.

Compania iQuest, unul dintre primii cinci cei mai doriți angajatori din Cluj Napoca pentru tinerii cu profil tehnic, își va extinde echipa și în acest an, la peste 370 de angajați - va continua astfel parteneriatele de internshipuri cu cele mai importante centre universitare din țară și va spori investițiile în training-uri. "Tinerii sunt interesați de posibilitățile de dezvoltare din cadrul unei companii și de atmosfera de lucru și cultura existentă. Avantajul iQuest este dat de programul de dezvoltare profesională, de atmosfera de lucru și de reputația companiei. Acestea sunt de altfel și cele mai importante trei criterii pe care candidații le iau în considerare atunci când aleg un angajator, potrivit studiului realizat de Catalyst", precizează Cornelius Brody (foto), CEO iQuest.

Compania va continua angajările și în acest an, după ce la sfârșitul anului 2010 echipa iQuest a numărat 330 de angajați, cele mai multe posturi fiind disponibile în departamentele tehnice, dar și în departamentele de vânzări sau suport. "Creșterea echipei o vedem ca o reacție normală la obiectivele stategice de dezvoltare a business-ului. Pozițiile disponibile sunt pentru specialiști cu pregătire de la middle level spre senior, însă există situații în care recrutăm și juniori", au explicat reprezentanții iQuest.

Potrivit studiului Cei mai doriți angajatori, realizat în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011 de către compania de consultanță Catalyst, iQuest a fost desemnată de către tinerii cu profil tehnic intervievați în top 5 angajatori din Cluj Napoca. Este interesant de remarcat faptul că printre aceste 5 companii preferate se numără Microsoft sau Google, care nu au o prezență în Cluj.

În acest an, compania va investi în organizarea de training-uri, cursuri și calificări în domeniul IT, și va continua parteneriatele de internship-uri cu cele mai importante centre universitare din țară, precum Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Transilvania din Brașov sau Academia de Studii Economice din București.

"Vom continua să investim semnificativ în dezvoltarea profesională și personală a fiecarui om din iQuest. 2011 va fi anul în care vom accelera pe partea de creștere a nivelului de calitate și servicii cu valoare adaugată, un atuu important fiind și investiția continuă în training. Pe lângă focalizarea tehnică a acestor activitati, ne vom concentra și spre arii specifice, cum ar fi metodologii de management de proiect, system development sau testing/QA. În plus, vom organiza Java University, dar și practica de vară, împreună cu universitățile partenere", precizează Brody.

În cadrul programelor de internship desfășurate pe perioada verii, studenții lucrează pe două module, unul teoretic și unul practic. Pe parcusul modulului practic, stundenții sunt atașați pe lângă echipe de specialiști iQuest, care lucrează la proiecte reale, unde pot studia, observa sau chiar rezolva sarcini în cadrul proiectelor companiei. În cadrul modulului teoretic, studenții au la dispoziție biblioteca companiei.

Programul Java University de anul acesta se desfășoară în parteneriat cu Universitatea Tehnică și Facultatea de Informatică din cadrul Universității Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, pe o perioadă de 8 săptămâni. Programul va începe în 21 martie, iar studenții recrutați prin CV-uri și interviu, vor participa la sediul iQuest din Cluj, la cursuri de 4 ore, în fiecare zi. Pe lângă cunoștiințele teoretice pe care le pot aprofunda, studenții vor primi și teme practice.

"Cei care parcurg programele de internship de vară și programul Java University sunt recrutați prin campania de promovare pe care o desfășurăm, în principal, prin canalele specifice mediului studențesc. Ei au șanse să fie mai apoi angajați în echipele noastre, în funcție de rezultatele obținute și pozițiile disponibile", precizează Cornelius Brody.

Potrivit acestora, în 2010, piața muncii din sectorul IT a avut o evoluție mult mai stabilă decât alte sectoare, acesta fiind principalul motiv pentru care companiile internaționale de profil au decis să-și deschidă puncte de lucru în România, iar candidații fără specializare au început să arate un interes mult mai ridicat pentru poziții din IT.