei serii de factori ce include

schimbări în condițiile de business și economice; acceptarea de către consumatori a produselor Intel și ale concurenței; schimbări în obiceiul de comandă al clienților, incluzând anulări (contramandări, rezilieri) și schimbări la nivelul registrului de clienți. Incertitudinea de la nivel economic și global mondial reprezintă un risc din cauza căruia consumatorii și companiile ar putea amâna achizițiile, ceea ce ar putea afecta cererea de produse;

• Intel își desfășoară activitatea în industrii foarte competitive, caracterizate de un procentaj

mare de costuri fixe sau greu de redus pe termen scurt, și cerere de produs foarte variabilă și greu de previzionat. Venitul și procentul marjei brute sunt afectate de programarea introducerii pe piață a produselor Intel și de cererea pentru aceste produse, în măsura în care sunt acceptate pe piață; de acțiuni ale competitorilor, inclusiv reduceri și lansări, programe de marketing și modificări ale prețurilor și de răspunsul Intel la aceste acțiuni; problemele în furnizarea resurselor și materialelor; abilitatea Intel de a răspunde prompt progreselor tehnologice și de a încorpora noi caracteristici în produsele sale;

• Intel se află în proces de trecere la viitoarea generație de produse bazate pe tehnologia

22nm, drept pentru care pot avea loc dificultăți legate de timing și executare, inclusiv defecte ale produselor, erate și randament de producție mai scăzut decât cel anticipat;

• Procentajul marjei brute ar putea varia semnificativ față de așteptări din cauza

schimbărilor la nivelul venitului, mix produs-preț, costuri de inițiere a activității, variații în evaluarea inventarului, inclusiv variații legate de momentul în care produsele vor fi puse la vânzare, stocuri în exces sau ieșite din uz, randament de producție, schimbarea prețului per unitate, dificultăți în cadrul procesului de fabricație/asamblare și costuri asociate, capacitatea de utilizare.

• Rata de impozitare previzionată este calculată în funcție de legea actuală a impozitării și

de profitul realizat. Rata de impozitare poate fi influențată de legea din jurisdicția unde se stabilesc și sunt taxate ulterior profiturile; de modificările în evaluările creditelor, beneficiilor și deducerilor; de deciziile care derivă din auditarea efectuată de către diferite autorități financiare, incluzând plata dobânzilor și a amenzilor.

• Pierderile sau câștigurile din titlurile de capital, a dobânzilor și altele pot să difere

față de așteptări, depinzând de câștigurile sau pierderile realizate din vânzarea sau schimbul de titluri; pierderile sau câștigurile din metodele de investiții a titlurilor de capital, cheltuielile de depreciere cu privire la titlurile de creanță, precum și de capitaluri proprii și alte investiții, ratele dobânzilor, soldul de numerar, taxe în valoare justă a instrumentelor derivate.

• Marea parte a portofoliului investițiilor pe termen lung este formată din companii din

segmentul memoriilor flash, iar un posibil declin al acestei piețe sau schimbări în planurile managementului nostru referitoare la investițiile în acest segment de piață pot conduce la cheltuieli suplimentare, cheltuieli de restructurare, precum și câștiguri/pierderi în investițiile de capital, a dobânzilor și altele.

• Rezultatele financiare ale Intel pot fi influențate de condiții economice neprielnice,

sociale, politice și fizice/de infrastructură în țări unde Intel, clienții sau furnizorii săi își desfășoară operațiunile, incluzând conflicte armate și alte riscuri de natură civilă, dezastre naturale, probleme de infrastructură, maladii și fluctuații ale cursului valutar.

• Cheltuielile, în special cele de marketing, pot varia în funcție de cererea de

produse Intel, veniturile și profitul companiei.

• Rezultatele financiare Intel pot fi afectate de calendarul de închidere a achizițiilor și

înstrăinărilor.

• Rezultatele Intel pot fi influențate de efecte adverse asociate cu defecțiuni ale produselor,

erate (deviații de la specificațiile publicate), litigii sau probleme regulatorii referitoare la proprietatea intelectuală, acționariat, clienți, antitrust și altele, precum litigiile și problemele regulatorii descrise în rapoartele Intel SEC. O hotărâre nefavorabilă ar putea include daune monetare sau o emitere către noi a unui ordin de interzicere de producere sau vânzare a unuia sau mai multor produse. Acest lucru se opune practicii de afaceri particulare, afectând capacitatea Intel de a realiza produse, sau care necesită alte remedii, cum ar fi acordarea de licențe obligatorii de proprietate intelectuală.

O discuție detaliată referitoare la factorii care pot afecta rezultatele Intel a fost inclusă în raportul SEC.

Webcast despre rezultatele financiare

Intel a organizat un webcast public pe site-ul Investor Relations, www.intc.com, de unde utilizatorii pot descărca un material MP3 sau vizualiza o înregistrare video.

Intel își propune să raporteze rezultatele financiare obținute în cel de-al doilea trimestru al anului 2012 pe 17 iulie. Imediat după raportare, Intel dorește să publice un comentariu al lui Stacy J. Smith, Vice President și Chief Financial Officer pe site-ul www.intc.com/results.cfm.