.

Operatorii de satelit europeni subliniază rolul esenţial al satelitului în crearea viitoarelor infrastructuri digitale. Asociaţia Europeană a Operatorilor de Satelit (ESOA), reprezentată de Aarti Holla, Secretar General şi Karim Michel Sabbagh, CEO al SES, a participat la o întâlnire la nivel înalt a principalilor reprezentanţi politici şi de afaceri ai UE, organizată în Veneţia. Sabbagh, Preşedinte şi CEO al SES (NYSE Euronext Paris şi Bursa de Valori din Luxemburg: SESG) şi membru al consiliului ESOA, a luat cuvântul alături de Prim-ministrul italian Matteo Renzi, Vicepreşedintele Comisiei Europene Neelie Kroes, autori de politici din statele membre ale Uniunii Europene şi Directori Executivi ai principalelor companii IT&C în cadrul evenimentul „Digital Venice 2014” organizat de Preşedinţia italiană.

În discursul său, Sabbagh (foto) a salutat iniţiativa Digital Venice şi a evidenţiat faptul că viitorul internet va fi dominat de video, necesitând astfel servicii de înaltă calitate oricând, oriunde şi pe orice dispozitiv. „Se va înregistra o cerere de capacitate fără precedent, în condiţiile în care Cisco estimează creşterea traficului IP global la peste 1 zetabyte – o mie de miliarde de gigabytes – încă din anul 2016”, a declarat Sabbagh. „Odată cu adoptarea pe scară largă a televiziunii Ultra-HD, această creştere se va accentua, iar consumul individual din Europa va necesita o creştere de peste o sută de ori a capacităţii actuale de transmisie a datelor la nivel de gospodărie.”

„Reţelele pot face faţă acestui fenomen? Operatorii îşi pot permite un astfel de trafic care generează o valoare de transport minimă sau chiar inexistentă? Inevitabila explozie a amprentei de carbon este acceptabilă? Cetăţenii ar avea acces egal la astfel de servicii? Nu există un răspuns clar la aceste întrebări”, a declarat Sabbagh. „Satelitul este o infrastructură care a intrat deja în era zetabyte-ului. Datorită capacităţilor sale universale inegalabile şi economiile unice în traficul punct-multipunct, poate juca un rol esenţial în construirea unei reţele de nouă generaţie optime, inteligente, adaptabile. Vreau să invit participanţii de la masa rotundă de astăzi să coopereze pentru a identifica soluţii hibride satelit-terestru, deoarece costul lor este mai rezonabil. Acestea contribuie la descărcarea reţelelor terestre şi la redirecţionarea investiţiilor; accelerează livrarea beneficiilor multi-play, permit o utilizare mult mai eficientă a resurselor de spectru şi contribuie la evitarea unei noi divizări digitale.”

În intervenţia sa din cadrul grupului de discuţii despre Piaţa digitală unică cu Roberto Viola, Directorul General Adjunct al DG CONNECT, Aarti Holla, Secretar General al ESOA, a subliniat rentabilitatea extremă a satelitului în transmisia video către utilizatorii finali, ca parte a soluţiei de administrare a reţelelor inteligente.

„Creşterea gradului de penetrare HDTV şi apariţia televiziunii Ultra HD, prezentă în transmisiile de la Cupa Mondială FIFA din Brazilia, demonstrează nevoia de a dezvolta parteneriate şi de a identifica soluţii comerciale durabile care să integreze satelitul în reţelele complexe necesare transmisiei video de nouă generaţie”, a declarat Holla. „Aceasta este singura modalitatea prin care populaţia va putea beneficia cu adevărat de transmisii video oricând, oriunde şi pe orice dispozitiv.”

Pentru informaţii suplimentare, consultaţi Cartea Albă SES în domeniu, „Acoperirea cererii insaţiabile cu alternative infinite – intrarea în era zetabyte-ului: satelitul joacă un rol esenţial în viitoarele reţele de comunicaţii hibride” [http://read.uberflip.com/i/342734]

Despre ESOA

ESOA îşi are sediul în Bruxelles şi este asociaţia de profil care reprezintă toţi operatorii de satelit europeni şi membrii susţinători, adică furnizorii de servicii, producătorii şi furnizorii de servicii de lansare. Consiliul acesteia este format din Directori Executivi ai tuturor operatorilor de satelit din UE care administrează activitatea asociaţiei ce îşi propune să se asigure că operatorii de satelit beneficiază de cel mai favorabil context politic, industrial şi de reglementare pentru a-şi îndeplini rolul vital în furnizarea comunicaţiilor globale.

Membrii ESOA sunt operatori de satelit: Avanti, Airbus, Eurasiasat, Eutelsat, HellasSat, Hispasat, Inmarsat, Intelsat, SES, Telenor, Telespazio şi Arianespace, Asitel, Brit, Hiscox, Marsh, Mansat, Munich Re, Newtec, O3b, Solaris Mobile, Swiss re, Thales Alenia Space & Atrium Space Insurance Consortium.

Despre SES

SES este un important operator de sateliţi de talie mondială cu o flotă de peste 50 de sateliţi geostaţionari. Compania oferă servicii de comunicaţii prin satelit radiodifuzorilor, furnizorilor de conţinut şi servicii de internet, operatorilor de reţele mobile şi fixe, precum şi organizaţiilor comerciale şi guvernamentale din întreaga lume.

SES înseamnă relaţii de afaceri de lungă durată, servicii de înaltă calitate şi excelenţă în industria de radiodifuziune. SES dispune de echipe regionale multiculturale în întreaga lume care colaborează strâns cu clienţii astfel încât să poată răspunde cerinţelor lor specifice privind serviciile şi lăţimea de bandă a sateliţilor.

SES (NYSE Euronext Paris şi Bursa de Valori din Luxemburg: SESG) deţine participaţii în Ciel din Canada şi QuetzSat din Mexic, precum şi o participaţie strategică în compania de infrastructură pentru sateliţi O3b Networks, recent înfiinţată.

www.ses.com