.

Compania Intel Corporation a prezentat în cadrul Intel Developer Forum, de la sfîrșitul lunii septembrie, primul său chip bazat pe tehnologie PCI Express. Intel a oferit acum și o actualizare a planului de integrare a noii specificații interconnect, pentru produsele destinate activităților de procesare și comunicații. Compania a mai introdus, de asemenea, câteva noi programe și instrumente de accelerare a adoptării tehnologiei PCI Express, inclusiv PCI Express IT Network, unde Intel este co-fondator, alături de Dell.
În timpul prezentărilor de la Intel Developer Forum, Intel a dezvăluit, pentru prima dată, următoarea generație de chipseturi pentru serverul 'Lindenhurst' și pentru stația de lucru 'Tumwater', precum și perfomanțele avansate ale PCI Express. Demonstrația Lindenhurst a folosit o aplicație Gigabit Ethernet (GbE) networking pentru a proba capacitățile tehnologiei PCI Express în conexiuni directe cu adaptoare cu lărgime de bandă mare, precum și cu alte componente, fără un chip de legătură I/O costisitor, ce anterior era absolut necesar. Demonstrația Tumwater s-a concentrat asupra performanței tehnologiei PCI Express de înlocuire a interfeței grafice AGP8X. Tehnologia PCI Express a dublat nivelul de performanță posibilă cu AGP8X de la 2 GBps la 4 GBbps, făcând față cerințelor unui număr tot mai mare de aplicații cu lărgime mare de bandă, cum ar fi fotografia digitală, aplicații multimedia, design asistat de computer și editare video digitală. Ambele chipseturi vor fi disponibile pe piață în anul 2004.

Produse PCI Express planificate
Compania Intel a oferit și o nouă perspectivă asupra viitoarelor sale controloare de comunicații Ethernet, procesoare I/O, bridge-uri și plăci de bază ce vor încorpora tehnologia PCI Express. Primul val de produse, care va fi lansat în 2004, include:
· Viitoarele controllere Ethernet de la Intel, ce vor folosi tehnologia PCI Express pentru a atinge pentru prima dată conectivitate wirespeed, full-duplex GbE și 10 GbE pe PC-uri desktop și platforme de server. Controller-ele vor fi disponibile odată cu următoarea generație de desktop-uri și chipseturi Lindenhurst de la Intel.
l Următorul procesor de stocare I/O de la Intel, cu nume de cod Dobson, ce integrează tehnologiile PCI Express și Intel® XScale™ pentru a obține RAID de înaltă performanță pe plăci de bază cu SCSI, SATA și Fibre Channel, ca o caracteristică integrantă a sistemelor bazate pe Lindenhurst.
l Plăci de bază pentru servere și stații de lucru multiple, bazate pe tehnologie PCI Express, ce au atât PCI, cât și PCI Express slot-uri pentru migrare eficientă spre noua tehnologie interconnect.
l Suport cipset integrat pentru noile interfețe ExpressCard și Card ElectroMechanical, bazate pe tehnologia PCI Express, care vor înlocui tehnologiile actuale Cardbus și PCI pe viitoarele platforme client de la Intel.
l Noul 41210 Serial-to-Parallel PCI Bridge de la Intel®, un bridge bazat pe tehnologie PCI Express-to-PCI/PCI-X 1.0, ce permite adaptoare legacy și add-in carduri pentru platforme bazate pe tehnologie PCI Express.

Noi programe și instrumente
de lucru pentru dezvoltatori
Tot la IDF, Dell și Intel au anunțat fondarea PCI Express IT Network, ce oferă profesioniștilor din domeniul IT acces direct la experții din domeniu, ca și la oportunitățile de evaluare a produselor (www.expresslaneitnet.org).

Despre PCI Express
Împreună cu alte companii din IT și Comunicații, Intel adoptă tehnologia PCI Express ca fiind următoarea generație, după PCI și arhitectura PCI-X actuală. Arhitectura serială PCI Express oferă lărgime de bandă de la 2,5 la 80 Gbps și caracteristici avansate, pentru a face față cerințelor I/O ale următoarei generații de sisteme cu viteze de 10 GHz-plus CPU, memorie mai rapidă, grafică de mai mare viteză (GbE și 10 GbE) și aplicații serial enterprise I/O (http://www.express-lane.org).

Despre IDF
Intel Developer Forum este cel mai important eveniment al industriei tehnologice pentru dezvoltatorii de hardware și software. Organizat la nivel internațional pe parcursul întregului an, IDF reunește companii de marcă din domeniu care dezbat tehnologiile și produsele de ultimă oră destinate PC-urilor, serverelor, echipamentelor de comunicații și handheld-urilor (http://developer.intel.com).