
iSTYLE a inaugurat cel mai nou magazin în cadrul centrului comercial București Mall, consolidându-și astfel poziția de lider al retailului dedicat soluțiilor Apple pe
piața locală. Cel mai important Apple Premium Reseller din România numără în prezent cinci magazine în București, Cluj-Napoca și Brașov, aducând în acest fel produsele Apple mai aproape de clienți și utilizatori. “Deschiderea noului magazin iSTYLE din București Mall reprezintă un moment foarte important pentru noi, întrucât ne oferă posibilitatea să fim alături de clienții noștri prin multiple opțiuni de achiziție adaptate stilului lor de viață. Totodată această lansare subliniază încă o dată angajamentul nostru pe piața din România - de a continua extinderea la nivel național, strategie pe care o vom menține și pe viitor”, precizează Valeriu Ion, General Manager al iSTYLE Retail. ”București Mall este primul mare centru comercial din Capitală și suntem încântați să inaugurăm astăzi noul nostru magazin aici. Clienții vor beneficia în showroomul nostru de o experiență cu totul specială la nivel de interacțiune cu produsele celui mai renumit brand din industria tehnologiei”.
https://www.youtube.com/watch?v=zsBtCbn_2tk

Cel mai recent magazin din lanțul iSTYLE este proiectat și construit la standardele Apple Premium Reseller, oferindu-le acum clienților aceeași calitate și experiență completă de utilizare a produselor Apple într-o nouă locație, 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Având un spațiu util de 155 m2, magazinul este situat la parter, aproape de intrarea dinspre parcarea principală, și pune la dispoziția vizitatorilor un showroom generos, în care aceștia pot descoperi și achiziționa cele mai recente modele de Mac, iPhone, iPad sau iPod – inclusiv produse hot precum noul MacBook, cel mai ușor și compact notebook Mac din toate timpurile.

În premieră națională, clienții au acces la Flex Table - o zonă dedicată unde clienții pot beneficia în baza unei programări prealabile de servicii personalizate de instruire, instalare și configurare din partea specialiștilor iSTYLE. Acest nou concept ilustrează eficiența și simplitatea caracteristice pentru Apple și a fost până acum implementat doar în alte două țări din Europa Centrală și de Est. Soluțiile complementare, bazate pe gadgeturi și accesorii inteligente compatibile cu Mac-urile și cu dispozitivele iOS, sunt, de asemenea, puse în valoare în cadrul magazinului. Astfel, pasionații de fitness și alte activităţi sportive, de creație, organizarea și partajarea materialelor foto/video/audio sau cei preocupați de monitorizarea formei fizice și a sănătăţii, automatizarea și controlul dispozitivelor casnice pot beneficia de consultanță din partea personalului iSTYLE și pot achiziționa produsele dedicate acestor activități.

Magazinul iSTYLE din București Mall pune la dispoziția clienților același mix de servicii ca și celelalte magazine ale rețelei iSTYLE, oferind, printre altele:
un showroom permanent, conceput pentru a pune în valoare gama completă de produse Apple, inclusiv cele mai recente modele de Mac, iPhone, iPad și iPod, cu posibilitatea testării directe de către clienți
asistenţă specializată și individualizată din partea consultanților de vânzări instruiți și certificați de către Apple
demonstrații, workshopuri și seminarii periodice acoperind cele mai recente și avansate tehnologii
programe financiare pentru diverse categorii de clienţi, inclusiv reducerile oferite clienților din domeniul educaţiei, soluţii de leasing și închirieri pentru afaceri, restituirea TVA pentru cetăţenii non-UE etc.
comercializarea unei game generoase, dar exigent selectate de accesorii dedicate produselor Apple, de la genţi de laptop și carcase de iPhone la sisteme audio de înaltă calitate, soluţii de stocare performante și numeroase accesorii inteligente “app-enabled”
servicii de depanare și preluare în service a produselor defecte
Despre iSTYLE
iSTYLE iSTYLE este cel mai mare lanț de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei. În România, iSTYLE comercializează prin intermediul celor 5 de magazine retail, precum și online, gama completă de produse Mac, iPhone, iPad și iPod, împreună cu accesorii aferente, periferice și gadgeturi inteligente compatibile. iSTYLE le furnizează de peste 15 ani clienților din România servicii de cea mai înaltă calitate şi stabilitate prin intermediul unei foarte competente echipe de specialiști certificați și permanant instruiți la standardele Apple.





