.

Pe 23 decembrie 2002, în Japonia, reprezentanții de specialitate ai Uniunii Internaționale de Telecomunicații (ITU) au adoptat un nou standard de compresie a imaginilor video denumit H.264/AVC, pus la punct de un grup de experți internaționali în materie. Noul standard (recunoscut atât de comisia electrotehnică internațională IEC, cât și de organizația internațională de standardizare (ISO) sub numele de IEC 14496-10/MPEG-4 AVC) va ameliora mult calitatea imaginilor video și-și va găsi numeroase aplicații, începând cu telefoanele mobile din generația a treia UMTS și mergând până la televiziunea de înaltă definiție (High Definition Television). Principalele domenii de aplicații sunt Internet, a treia generație de radiotelefonie UMTS, dar și rețeaua publică de telefonie fixă, unde noul standard va revoluționa calitatea imaginilor video. Acesta va fi publicat în cursul trimestrului 2 al acestui an.

'Digital video' este din ce în ce mai mult folosită în numeroase aplicații, datorită dezvoltării standardelor de codare video. Noul standard se bazează pe experiența realizată cu precedentele standarde H.261, H.262/MPEG2-Video și H.263, însă depășește toate standardele precedente în materie de calitate video, eficiența compresiunii și elasticitatea pachetului la pierderile de date, caracteristicile cele mai des întâlnite în Internet. Din punct de vedere potențial, noul standard are banda necesară unor noi servicii video digitale.
În afară de o mai bună calitate a imaginii, compresiunea îmbunătățită a datelor oferă avantaje în termeni de folosire a lățimii de bandă (mai multe canale putând fi folosite pe sistemele existente) sau mai mare capacitate de memorie (mai multe fișiere video putând fi puse la dispoziție, de exemplu în cazul DVD). Printre numeroasele domenii de aplicații care vor profita de introducerea și folosirea noului standard menționăm videoconferințele, difuzarea video, streaming și video pentru aparatele mobile, tele-medicina și învățământul la distanță. Noul standard reprezintă o 'piatră de temelie' care va sta la dispoziția tuturor industriilor specifice, deschizând numeroase posibilități de dezvoltare tehnologică. (Titu BĂJENESCU)